Rezultatele Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, ediția 2
Ne bucurăm să anunțăm încheierea perioadei de selecție pentru Bursele și rezidențele de creație literară desfășurate în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio.
În urma evaluării celor 131 de înscrieri, beneficiarii celor cinci burse și rezidențe de creație sunt:
✈️ Poezie: Moni Stănilă
✈️ Proză scurtă: Lavinia Bălulescu
✈️ Roman: un cristian
✈️ Eseu: Raluca Nagy
✈️ Bursa specială a juriului: Ruxandra Burcescu (roman)
La fel ca la ediția precedentă, juriul a alcătuit și o listă de așteptare, în eventualitatea în care unul dintre scriitori este nevoit să se retragă. Dacă vor exista situații neprevăzute, scriitorii vor fi înlocuiți astfel:
✈️ Poezie: Ștefan Manasia
✈️ Proză scurtă: Alex Moldovan
✈️ Roman: Emanuela Iurkin
✈️ Eseu: Ligia Tudurachi
✈️ Bursa specială a juriului: Ligia Keșișian (poezie)
Ne bucurăm foarte mult că acest proiect a ajuns la a doua ediție și sperăm să continue cu cât mai multe. Le mulțumim tuturor scriitorilor pentru încredere, le mulțumim cititorilor care ne-au sprijinit în campania „Cititori pentru scriitori” și mulțumiri speciale membrilor juriului pentru grija cu care au parcurs fiecare text primit.
Numărul înscrierilor a fost foarte mare și la această ediție, lucru care confirmă încă o dată nevoia unor astfel de proiecte care să încurajeze și stimuleze meseria de scriitor în România. Pentru majoritatea autorilor, scrisul e redus la statutul de hobby, de îndeletnicire de timp liber, iar timpul liber este cea mai acută lipsă.
Am nevoie de timp pentru scris – parcă aș fi într-o cămașă de forță într-o cameră plină de oameni care vorbesc neîncetat, fără noimă. Scrisul e deprofesionalizat, redus la o activitate de loisir. Iar frânturile de zi îmi sunt insuficiente pentru ceea ce ar însemna timp pentru poezie. Între obligațiile cotidiene, alergături sterile, plonjări dintr-o stare într-alta, câteva săptămâni în afara timpului profan ar fi șansa de a scrie și de a rescrie, de a așeza piesele de puzzle în forma firească.
Irina Georgescu
În contextul obligațiilor, întreruperilor și distragerilor cotidiene, scrisul este deseori înghesuit în mici ferestre de timp și redus la ipostaza de hobby. Această bursă ar însemna pentru mine șansa de a experimenta scrisul profesionalizat, cu resurse de timp și materiale special alocate.
Miruna Vasiliță
(…) apreciez drept generoasă oferta unui program care pune la dispoziție două resurse, timp și bani, care nu vin niciodată împreună, ba chiar se află într-o relație de inversă proporționalitate (cu excepția cazului particular, nefericit și frustrant în care lipsesc ambele).
Dmitri Miticov
(…) vă mulțumesc anticipat, mai ales pentru faptul că bursele Cărturești mi-au adus aminte că vreau să scriu și că, dacă vreau, șansele sunt să se găsească o cale!
Anca Zaharia
***
La a doua ediție, programul cuprinde 5 burse, respectiv 5 rezidențe de creație, în valoare de 1300 de euro fiecare. La fel ca în 2020, vor fi oferite 4 burse și 4 rezidențe de creație la categoriile roman, proză scurtă, poezie și eseu, la care se adaugă o „Bursă specială a juriului”.
Juriul a fost alcătuit din: Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).
Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.
***
Asociația Maria (Țibănești) este o organizație non-profit înființată în anul 2000. Președintele organizației este arhitectul Șerban Sturdza. Acțiunile Asociației Maria se desfășoară în comuna Țibănești, județul Iași.
Din 2006, la conacul Petre P. Carp din Țibănești se organizează un program cultural intitulat Batem fierul la conac! Programul include o serie de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale și este coordonat de Asociația Maria în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio. Toate activităţile grupate în jurul conacului P.P. Carp constituie o şcoală de meşteşuguri, destinată în primul rând sătenilor din zona Ţibăneştiului, dar şi tuturor celor care conştientizează valoarea patrimoniului cultural şi nevoia de a-l transmite urmaşilor. Ansamblul istoric de importanță națională Petre P. Carp din Țibănești este compus din conac, biserică, mausoleu și clădirea anexă.
Fundația Pro Patrimonio este o organizaţie neguvernamentală nonprofit internaţională, cu filiale în România (București), Marea Britanie și Franţa. Înființată în anul 2000, fundația derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de protejare și reabilitare a patrimoniului, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități, a memoriei și valorii moștenirii culturale.
There are no comments
Add yours