20+ idei de cadouri pentru bărbați: daruri deosebite cu care să-i surprinzi
Să găsești cadoul potrivit pentru bărbații importanți din viața ta poate fi o adevărată provocare. Soțul deja și-a cumpărat tot de ce are nevoie. Fratele niciodată nu știe ce vrea. Tatăl spune că singurul cadou de care are nevoie este timpul petrecut în familie. Pentru că iubim darurile și ne vrem te ajutăm să găsești surpriza potrivită, ți-am pregătit un ghid cu cele mai tari idei de cadouri pentru bărbați care să le aducă un strop de bucurie.
Idei de cadouri altfel pentru bărbații speciali din viața ta
Cadouri pentru bărbații care nu-și văd viața fără cărți
Cărțile sunt un cadou desăvârșit pentru bărbații de orice vârstă, fie că este vorba de un tânăr care trăiește fiecare zi la maximum sau un domn deja trecut prin greutățile și bucuriile vieții. În funcție de preferințele literare ale destinatarului, pe rafturile noastre există mii de cărți care abia așteaptă să se transforme în cadoul perfect. Iată câteva dintre recomandările noastre.
Acțiunea din Mașinării ca mine de Ian McEwan se petrece într-o lume alternativă a anilor ‘80, în care ființele artificiale există și, asemenea oamenilor, sunt înzestrate cu darul de a iubi. O lectură interesantă pentru bărbații care nu se tem de introspecție și dileme morale, cartea stârnește întrebări fundamentale despre relația dintre oameni și mașinării, despre posibilitățile și limitele inteligenței artificiale, dar și ale oamenilor.
O altă idee de cadou pentru bărbații care îndrăgesc literatura, este Dinți albi, de Zadie Smith. Romanul are în centru povestea a doi prieteni buni, veterani de război, și alături de ei, o mulțime de personaje care își fac loc între paginile cărții și în viețile lor, fiecare cu ciudățeniile, tipicurile, duioșia și perspectiva lui. O carte despre diferențe culturale, despre bucurii și impasuri, cu personaje bine conturate, dialoguri și situații pline de umor.
Este mai degrabă genul căruia îi place să deslușească mistere? Victima fără chip de Stefan Ahnhem este un roman polițist cu care nu te vei plictisi nicio clipă. O cursă contra cronometru pentru a găsi criminalul înainte ca acesta să facă mai multe victime? Ei bine, ai la îndemână un roman pe care o să-l devorezi într-o zi.
Un prilej de reflecție oferă și învățăturile lui Marcus Aurelius, strânse în Gânduri către sine însuși. Deși vechi de mai mai bine de două mii de ani, lecțiile oferite în carte sunt la fel de actuale și astăzi, fiind un cadou potrivit pentru bărbații care vor să se cunoască mai bine.
Descoperă mai multe idei de cărți pentru bărbați, de citit în orice moment.
Accesorii speciale pentru cititori
Un cadou reușit pentru bărbații pasionați de lectură și tot ce are legătură cu asta, nu trebuie să fie neapărat o carte. Poți aduce la fel de multă bucurie și dacă optezi pentru accesorii inventive care fac cititul mai plăcut sau pur și simplu le amintește de dragostea pentru lectură.
Alege un suport special pentru cărți care se va dovedi și foarte practic, o lampă pentru citit hazlie de la Balvi sau una smart, în formă de carte, care să nu lase loc de îndoială cu privire la pasiunea acestuia pentru cărți.
Cu siguranță nu vei da greș nici dacă alegi să-i oferi în dar un semn de carte. Ai la dispoziție o colecție vastă: de la semne de carte pentru iubitorii de animale la semne de carte metalice care amintesc de lecturile preferate sau cele cu suport pentru instrumente de scris, ca să-i fie mereu ușor să-și sublinieze pasajele preferate.
Iar dacă sunteți atât de apropiați, încât nici dioptriile de la ochelari nu mai sunt o surpriză pentru tine, poți să alegi cu încredere o pereche de ochelari stylish pentru citit care-i vor aminti mereu de gestul tău.
Un ceas cadou pentru bărbații care apreciază accesoriile de calitate
Dacă ești în căutarea unui cadou inedit pentru bărbații care au o pasiune aparte pentru accesoriile deosebite, alege un dar care să-i lase fără cuvinte: un ceas special și foarte cool creat de cei de la The Unemployed Philosophers Guild, inspirat de procedee fotografice. Pentru a face surpriza și mai plăcută, împachetează ceasul într-o cutie pentru cadou.
