Mihai Dinu despre relevanța Record Store Day astăzi

Pornim de la întrebarea: cât de relevantă mai este o sărbătoare a magazinului de disc independent? Statisticile spun că an de an RSD a crescut. Dar, în același timp, a devenit un organism ce s-a autodevorat.

După 15 ani, RSD are nevoie de un reset, pentru că se găsește în punctul de unde a plecat. Micile magazine independente nu o duc cu mult mai bine cu toată creșterea vânzării fizice. Prin globalizare, RSD a devenit an de an din ce în ce mai mare, iar magazinele mici de discuri nu au putut ține pasul cu această dezvoltare. În opinia multor proprietari, sărbătoarea a devenit „doar un alt eveniment în circul anual al industriei muzicale”, prea concentrat pe produs, în defavoarea participanților, iar caselor de discuri indie le este greu să-și prezinte exclusivitățile în detrimentul muzicii corporatiste.

Fondatorii RSD au fost inspirați de Free Comic Book Day (Ziua gratuită a benzilor desenate) și au lucrat, la început, cu case de discuri, artiști și distribuitori pentru a crea o piață anuală de colecție pentru discuri de vinil exclusive. Scopul a fost să schimbe poveștile din jurul acestor magazine. Documentarul din 2008 I Need That Record! The Death (or possible survive) Of The Independent Record Store aduce în prim plan moartea clinică în care se afla magazinul independent de discuri.

Lucrurile au fost de la început împărțite, cu surle și trâmbițe pentru o parte, cu mult festivism și fard pentru cealaltă.  În 2009, Seth Myers, un actor american, a rezumat “consensul” general privind magazinele indie: „Sâmbăta aceasta marchează a treia RSD, în timpul căreia sute de magazine independente din toată țara sărbătoresc discurile de vinil”, a glumit Myers. „ Așa că du-te la magazinul tău de discuri local și… ce? Ce este asta? Este un Jamba Juice acum? Ah, îmi pare rău, omule.”

Chiar dacă este o glumă, ea sintetizează un alt punct de vedere asupra acestui eveniment, unul în total contrast față de declarația unuia dintre marii șefi de la Universal Music, Marc Fayd’Herbe, și anume: „RSD este cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată pentru magazinele independente de discuri.”

Unde este adevărul? Poate puțină punere în context ne ajută să avem o privire amplă.

Magazinul de discuri a fost întotdeauna un loc în care iubitorii muzicii, bătrâni și tineri, se puteau aduna și discuta despre ultimele lansări, se purtau discuții, se lansau dezbateri, dar mai ales se strângeau prietenii. Chiar erau niște locuri de dezbatere și, dacă am unul în minte pentru România, sigur el este trotuarul din fața magazinului Muzica din perioada ceaușistă. Trotuarul devenise un fel de magazin ambulant cu program scurt, „funcționa” aproape doua ore, după 16 și până la 18.

Odată cu dezvoltarea casetei, apoi a CD-ului și, la începutul anilor 2000, odată cu descărcările ilegale – mai târziu legale –, magazinul de discuri era pe moarte. În 2007, șase fani ai muzicii au decis să sărbătorească cultura magazinului de discuri, care de ani de zile se afla în declin în urma creșterii descărcărilor.

Record Store Day este un eveniment muzical anual. El a fost inaugurat în 2007 și desfășurat într-o sâmbătă în fiecare aprilie și în fiecare Black Friday din noiembrie pentru a „sărbători cultura magazinului de discuri independent”. 

Contextul acestei apariții era cu totul altul: în 2007 vinilul era încă în modulul de amintiri, comerțul online nu avea atâta putere, reculul caselor de discuri independente era mai mult decât evident, iar cele majore, Sony, BMG, Warner, EMI și Universal dictau într-o piață în care produsul independent avea mari greutăți. Dar nu de la asta a plecat ideea, ci de la uniformizarea vânzării fizice. Marile magazine internaționale au golit piața locală de mici locuri unde puteai cumpăra altceva.

Inițiativa a avut cele mai bune intenții și a dorit ca acea culoare locală să rămână, să nu dispară. Cine a citit High Fidelity a lui Nick Hornby sau, nah, a văzut filmul, poate înțelege mai bine ce fel de lume s-a încercat a fi salvată.

Record Store Day, care a început în Statele Unite, reunește fani, artiști și mii de magazine independente de discuri din întreaga lume. Un număr de înregistrări sunt presate special pentru RSD, cu o listă de lansări pentru fiecare țară și sunt distribuite doar magazinelor care participă la eveniment.

