101583546_2809690705819416_7856510630616891392_n

Yamy Bistro

Virginia Woolf spunea că „oamenii nu pot gândi bine, nu pot iubi bine, nu pot dormi bine, dacă nu au mancat bine înainte” și poate mult mai des decât am crede, dragostea chiar trece prin stomac. Portocale felii, căpșuni, printre straturi de cașcaval dublu, cu bresaola sau cotlet de porc și miros de ciabatta proaspătă transformă o vizită la bistro-ul Yamy într-una dintre cele mai plăcute experiențe gastronomice. Echipa Yamy Bistro își întâmpină mereu clienții cu zâmbetul pe buze și se asigură că fiecare client, de la cei mai vechi până la cei care le-au trecut pragul pentru prima oară, rămâne cu o amintire plăcută și, mai mult decât atât, simte că face parte dintr-o comunitate. Și de comunități avem nevoie cu toții: să schimbăm lumea, să ne schimbăm pe noi și să schimbăm felul în care privim mâncarea. 
Așa că: spune-mi unde mănânci ca să-ți spun cine ești!

Cum ați început, cum a fost prima zi de lucru?

 În luna decembrie a anului 2013 a început povestea Yamy. Timp de aproape 3 luni am lucrat la amenajarea și dotarea spațiului în care ne aflăm și în prezent, iar în luna februarie 2014 am finalizat și meniul de pornire.
Deși am avut toate detaliile și procedurile stabilite, prima zi de lucru a fost cu emoții foarte mari. Acestea însă au dispărut în momentul în care am primit primele zâmbete de la primii clienți Yamy.   

Ce v-a determinat să vă faceți propriul business?

 Dorinta creației libere, pasiunea pentru mâncare și dorința de comunicare cu oamenii.  

Care a fost cel mai greu lucru cu care v-ați confruntat în perioada aceasta? Cum v-a afectat criza?

Cel mai greu a fost factorul psihologic de a nu mai avea clienții Yamy aproape de noi în fiecare zi. Ne-au lipsit mult socializarea și interacțiunea cu clienții noștri. Din punct de vedere financiar am simțit o scădere bruscă și drastică după data de 17 martie 2020, în condițiile în care anul începuse foarte bine. Cu toate acestea am decis să ne continuăm drumul, să rămânem deschiși mai departe, însă doar pentru comenzi online.  

Povestiți-ne o experiență memorabilă legată de ceea ce faceți?

 Cu siguranță putem considera drept o experiență memorabilă un eveniment la care am participat în toamna anului 2018, unde am fost contractați să livrăm 2000 (două mii!) de salate! Întreaga experiență s-a derulat pe parcursul a 36 de ore, din momentul în care am primit material prim până la înmânarea ultimei salate.  
„Yamy bistro e locul în care revin mereu datorită oamenilor faini și sandviciurilor delicioase. Îmi place că au opțiuni pentru fiecare gust și nu se tem să încerce variante noi. Cu sandviciurile Cuban și Italian Chicken a fost love at first bite și le recomand mereu cu drag. Partea cea mai frumoasă, pe lângă oferta lor și atitudinea pozitivă, este că au reușit să creeze o comunitate.” - Mara, zâmbetul sincer și larg al echipei Cărturești Victoriei și poate unul dintre cei mai mari fani ai bistroului (și al mâncării, în general). 

Un gând pentru colegii de breaslă:

 Indiferent de obstacole, nu vă dați bătuți, fiți mereu creativi și mențineți mereu contactul cu clienții.   

Ce vă motivează? Ce vă dă energie?

 Cu siguranță ne motivează creșterea de la an la an a businessului pe care l-am creat, iar energia ne este alimentată de feedbackul și zâmbetele clienților noștri.  

Primele 3 cuvinte care vă vin în minte când spuneți România?

 Prieteni, natură, potențial.  

Într-o zi ploioasă de mai, cel mai bun sandvici este…

Morning Rain :)

Ce branduri românești vă plac? Ce ne recomandați?

Coco Shell, Essential Experience, UnderTheIvy.


There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.