Un album în format spectaculos pentru pasionații de istorie
Încerci să găsești cadoul perfect pentru un pasionat de istorie? Din fericire, există o mulțime de idei de cadouri pentru tați, bunici, profesori sau colegi care adoră să exploreze vremurile demult apuse și să descopere mai multe despre țara noastră. Albumul România – Oameni, locuri și istorii cu fotografii inedite care pun in valoare chipuri de oameni, dar și locuri și istorii românești va fi primit cu mult entuziasm.
Un alt cadou inedit este o hartă veche, care surprinde un fragment de istorie de o însemnătate deosebită. În colecția Old Romania Maps găsești hărți cu România din alte vremuri, de la cea din 1566 până la cea din 1929. Pentru un cadou complet, înrămează harta pentru a-și găsi un loc de cinste în casă ca decor care îi pune în valoare dragostea pentru istorie.
Și albumul Old Romania poate fi un cadou apreciat de iubitorii de istorie. Cartea prezintă pe scurt istoria României și a celor nouă provincii din perioada 1569-1939 Albumul conține peste 350 de imagini și hărți vechi realizate pe parcursul a mai bine de trei secole. În plus, coperțile din lemn sunt lucrate manual, ceea ce dă o notă de originalitate cadoului și îl face cu atât mai deosebit.
Un încărcător auto wireless pentru cei care petrec mult timp la volan
Pentru pasionații de mașini, care iubesc să petreacă mult timp în spatele volanului, alege un cadou practic și ingenios care se va dovedi extrem de folositor atât în plimbările de nevoie în oraș, cât și la următoarele road trips. Încărcătorul auto Fast Charger Wireless Super Touch se va dovedi aliatul de nădejde pentru toți pasionații de condus.
Un puzzle mecanic, cadoul ideal pentru bărbații pasionați de știință
Pentru bărbații creativi care se relaxează construind tot felul de lucruri, alege un cadou practic care îi va ajuta să-și ascută simțurile. Unii apelează la ele pentru relaxare, alții pentru ascuțirea simțurilor, dar indiferent de motiv, un puzzle este un dar cadou pentru bărbați de toate vârstele.
Privește dincolo de opțiunile tradiționale și alege un joc mai neconvențional, cum ar fi un puzzle mecanic 3D de la Ugears. Asamblarea acestuia poate fi o provocare, dar rezultatul final merită efortul și orice bărbat își va privi cu mândrie opera.
Un board game, cadoul ideal pentru bărbații cu spirit ludic
Cu siguranță ai printre prieteni sau membrii familiei fani înrăiți ai jocurilor de societate. Și aici îți sărim în ajutor. Relaxante, distractive, antrenante – poți găsi oricând un board game pentru gusturile fiecăruia.
Pentru bărbații care se visau inventatori în copilărie, un cadou interesant poate fi Gizmos, un board game în care jucătorii trebuie să construiască mașinării demne de premiul cel mare la Târgul de Știință. Gizmos este un joc de societate dinamic care pune gândirea logică la încercare, dar în același timp asigură un timp minunat petrecut în familie sau cu prietenii.
Poți să alege jocurile clasice, pe care împătimiții le consideră un must-have în orice colecție. Ticket to ride, un board game în care aventurile se țin lanț te poartă într-o călătorie incredibilă în jurul lumii. Poți să-l oferi cu încredere atât celor abia inițiați în lumea jocurilor de societate, cât și jucătorilor experimentați (dacă nu îl au deja).
În cazul în care colecția cu jocurile de căpătâi este completă, pe rafturile Cărturești găsești și jocuri mai noi, dar la fel de interesante care deja fascinează o mulțime de pasionați cum ar fi Exit: Stația Polară în care (ne)norocul te prinde într-un laborator pe cale să fie distrus.
Pentru bărbații care organizează seri de board game cu fiecare ocazie, Exploding Kittens, un joc de cărți exploziv este darul ce nu va trece neobservat. Un fel de ruletă rusească, dar cu pisici, acest joc va oferi distracție la orice petrecere alături de familie sau prieteni.
Descoperă sute de jocuri de societate pe care poți să le oferi cadou barbaților din viața ta.
Idei de cadouri pentru bărbații care se visează constant peste mări și țări
Prietenii care iubesc aventura sau partenerul care de fiecare dată planifică cele mai impresionante călătorii merită cadouri pe măsura pasiunii – daruri care să le reflecte personalitatea și dorul de peripeții.
Oferă-le cadou o hartă mare din plută care vine împreună cu 20 de pinuri colorate, cu ajutorul cărora pot marca destinațiile. Nu doar că le va aprinde imaginația și gândul la planificarea următoarei aventuri, dar o vor putea pune la loc de cinste pe peretele din dormitor sau living.
Poți alege și un cadou mai practic pentru bărbații tineri, plini de viață și sete de explorare. O unealtă multifuncțională pentru drumeții se va dovedi un ajutor util pentru a supraviețui în sălbăticie.
