Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane
În 2022, Festivalul Filmului European revine acolo unde îi este locul: în cinematografe. Festivalul se desfășoară în București și Timișoara, între 5-11 mai. Ediția cu numărul 26 propune un program generos, cu 31 de lungmetraje, dintre care 21 vor fi proiectate în premieră națională. O parte dintre acestea vor fi însoțite de întâlniri și dezbateri cu cineaști, dar și de evenimente speciale care celebrează Ziua Europei, obiective și valori europene: pacea, solidaritatea, demnitatea umană, diversitatea și multiculturalitatea.
Eveniment tradițional de marcare a Zilei Europei, 9 mai, Festivalul Filmului European a devenit, în istoria sa de peste un sfert de veac, un adevărat reper pentru viața culturală românească. Important moment de diplomație culturală, Festivalul este un prilej de afirmare a țelurilor în care credem și pe care le apărăm împreună în Europa: libertatea, drepturile omului și democrația. Evenimentul nu ar fi posibil fără sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și al ambasadelor și institutelor culturale partenere în EUNIC România, prin a căror contribuție, selecția pregătită de ICR câștigă în varietate și calitate.
Liviu Jicman, Președintele Institutului Cultural Român.
La București, 26.FFE se desfășoară în cinematografele Elvire Popesco și Cinemateca Eforie. Festivalul va debuta pe 5 mai, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României cu proiecția filmului Rhino (Носоріг), realizat de regizorul ucrainean Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale și apărător înarmat al Kievului asediat. Filmul a fost selecționat anul trecut în secțiunea Orizzonti la Festivalul de film de la Veneția și de atunci a fost prezent în multe festivaluri din întreaga lume.
26.FFE se va încheia, în oglindă, cu distopia aceluiași Oleg Sentsov – Numere (Номери / Numbers), regizată de la distanță, în 2020, din spatele gratiilor, cu ajutorul colaboratorului său, Akhtem Seitablayev.Ediția din Timișoara va fi marcată prin organizarea unui eveniment de gală pe 10 mai, la Cinema Victoria, proaspăt reabilitat, unde va avea loc proiecția filmului Numbers a regizorului Oleg Sentsov.
Dincolo de titlurile, unele dintre ele cât se poate de recente, care au atras atenția la Cannes, Berlin, Veneția, Locarno, Rotterdam sau Karlovy Vary, ceea ce face ca această ediție să fie unică este prezența Ucrainei printre țările reprezentate în festival, cu nu mai puțin de 7 producții. Nu lipsesc nici filmele-eveniment, semnate de nume mari ale cinematografiei mondiale precum Paolo Taviani, Christoffer Boe sau frații D’Innocenzo. De asemenea, reluăm tradiția ambasadorilor festivalului. Anul acestea, rolul îi revine regizoarei Monica Stan, prezentă în programul 26.FFE cu Imaculat, laureat cu 3 premii importante la Festivalul de film de la Veneția. În spotul festivalului, îi veți recunoaște pe Ada Condeescu, Irina Margareta Nistor și Tudor Giurgiu.
Cătălin Olaru, directorul artistic al Festivalului Filmului European, ediția 2022
Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platforma Eventbook.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.
Parteneri media: 4arte, aarc, Agerpres, Cărturești, Cinefan, Citatepedia, BookHUB, CineGhid, City Femme, Film Menu, Liternet, Metropotam, Munteanu, MovieNews, Orizonturi culturale italo-române, The Institute, Zile și nopți.
There are no comments
Add yours