Cezar Amariei în dialog cu Florin Iaru despre volumul „Exerciții de liniște”
Miercuri, 22 septembrie, la ora 18.30, la Cărturești Modul, Cezar Amariei va intra în dialog cu Florin Iaru, eveniment prilejuit de lansarea volumul de povestiri „Exerciții de liniște”, recent apărut în colecția Ego. Proză.
Lansarea va fi urmată de o ședință de autografe.
„L-am cunoscut întîmplător (o întîmplare fericită) pe Cezar Amariei. Habar n-aveam că am în față un scriitor matur, cu o experiență solidă de scris – publicase deja un roman, dar, așa cum se întîmplă, din păcate, cu scriitorii din provincie, debutul lui a trecut aproape neobservat. Cezar venise să învețe ceva nou despre «scris». În scurt timp mi-am dat seama că nu prea am ce să îl învăț. Poate lucruri simple și observații minore. Avea o precizie în compoziție, idei interesante, spirit de observație ascuțit, puncte de vedere originale – toate astea sînt însă doar premisele – și avea, esențial, un stil al lui, o frază bine articulată. Acolo am devenit atent. Pentru Cezar, a spune o poveste e o încîntare, o provocare și o aventură a gîndirii. Iar această încîntare se transmite rapid și temeinic cititorului.
Cum face asta? Simplu, aș fi tentat să spun, dacă nu aș ști cît efort implică simplitatea. Cezar Amariei își construiește orice poveste privind-o din toate părțile, cunoscîndu-i toate cotloanele, cîntărește pînă și laptele supt de la mamă de fiecare personaj, fotografiază cu precizie fiecare colț de stradă, asamblează din piese de lego decorul acțiunii. Știe perfect ce urmează să spună. De aceea, ca un profesionist, apasă pe cuvintele care sună adecvat, firesc, natural – dar care au o forță miraculoasă de impact. Fiecare povestire din volum are un punct din care încetează să fie o simplă relatare. În capul cititorului se face lumină brusc cînd înțelegerea și sensul evenimentelor se coagulează la un colț de frază. Brusc, textul devine și al cititorului, personajele i se așază în brațe, iar autorul, ascuns între rînduri, își freacă mîinile, mulțumit.” (Florin Iaru)

Cezar Amariei (n. 1973, Ștefănești, Botoșani) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și este jurnalist. A publicat în Adevărul, Gîndul, Puterea, a colaborat cu agenția de presă Mediafax și PRO TV. A debutat la 16 ani cu două schițe satirice în Moftul gălățean și cu o povestire umoristică în revista Papagalul. A revenit la ficțiune abia în 2018, an cînd a început să urmeze cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari (organizate de Revista de Povestiri), apoi cu Florin Iaru.
A debutat în 2018 cu romanul Zilele noastre mărunte (Polirom), finalist la Festival du premier roman de Chambéry. Este membru al cenaclului gălățean „Noduri și semne”.
A debutat în 2018 cu romanul Zilele noastre mărunte (Polirom), finalist la Festival du premier roman de Chambéry. Este membru al cenaclului gălățean „Noduri și semne”.
There are no comments
Add yours