Idei de cadouri pentru cei care iubesc sportul
Știe calendarul Jocurilor Olimpice și al turneelor importante de tenis? Își petrece timpul liber urmărind campionate de snooker? Probabil ai de-a face cu un împătimit al sporturilor care se va bucura de orice cadou care îi amintește de această dragoste.
Poți alege și cadouri amuzante pentru bărbații care iubesc sportul, dar nu au aproape niciodată timp de el. Un panou cu un coș de baschet care poate fi adaptat pentru orice tip de coș sau cutie este un dar haios care va fi primit cu drag de un prieten apropiat.
O pereche de căști pentru bărbații care se pierd și se regăsesc în lumea sunetelor
Indiferent că știe să cânte la un instrument, cunoaște toate genurile muzicale sau pur și simplu muzica îl ajută se relaxeze la sfârșitul zilei, rafturile Cărturești sunt pline cu idei de cadouri pentru toți bărbații cărora muzica le aduce bucurie.
Dacă vrei să îl răsfeți cu un cadou special care să reflecte pasiunea lui pentru muzică, avem o idee de cadou pentru bărbați cu care nu vei da greș. Dăruiește-i o pereche de căști wireless extrem de confortabile care să-l facă să trăiască fiecare zi pe ritmul muzicii.
Și o boxă portabilă cu un design avangardist și o calitate desăvârșită a sunetului va fi primită cu mult drag de cei care își trăiesc viața cu muzică pe fundal.
Un tablou deosebit pentru cei care au o pasiune aparte pentru jazz
Cauți un cadou pentru un bărbat cu gusturi alese în ceea ce privește muzica? Avem și pentru el o idee inedită. Pe cei pasionați de muzică jazz, un tablou special îi va duce cu gândul la improvizațiile de jazz și muzica hipnotizantă care le-a adus faima lui Charlie Parker sau Lester Young. Tablourile din colecția SteamWall sunt realizate manual din mecanisme recondiționate de ceas și diverse piese metalice care-l fac un dar cu adevărat altfel.
Un aparat foto fun pentru cei care privesc viața din spatele obiectivului
Dacă bărbatul pentru care alegi caută mereu să surprindă frumusețea lumii în fotografii, fă-i un cadou care să-i încurajeze această pasiune. Optează pentru un aparato foto instant care-i permite să-și pună creativitatea la încercare și să surprindă cele mai frumoase momente. Completează cu un panou pentru fotografii cu design deosebit în care să păstreze amintirile dragi.
Un disc de vinil pentru colecționari
Muzica pe vinil are un farmec aparte, așa că dacă vrei un cadou original pentru colecționari, discurile de vinil sunt o idee excelentă. Indiferent de preferințele muzicale, pe rafturile Cărturești ai la dispoziție sute de opțiuni, de la muzică clasică la contemporană, de la rock la blues și nu numai.
Idei de cadouri pentru bărbații cu planuri mărețe
Nu am uitat nici de liderii care te inspiră, antreprenorii care nu iau pauză, șefii, managerii, mentorii și partenerii care te ajută să crești. Ei merită cadouri pe măsură – cadouri care să-i motiveze și să-i ajute să facă față tuturor provocărilor vieții cotidiene.
Alege un planner sau un carnet special de la Moleskine care să-l ajute să-și organizeze timpul, ideile, planurile și obiectivele. Iar dacă vrei un cadou care să fie la de plin de personalitate precum bărbatul pentru care îl alegi, merită să arunci un ochi la colecția de carnete NUUNA. Cu designul lor unic, ieșit din tipare, acestea pot fi un cadou excelent pentru bărbații creativi și puși pe treabă din viața ta.
Dacă vrei un cadou mai sofisticat, alege un stilou elegant, cu formă ergonomică. E cadoul perfect pentru șeful sau pentru mentorul care se bucură de tot respectul tău.
O revistă cu benzi desenate pentru supereroii din viața ta, pasionați la rândul lor de supereroi
Nu am uitat nici de bărbații fascinați de benzi desenate. Te ajutăm să alegi cadoul perfect și pentru prietenul care iubește Marvel sau iubitul care este fascinat de universul DC, dar și pentru ceilalți băieți sau bărbați din viața ta care au o pasiune aparte pentru lumea fantastică a eroilor.
Desigur, cel mai evident cadou pe care poți să-l faci pasionaților de benzi desenate sunt… benzile desenate. Dacă știe toți supereroii din universul Marvel sau DC și visează în secret să fie măcar pentru o zi Iron Man sau Superman, alege o revistă care conține cele mai bune povești care au creat aceste lumi – Marvel Greatest Comics, respectiv DC Comics Cover Art350 of the Greatest Covers in DC’s History.
Pe rafturile Cărturești ai la dispoziție sute de comics din care să alegi.
