Alina Purcaru: „Perseverența, rezistența, răbdarea și insistența sunt adevăratele brățări de aur”

La 1 septembrie, s-a dat startul ediției 3 a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, dedicate scriitorilor români. În acest an, pe lângă bursele și rezidențele oferite la categoriile poezie, proză scurtă, roman, eseu, precum și „Bursa specială a juriului”, surpriza ediției 3 este „Bursa dedicată scriitorilor basarabeni”. Juriul din acest an este format din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Alina Aviana (PR Cărturești, redactor), Mircea Pricăjan (scriitor și traducător). Am dialogat cu Alina Purcaru despre amintirile legate de primele două ediții ale acestor burse, despre provocările și responsabilitățile care îi revin juriului în procesul de selecție:

Bursele de creație literară Cărturești au ajuns în acest an la ediția a 3-a. Cum a fost să întâlnești printre câștigătorii din anii trecuți scriitori pe care ai mai pariat și în trecut, a căror evoluție ți-a confirmat alegerea de acum câțiva ani? Te și întristează când unele evoluții nu sunt pe măsura puseului inițial de creativitate?

Nu mă întristează deloc parcursurile cu coborâșuri ale celor care scriu, pentru simplul fapt că nu cred că actul creativ și rezultatele lui au ceva în comun cu liniaritatea. Dimpotrivă, mai mult cu niște căutări labirintice, continue, fluide, în care o carte mai slabă, să spunem, a concentrat materie care o pregătește pe următoarea, mai aproape de intențiile inițiale. Ca să revin la prima parte a întrebării tale, astfel de întâlniri nu pot fi decât confirmarea faptului că, în această îndeletnicire care se numește scris, perseverența, rezistența, răbdarea și insistența sunt adevăratele brățări de aur. 

Consideri că scriitorii au nevoie de o mână întinsă, de o apreciere sau un mentor în momentele cheie ale traseului lor literar?

Cred că au nevoie de timp, resurse (materiale și imateriale) și încredere – de o plasă de sprijin făcută din prieteni și aliați care să îi sprijine și să nu le pună în pericol încrederea în propriile puteri. Subminarea acestei laturi este devastatoare pentru cineva care creează, iar în cazul persoanelor foarte tinere riscul este foarte mare. Printr-o critică prea dură, lipsită de grijă, un mentor la care te uiți ca la autoritatea ultimă îți poate fisura încrederea în tine și în propriul scris cu consecințe de lungă durată. De aceea, cred că a ghida pe cineva la început de drum e o responsabilitate uriașă, iar dacă grija pentru cea/cel din fața ta lipsesc, dacă interesul pentru impactul cuvintelor tale nu există, întregul proces își deturnează sensul. În loc să deschizi pofta cuiva de a scrie, o inhibi pentru cine știe cât timp. Aprecierile, încurajările, dimpotrivă, fac minuni. Să subliniezi în primul rând ce e bun și plin de potențial îmi pare un gest de generozitate și încredere care poate realmente hrăni o scriitoare sau un scriitor într-un moment de cumpănă. Da, cred că sprijinul e extrem de important. Oricând, pentru că nu știm niciodată ce poveri duc până și cei mai optimiști dintre noi. 

Prin ce se deosebesc bursele Cărturești de altele din România? Mult timp, pentru scriitorii din spațiul autohton nu au existat astfel de spații creative, nici ajutor material.