Conceptul pentru RSD a fost creat în timpul unei sesiuni de brainstorming, la o întâlnire a proprietarilor independenți de magazine de discuri, în Baltimore, de Eric Levin, Michael Kurtz, Carrie Colliton, Amy Dorfman, Brian Poehner și Don Van Cleave.

În prezent, este sărbătorită în magazinele din întreaga lume, alături de sute de artiști care participă la această zi prin apariții speciale, spectacole, întâlniri, dar și organizarea de strângeri de fonduri pentru organizații non-profit comunitare și lansarea de versiuni speciale de vinil și CD, împreună cu alte oferte promoționale pentru a marca ocazia.

Unde ne aflăm acum? Într-o situație ușor bizară.

Această propoziție este foarte importantă, deoarece veți observa siglele celor trei giganți ai muzicii corporatiste,  Warner, Universal și Sony. În parte, Red Distribution de la Sony, Universal Music Group Distribution și Warner’s Alternative Distribution Alliance funcționează ca expeditori principali ai Record Store Day. Evenimentul nu ar fi nici pe departe la fel de mare pe cât este fără ei. Cele trei companii majore folosesc, de asemenea, RSD ca o oportunitate de a face ceea ce corporațiile iubesc să facă cu orice mediu sau eveniment nou: reeditează un produs vechi ca „exclusiv”.

Participarea giganților nu este un motiv pentru de critică, ci o modalitate de a evidenția necesitatea de a lucra cu jucătorii mari pentru a transforma consumul de „cool” într-un eveniment global.

Tocmai aceste case de discuri indie mai mici și magazinele de discuri locale au păstrat în viață discurile de vinil în anii incredibil de grei dintre 1990 și 2000. Ei sunt cei care au permis RSD să lanseze lanseze acest vis și trend, atât printre nostalgici, dar și printre imitatori. Vinilul a fost în subteran și a devenit locul de joacă al fetișiștilor și al partizanilor subculturilor muzicale. Resuscitarea vinilului a alimentat o economie de trend cu majori, între timp reorganizați, fuzionați și rebranduiți, care deschid, și ei, șampania odată cu independenții. Numai că independenții deschid, ca de obicei, cel mult un vin spumant.

RSD a devenit atât de mare la nivel global, încât micile magazine de cartier rămân puncte minuscule. Dar orice eveniment legat de muzică, chiar dacă devine globalist, își are părțile lui bune, adună oamenii și le dă speranță.

Deja existentă de 15 ani, această sărbătoare muzicală are propriile ei topuri. Printre ele, și unul cu cele mai scump vândute discuri.

Lista este determinată de valoarea medie a vânzărilor în dolari pe Discogs, cea mai mare bază de date muzicală online din lume. Aceasta înseamnă că ați putea găsi o copie pentru mai mult, dar și pentru mai puțin, pe piața Discogs. Evident, popularitatea albumului sau a artistului va determina creșterea valorii de revânzare. 

De exemplu, aruncați o privire mai atentă la acel album care se află pe locul 1. Se presupune că există șase copii, dintre care doar patru au fost revendicate. The Boards of Canada a fost anunțat la RSD 2013, dar este o jonglerie de marketing. Înregistrarea reală conține în mare parte spațiu mort, un pasaj foarte scurt de muzică și cineva care citește cu voce tare numerele „936557”. Este cea mai bună înregistrare venită de la The Boards Of Canada? Deloc.

1. Boards Of Canada ‎– —— / —— / —— / XXXXXX / —— / —— (2013)

Preț mediu de vânzare: $2,500

Label: Warp Records

Format: 12-inch

2. Paul McCartney – Sweet Thrash (2015)

Preț mediu de vânzare: $1,000

Label: Self-released

Format: LP

3. Cake ‎– Vinyl Box Set (2014)

Preț mediu de vânzare: $974.50

Label: Upbeat Records

Format: Box set

Discogs este cea mai mare bază de date muzicală online din lume, construită de o comunitate activă de colaboratori. Lansările RSD sunt clasificate după o evaluare ponderată, care va fi diferită de evaluarea medie pe care o vedeți pe paginile individuale de lansare de pe Discogs. Evaluarea ponderată ia în considerare evaluarea medie și numărul de evaluări trimise de utilizatorii Discogs. 