Dacă nu știi prea bine ce fel de benzi desenate preferă, dar știi pe dinafară personajele pe care le admiră, alege un cadou care să scoată în evidență supereroul preferat. Un jurnal imprimat cu celebrul logo al lui Batman ori o sticlă pentru pentru băuturi reci sau calde, practică și perfectă pentru luat în călătorii, vor fi perfecte pentru tinerii entuziaști.
Un DVD cu filmele și serialele preferate, pentru cinefili
Știe pe dinafară fiecare dintre filmele lui Scorsese, Spielberg sau ale altor regizori care au făcut istorie în cinematografie? Pentru a-i face o mare bucurie cinefilului din viața ta, surprinde-l cu un cadou care îi reflectă dragostea pentru filme și de care se poate bucura în zilele libere de sărbători.
O idee de cadou deosebit pentru cei pasionați de lumea cinematografiei sunt DVD-uri cu filmele preferate. Poți alege pelicule devenite clasice, cum sunt Save Private Ryan sau trilogia The Godfather, sau din contră, poți opta pentru apariții mai noi, dar care au lăsat atât criticii, cât și publicul fără replică, precum Joker sau Once upon a time in Hollywood.
În afară de filme, ai și alte cadouri interesante la dispoziției. Pentru fanii Star Wars, Harry Potter, Lord of the Rings sau Game of Thrones vei găsi cadouri simpatice pe rafturile dedicate, de la căni, sticle pentru apă sau suporturi pentru pahare la jurnale și obiecte decorative.
Un set manga cu seria preferată
Un adevărat fenomen cultural care a luat cu asalt întreaga lume, manga este cadoul perfect pentru bărbații pasionați de forma de artă japoneză care îmbină imaginile viu colorate cu un dialog dinamic și foarte multă acțiune. Dacă iubitul, fratele sau prietenul tău sunt fani manga, atunci ce cadou mai potrivit decât să-i transporți în universul fantastic creat de Tsgumi Ohba, Eiichiro Oda, Gege Akutami sau Kohei Horikoshi?
Demon Slayer Complete Box Set cuprinde saga completă a popularei serii manga care te poartă într-o aventură extraordinară și periculoasă. Povestea este plasată în Japonia, în epoca Taisho, unde demonii pândesc în pădure gata să vâneze suflete nevinovate.
O altă serie iubită de fanii manga, Death Note, poate fi comandată într-un box set cu toate volumele, o enciclopedie a seriei, un cartonaș de colectionar și o mica broșură cu toate regulile aflate în serie. Una dintre cele mai apreciate serii manga, Death Note are în centrul poveștii un elev de liceu care intră în posesia unui caiet magic, care îi oferă posibilitatea de a ucide pe oricine, atât timp cât știe cum arată și îi scrie numele în caiet.
Jujutsu Kaisen, una dintre cele mai noi manga, poate fi un cadou la fel potrivit, iar cu niște serii clasice, precum Attack on Titan sau Fullmetal Alchemist, nu ai cum să dai greș.
Descoperă întreaga noastră colecție manga pe rafturile Cărturești.
Idei de cadouri pentru bărbații care știu să savureze un vin bun
Cu o sticlă de vin bun, cu siguranță vei reuși să-l surprinzi pe cel care apreciază calitățile acestei băuturi nobile. Vinurile de la Aurelia Vișinescu, Alira, de la crama Liliac și nu numai sunt o idee excelentă de cadou, mai ales dacă le oferi alături de un set de accesorii utile pentru vin, precum cele de la Laguiole sau Brandani.
O carte interesantă despre vin, cum este Connaisseur fără ifose de Cezar Ioan, îl va învăța pe destinatar cum să aleagă întotdeauna o sticlă de vin de calitate, iar Atlasul mondial al vinului este o lectură pe cinste pentru cei care vor să descopere tot ce se poate despre vinuri, de la soiuri, condiții de creștere și producere și potriviri gastronomice. Pentru un cadou complet, alege și diferite sortimente de ciocolată premium, care vor îndulci ziua sărbătoritului.
Descoperă mai multe idei pentru partenerul sau soțul tău în ghidul nostru dedicat cu idei de cadouri pentru el.
Ca să facem surpriza completă te ajutăm și cu împachetarea gratuită a cadourilor atât în librăriile Cărturești, cât și pe carturesti.ro. Și nu uita, până la urmă, cel mai mult contează să pui dragoste în cadoul pe care îl alegi. Niciun dar nu e mai apreciat decât cel venit din inimă.
Descoperă mii de idei de cadouri pentru bărbați în colecția Cărturești!
Mașinării ca mine este o carte superba, am citit-o cu sufletul la gura , mi-a placut maxim !! O recomand.