ruxandra gidei 2000 x 800

Poezia anului 2021 în România: cinci volume de neratat. Selecție de Ruxandra Gîdei (4fără15)

Ruxandra Gîdei
Foto: arhiva personală

Mulți dintre noi am trecut în noul an gâfâind, epuizați după încă un an care ne-a silit să tolerăm incertitudinea și să ne adaptăm continuu la noi normalități. Am alergat tot drumul, chiar și-atunci când entuziasmul depășirii primului an pandemic rămăsese mult în urmă – n-a fost deloc ușor. Poezia română, în schimb, n-are de ce să se plângă: 2021 a fost un an editorial bogat, remarcabil atât prin calitatea și numărul debuturilor (cu peste patruzeci de poeți debutanți înscriși în concursul pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu”), cât și prin revenirile unor poeți deja consacrați. Dintre volumele de poezie publicate în 2021, am alcătuit o listă cu cinci titluri care cred că merită atenția cititorilor și în noul an.

Acest articol vine în completarea unui text publicat deja pe blogul Cărturești, în care scriam despre 7 volume de poezie numai bune de făcut cadou prietenilor care citesc. Dintre titlurile menționate acolo, publicate în 2021, cred că sunt de neratat Dezintegrare, volumul lui Florentin Popa – Tânăr Poet al Anului 2021 –, Cartea plantelor și animalelor – mult așteptata revenire a Simonei Popescu în peisajul editorial românesc, după 15 ani –, La topirea ghețarilor de Ana Săndulescu și cel de-al treilea volum din seria Un secol de poezie română scrisă de femei, care cartografiază și recuperează poezia unor autoare interbelice uitate. Am ales să le omit din prezentul articol doar pentru a face loc unor recomandări proaspete, pe care le voi enumera în ordinea cronologică a publicării.

1. Cătălina Stanislav, Nu mă întrerupe, editura OMG Publishing, 2021

În debutul Cătălinei Stanislav, o milenială hiperlucidă se recuperează post-prima-despărțire-dureroasă-trăită-ca-adult:

Sunt bine.

Te-am căutat pe google de trei ori deja
simt că încep să înnebunesc
mă gândesc cu groază
că dacă mor într-un accident de avion
nici n-o să avem alea trei minute să-ți zic
cât de des visez că ești în bucătăria mea dimineața.

E ceva tragicomic în confesiunile acestei experte în overthinking, în atonia cu care se întreabă „dacă toată viața e așa / semi cumva” în timp ce navighează încurcată scena întâlnirilor casual, cu indivizi dubioși cunoscuți pe internet. Atunci când dragostea familiară se încăpățânează să nu mai funcționeze, e timpul să renunți la „protecția falsă” pe care simțeai că ți-o oferă și să vâri polaroidele vechi înapoi în sertar – Nu mă întrerupe e un volum fascinant de onest despre maturizare, despre vulnerabilitate și adaptarea la realități noi, incomode, dar, în egală măsură, despre feminitate și (re)descoperirea sexualității în prima tinerețe.

2. Ileana Negrea, Jumătate din viața mea de acum, editura frACTalia, 2021

Una dintre cele mai plăcute surprize editoriale ale anului trecut a fost volumul asumat queer și feminist Jumătate din viața mea de acum, debut distins cu Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și nominalizat la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei. Nume complet nou pentru mulți dintre cititorii de poezie română contemporană – căci engleza i-a fost, până foarte recent, limba de expresie preferată –, Ileana Negrea scrie terapeutic despre dragoste queer, boală și nebunie, furie, abuz, ori suferințele minții și ale corpului, căutând, în acest proces, să chestioneze și să dărâme tot ce e normativ. Cu ecouri din Adrienne Rich, Sylvia Plath și Anne Sexton – nașe spirituale ale poeziei Ilenei Negrea –, vocea poetei mad pledează, de undeva de la „marginea marginii înstrăinată”:

Domnule scriitor, / Lasă-mă să-mi construiesc și eu o poveste / Să fabric o viață / Cumva.

Rezultatul e reconfortant, iar spațiul creat în volum li se deschide ca un acasă sigur celor care simt că nu aparțin, unde arta confesivă mai poate, încă, să vindece, să se revolte și să elibereze,

În timp ce lumea asta / Se duce dracului / Cu virușii și ghețarii / Și animalele și planeta / Și chiriile și evacuările și șomajul / Și violența domestică și precaritatea.

