biblioterapie_crop

Biblioterapie cu Alexandra Rusu

Tu ești o personalitate unică – la fel ar trebui să fie și lista ta de lectură. Dacă vrei să citești ghidat, pe temele care te precupă cel mai tare, dacă vrei să ai discuții relevante despre cărțile citite, ca să mergi apoi mai departe în căutările tale concrete, încearcă biblioterapia. Ghidul nostru, Alexandra Rusu, editoare și scriitoare, va găsi cel mai scurt drum dintre tine și cărțile care îți pot genera sensuri noi.

Ce este biblioterapia?

▶ Un concept vechi de când lumea, numit astfel și teoretizat la începutul secolului XX;
▶ Un domeniu aflat la intersecția psihoterapiei cu literatura, cu aplicații clinice și rezultate dovedite științific (spre exemplu, în cazul depresiei);
▶ O ramură de teoria literaturii bazată pe felul în care oamenii receptează opera de artă;
▶ Un serviciu de terapie prin lectură oferit acum în premieră în România. 

Îți recomandăm biblioterapia dacă:

▶ Ai un scop clar legat de evoluția ta personală, crezi că lectura te poate ajuta, dar simți că ai nevoie de ghidaj.
▶ Ești într-un moment greu sau ambiguu și ai nevoie să îți privești tema din perspective diferite.
▶ Cauți lecturi cu potențial vindecător pe o anumită temă.
▶ Vrei să ajuți pe cineva drag cu recomandări de lectură, dar ești prea implicat(ă) ca să alegi doar tu cărțile.
▶ Ai un copil sau un adolescent pe care ți-ai dori să-l îmbii la lectură, în general sau pe o anumită temă.
▶ Ceva te atrage irezistibil numai când auzi: ,,bi-blio-te-ra-pi-e”!

Ce faci înainte de o ședință de biblioterapie?

▶ Trimiți un mail la adresa alexandra.rusu@carturesti.club, te înscrii și stabilești un interval orar împreună cu biblioterapeutul.
Ședințele au loc de luni până vineri, dimineața sau după-amiaza, și sâmbătă până în ora 12. O ședință durează între 1 oră și 1 oră și 20 de minute. Ședințele vor avea loc la Cărturești Verona, cu excepția situațiilor speciale care nu permit deplasarea.
▶ Completezi un chestionar primit pe email, despre preferințele tale de lectură și interesele tale din acest moment.

La ce să te aștepți în timpul unei ședințe de biblioterapie?

▶ La o discuție lejeră, onestă, despre tine și tema sau temele care te interesează.
▶ La recomandări de lectură personalizate, bazate pe motivațiile tale, istoricul tău de cititor, interesele tale actuale, sincronicități sau chimie.
▶ La confidențialitate și discreție, orice subiect ai aborda.

Cu ce pleci acasă?

▶ Cu o listă de cărți care alină, inspiră, schimbă perspectiva sau te ajută să evoluezi.
▶ Cu o experiență profesională și umană de deschidere și dialog.

Exemple de teme care pot fi atinse în cadrul unei ședințe de biblioterapie: dependență, reziliență, singurătate, maternitate, pierdere, divorț, cuplu, paternitate, criza vârstei de mijloc, fericire, echilibru, sens, LGBTQ / fluid gender / trans non-binary.

Prețul unei ședințe este de 100 RON. Dacă ai Buletin de Cărturești, prima ședință o poți plăti cu 2000 de puncte de loialitate activând beneficiul pe buletindecarturesti.ro/beneficii

 

Alexandra Rusu este editor de carte, digital copywriter, cofondator Booktopia.ro, scriitoare. A studiat literatura la București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, și la Berlin, European College of Liberal Arts. A publicat în Evenimentul zilei, New York Times Book Review, Cosmopolitan, The Institute și în antologia De la Waters la Similea: Oameni cool scriu despre muzica lor (Humanitas, 2013). În 2017 i-a apărut Cartea năsoaselor, un basm pentru copii mari (Editura Vellant). A tradus Paul Auster, În țara ultimelor lucruri (Humanitas, 2005). Are o familie netradițională, cu un bărbat, un copil și patru animale.


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.