Medgidia, orașul de apoi, de Cristian Teodorescu

Trecut-au mulți ani de la lansarea acestei bijuterii de cărți până să îmi pice în mână, dar și când s-a întâmplat, am citit-o pe nerăsuflate! Compendiul de povestioare strânse din amintirile medgidienilor de secol trecut e probabil una dintre cele mai vii și clare evocări ale unor ani pe care nu îi vom trăi vreodată, despre care am învățat în cărțile de istorie, dar la care nu ne-am raportat, poate, niciodată, ca fiind atât de reali și frumoși-dureroși pentru bunicii noștri.

Fănică Theodorescu, fost brutar de seamă al comunei Slobozia, iubitor de jocuri de noroc (pe care de multe ori le câștigă, pentru că zarurile sunt măsluite), fotograf de bâlciuri, bunicul autorului, ia în posesie prin licitație publică birtul gării din Medgidia. Războiul cuprinde Europa („Căcăcioșii de francezi pierduseră Parisul!”), nu încă și orășelul din drum spre mare, unde conviețuiesc în prietenie, până intervine politica, români, turci, armeni, ruși, bulgari, evrei, tătari. Împreună cu Virginica, soția sa, pe care o întâlnește pe Insula Ada Kaleh, unde era crescută de niște mătuși, și cu chelnerul Ionică, pe care îl alege în baza experienței sale internaționale („Ionică, cel care îi servise sub numele de Jacques pe călătorii din Orient Express până s-a plâns de el o franțuzoaică că îi făcuse o propunere incalificabilă”), reușește să facă din restaurantul gării punct de întâlnire pentru oamenii cu seamă din localitate. Aici se nasc poveștile orașului, aici se iau deciziile, aici se află secretele politice. Inaugurarea restaurantului decomandat, ca-n tren, cu clasa I și clasa a IIa, e prevăzută pentru 11 noiembrie 1940. În noaptea de dinainte, cutremurul care-avea să nimicească celebru bloc Carlton, cea mai înaltă clădire a vremii, unduiește de pe rafturi și șampania pentru inaugurare. Fănică vede în asta semn de belșug. Așa va fi fost să fie – ani îmbelșugați pentru noii proprietari propășiți din Slobozia. Restaurantul și proprietarii lor rezistă anilor antonescieni și verzi, ocupației germane, ocupației rusești, dar nu și noului regim comunist care spulberă proprietatea privată. Destinul medgidienilor nu e departe de cel al birtului lui Fănică – primarul devine alcoolic și vinde trădători de țară când sovieticii sunt poporul-aliat, poștașul comite crime în numele Gărzii de Fier, doctorița evreică Lea își pierde marea iubire, pe maiorul Scipion, cel care aduce 23 de soldați de pe frontul din Odessa și refuză să predea garnizoana armatei sovietice, judecătorul dispare misterios din oraș odată cu noua ordine comunistă, moșierul Caludi își pierde viața într-un accident de vânătoare, profesorul Gelu Tonoiu își pierde picioarele-n război și logodnica acasă, băiatul doctorului din Slobozia e salvat de la moarte și devine comunist de cinste, Neli cea cu moravuri ușoare ajunge la New York, copiii familiei Theodorescu cresc, pleacă în orașul socialist și au la rândul lor copii.

Poveștile personajelor orașului de apoi sunt amuzante sau sfâșietor de triste, dar fără îndoială condimentate cu detalii despre epocă – de la cum se făceau afacerile cu cafea, la ce haine erau la modă, ce mâncăruri și ce fel de vinuri erau preferate („Vinul roșu de friptură îl cumpăra de la Georgică Pisdosu, de la care cumpărau pe ascuns toți socrii mici care nu voiau ca fetele lor să iasă de rușine după noaptea nunții. Două, trei picături din vinul lui suplineau pe cearșaful nupțial ceea ce mireasa sacrificase cu altă ocazie.”) sau cum funcționau relațiile de cuplu în timpuri în care femeile nu aveau drept de vot sau multă școală.

Cristian Teodorescu compune portretul orașului Medgidia din 103 de povestioare – e-un puzzle pe care îl poți începe de oriunde, ceea ce ne spune însuși autorul în prolog. Câteva dintre povestioare (diminutivarea nu vine de la lipsa importanței lor, ci de la faptul că fiecare nu depășește câteva sute de cuvinte) au fost publicate în România literară, iar cei care le-au citit și au recunoscut poveștile bunicilor lor l-au sunat pe Teodorescu să îi atragă atenția că a exagerat sau că a uitat alte amănunte. Și din acest motiv Medgidia, orașul de apoi e un volum special – un compendiu de amintiri colective, mărturie a istoriei unui oraș de provincie din România inter și imediat postbelică.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.