3. Simona Popescu, Opera poetică, editura Rocart, 2021

Anul tocmai bifat le-a adus două vești excelente cititorilor care au descoperit-o deja pe Simona Popescu ca prozatoare, în Exuvii, dar nu au reușit să citească pe nicăieri versurile autoarei, cum tirajele volumelor publicate s-au epuizat în urmă cu mulți ani. Cartea plantelor și animalelor e una dintre surprize: o celebrare a lumii vegetale, a literaturii și culturii care i-a format pe tinerii anilor ‘80, volumul a fost desemnat Cartea de Poezie a anului 2021 în cadrul Galei Tânărului Scriitor. Însă revenirea Simonei Popescu în 2021 a fost marcată de o dublă lansare, iar Opera poetică (volumul I) adună laolaltă, desigur, poeme din volume publicate anterior, pe care le îmbogățește, însă, cu multe note de subsol, eseuri și poeme (mai) vechi, dinainte de debutul editorial.

Cheia de lectură, ne îndeamnă Simona Popescu, e să fim atenți la personajul care populează acest „bildungsroman în versuri” – același personaj din Exuvii, eseuri, volume vechi, dar și din cea mai nouă Cartea plantelor și animalelor.

4. Anastasia Gavrilovici și Alexandru Cosmescu, Cine nu e mângâiat, nu există. O antologie a Generației 2000, editura Cartier, 2021

O lectură esențială pentru cititorii care caută să descopere și să înțeleagă originile unui fenomen literar care încă se mai încăpățânează să-și lase amprenta asupra poeziei foarte tinere de azi. Cine nu e mângâiat nu există adună texte scrise de treizeci și trei de poeți debutați între anii 2000-2010, reprezentanți ai „primului val douămiist” și, deci, ai începutului unei noi poezii românești.

„Mizerabilismul”, „biografismul”, „visceralitatea” sau „neo-expresionismul” sunt câteva dintre clișeele de care critica românească a uzat în diverse încercări de minimizare a polifoniei vocilor poetice de la începutul anilor 2000. Cât de asemănătoare sunt, însă, textele unor douămiiști consacrați ca Dan Sociu, Ruxandra Novac sau Elena Vlădăreanu, cu poezia Olgăi Ștefan, a lui Dan Coman sau a lui Claudiu Komartin? Selecția generoasă (de peste 140 de poeme) făcută de Anastasia Gavrilovici și Alexandru Cosmescu ar trebui să ne răspundă la întrebare.

5. Mariana Marin, La întretăierea drumurilor comerciale, editura Cartier, 2021

Tot 2021 ne-a mai adus o colecție cu peste o sută de poeme scrise de Mariana Marin între 1981 și 1999, însoțite de un excelent microstudiu realizat de Teona Farmatu, masterandă la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca. Au trecut ani buni de la ultimul demers editorial care le-a permis poemelor Marianei Marin să circule, de unde și importanța unei noi antologii care să readucă în atenția cititorilor poezia caustică și dramatică a uneia dintre cele mai valoroase voci ale generației ’80, poezie în care

Nici gazul Sylviei Plath nu este posibil, / nici frânghia Veronicăi Micle nu are săpun.

🔹🔹🔹

Ruxandra Gîdei, mai cunoscută după numele ei de vloggeriță, 4fără15, este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Ruxandra este cunoscută în online pentru pasiunea ei pentru poezie și literatura română contemporană (dar nu numai!), în jurul cărora a reușit să-și formeze o comunitate online de peste 25.000 de tineri pasionați de lectură din România. Originea numelui ei este un minunat poem ce îi aparţine lui Virgil Mazilescu, „patru fără un sfert”, ora la care Ruxandra postează întotdeauna pe contul ei de Youtube, pe care vă invităm să îl urmăriți dacă nu o faceți deja.



There is 1 comment

Add yours
  1. un cristian

    Antologia generației 2000, în varianta de mai sus, e doar o palidă încercare de canoniza poezia 2000-istă. Câteva nume importante lipsesc (din motive necunoscute), așa că selecția e suspectă de un criteriu absolut ridicol: cine nu e în gașca noastră, vai, trebuie eliminat din listă. E deja a doua antologie 2000-istă ratată, după gluma de la Paralela 45 a lui Daniel D. Marin, ce mă tot miră e reclama care i se face. Să fie ambalajul sau pretinsa selecție? Sigur ca e o carte importantă în felul ei, că doar nu apar astfel de antologii peste noapte, dar lipsa unor nume precum Cristina Ispas, Oana Cătălina Ninu sau Denisa Duran o face ridicolă (și aici pot continua fără probleme) în așa-zisa încercare a antologatorilor de a pune pe masă ceea ce contează. Mult prea lăudată, încercarea e o simplă manevră de a stabili ierarhii pe bază de prietenii. Deși pare să răspundă la nu știu câte întrebări, antologia nu poate răspunde la una foarte simplă: cum poți ca antologator, să nu ai niște criterii clare pentru o antologie?


Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.