Lista include un titlu ce se repetă. Este Kind Of Blue al lui Miles Davis (nr. 5 și nr. 3). Ambele discuri mono sunt din același an. Diferența constă în țară. Lansarea europeană a excelentului album al lui Davis a primit o evaluare mai mare – atât ponderată, cât și medie – decât lansarea din SUA. Ce înseamnă asta? Că cei care au evaluat lansarea europeană au fost mai generoși cu ratingurile lor sau că vinilul este cu adevărat mai bun? 

1. Fleetwood Mac ‎– Rumours (2011)

Evaluare ponderată: 4.939

Evaluare medie: 4.91 din 127

Label și țară: Reprise Records în U.S.

2. Jerry Garcia Band – GarciaLive Volume One: March 1st, 1980 (2019)

Evaluare ponderată: 4.938

Evaluare medie: 4.93 din 71

Label și țară: Round Records în U.S.

3. Miles Davis ‎– Kind Of Blue (2013)

Evaluare ponderată: 4.919

Evaluare medie: 4.89 din 105

Label și țară: Columbia și Music on Vinyl în Europa

4. Phish – Junta (2012)

Ecaluare ponderată: 4.914

Evaluare medie: 4.89 din 80

Label și țară: Jemp Records în U.S.

5. Miles Davis ‎– Kind Of Blue (2013)

Evaluare ponderată: 4.909

Evaluare medie: 4.87 din 192

Label și țară: Columbia și Music on Vinyl în U.S.

Anul acesta, pe 23 aprilie, este o revenire la afaceri ca de obicei, deoarece magazinele de discuri din întreaga lume sărbătoresc cea de-a 15-a zi anuală a magazinului de discuri (RSD) cu ajutorul lui Taylor Swift, cel mai însemnat ambasador al său de până acum (care lansează un album de șapte inci pentru a marca eveniment). 

Întotdeauna momentul RSD este foarte așteptat de iubitorii de muzică în format fizic și este o ocazie excelentă pentru a achiziționa câteva copii exclusive, deoarece mulți artiști sărbătoresc data cu lansarea unor piese unice de vinil. Unele dintre exclusivitățile prezentate în acest an sunt:

• Ramones – The Sire Albums (1981-1989) 7-LP box set
• The Replacements – Unsuitable for Airplay: The Lost KFAI Concert (Live)
• Handsome Boy Modeling School – So… How’s Your Girl?
• The Rain Parade – Explosions in the Glass Palace
• David Bowie – Brilliant Adventure EP & Toy EP
• Scott Walker – Boy Child: The Best Of 1967-1970
• Stevie Nicks – Bella Donna
• St. Vincent – The Nowhere Inn (Official Soundtrack)
• Lou Reed – I’m So Free: The 1971 RCA Demos
• Angelo Badalamenti – Blue Velvet (Original Motion Picture Soundtrack) [Deluxe Edition]
• Blur – Bustin’ + Dronin’
• James Blake – COVERS
• Dillinger Escape Plan – Dissociation
• Future – DS2
• Gojira – Live at Brixton Academy
• Kacey Musgraves – star-crossed
• The Rolling Stones – More Hot Rocks (Big Hits & Fazed Cookies) [50th Anniversary]
• Gerard Way – Hesitant Alien
• Czarface – Czarmageddon
• Kirk Hammett – Portals
• Kittie – Spit
• Nicki Minaj – Beam Me Up Scotty
• The Muffs – New Improved Kim Shattuck Demos
• The Offspring – Greatest Hits
• Opeth – My Arms, Your Hearse
• Various Artists – Go Ahead Punk…Make My Day
• Jessie Ware – Devotion: The Gold Edition (10th Anniversary)
• Pearl Jam – Live on Two Legs
• Prince – The Gold Experience
• The Sound – Counting The Days
• Kid Creole and The Coconuts – Fresh Fruit In Foreign Places
• Wipers – Over The Edge – Anniversary Edition
• Nick Cave & The Bad Seeds – Live Seeds
• Jonathan Richman & The Modern Lovers – Modern Lovers 88 [35th Anniversary]
• Superchunk – Incidental Music: 1991 – 1995
• The Damned – Strawberries
• Everything But The Girl – Night and Day (40th Anniversary Edition)
• Gong – Gong In the 70s
• Motorhead – Lost Tapes Vol 2
• Breakin’: Original Motion Picture Soundtrack
• The Royal Tenenbaums (Original Motion Picture Soundtrack)
• Billy Bragg – Life’s A Riot With Spy vs Spy (30th Anniversary Edition)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.