Impresiile celor care au beneficiat de acest sprijin sunt de mare ajutor pentru a discerne specificul burselor Cărturești, pe lângă informațiile publice oferite de organizatori. Toți cei care au primit aceste burse vorbesc despre timp la discreție pentru citit sau chiar uitat pe pereți, timp care să le permită, dacă nu lucrul zilnic la propriile cărți, atunci limpezirea conceptului, a structurii. Acest timp generos este esențial, fără el nu poate exista nimic nou, într-un proces creativ. Creativitatea nu se instalează după program, deși are și programul rolul lui, dar dincolo de asta, sentimentul unui timp cu adevărat liber lasă magia să lucreze. Apoi, deosebit de important este spațiul, care deschide o adevărată breșă în rutina și uzura de fiecare zi. Fie că este vorba de rezidența de la Țibănești sau de cea de la Câmpulung Muscel, din Casa Ștefan Golescu, e lipede că aceste locuri, izolate în mijlocul naturii, cu aer respirabil și viață sălbatică în jur sunt spații favorabile scrisului, gândului la scris, trupului care împinge zilnic scrisul mai departe. Apoi, faptul că nu te gândești, pentru o lună, la bani, la cum să-i faci și cum să ții de ei, îți lasă rezerve de energie psihică pentru a te gândi cu mult mai mult și mai serios la propriul scris. Și faptul că te gândești, faci planuri sau renunți la planuri mai vechi e un mare câștig, nu numai scrisul concret. Nu în ultimul rând, contează enorm oamenii din jur, puținii oameni din jur. Ca să dau un singur exemplu, tot citind despre minunata doamna Lenuța, de la Țibănești, mi-aș dori și eu să fiu invitată măcar la un prânz, mă rog, sesiune de răsfăț cred că s-ar numi, mai exact. Știi și tu diferența între a deschide o conservă de sardine, cu laptopul în față și zece taburi în așteptare și a fi poftită la masă, la ceva pur și simplu savuros. E o diferența esențială, încă una prin care bursele de aici se disting de alte programe, oricum teribil de puține. 

Care sunt dilemele unui scriitor care jurizează? La ce ești tu atentă, pe ce pui accentul, ce particularități cauți la un scriitor și la un manuscris?

Cred că oricine a fost vreodată într-un juriu se teme să nu nedreptățească. Să nu-i scape o valență importantă a unei propuneri, să nu saboteze, chiar și fără voie, șansa cuiva de a-și scrie cartea. Pe lângă multele criterii încrucișate pe care le-am agreat împreună, pe lângă nevoia ca un text să-mi trezească și să-mi mențină curiozitatea, să mă surprindă, eu iau în calcul și măsura în care o mostră de scris etalează o viziune mai amplă asupra realității, e insuflețită sau nu de un etos anume. Pentru mine, pe lângă atenția la stil, e important să simt legăturile unui text cu lumea, cu ceilalți, o anumită ieșire din nombrilism și individualism. E important să simt că acea persoană care scrie textul e conștientă de impactul pe care scrisul îl poate avea, de puterea reală pe care scrisul o are și a avut-o mereu. Cunoscând această putere, nu-ți mai permiți să te joci cu reprezentări stereotipice vătămătoare, cu antisemitismul, cu rasismul, cu sexismul și cu alte noxe similare, sub pretext că faci literatură. Literatura nu e atât de slabă încât să ofere simple efecte pasagere de lectură, benigne, inconsistente, oarecare. Ea ne atinge în moduri cu mult mai profunde. Vreau să simt această înțelegere atunci când citesc un text. 

Majoritatea scriitorilor fac slalom printre joburi și alte îndatoriri lumești, iar scrisul devine o activitate pe care trebuie să o „înghesuie” în timpul liber aproape inexistent. Ai descoperit vreo țară sau spațiu cultural unde scriitorii și artiștii, în general, se pot bucura de talentul lor în liniște, fără atât de multe obligații cotidiene?

Toți scriitorii cu care am stat de vorbă, din România până în Portugalia și din Italia până în Japonia sau Islanda au responsabilități și constrângeri, numai că, de la un spațiu la altul și de la un nivel de celebritate la altul, acestea se transformă și diferă substanțial. Pentru unii, munca de uzură, din afara scrisului, nu mai înseamnă un job de birou cu ore peste program, din care abia îți poți plăti chiria și utilitățile. Înseamnă să jonglezi cu invitațiile la conferințe, contribuții la reviste literare sau  respectarea deadline-ului editurii, care îți cere următoarea capodoperă în timp ce ești din ce în ce mai mult performer în spațiul public decât altceva. Pentru alții, munca de uzură înseamnă să-și vadă de scris, fără garanții, fără plase de siguranță, fără contracte și asigurări, integrând provizoratul. Există, cu toate astea, și spații mai generoase, există burse de creație, granturi, subvenții din partea statului sau a consiliilor locale, modele de sprijin care ar putea fi adoptate și la noi. Iar o diferență mare, pentru cei care pot publica în reviste culturale prestigioase, e că acele contribuții se plătesc onorabil. 

În fiecare an, aceste Burse de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio desemnează un câștigător la secțiunile poezie, proză scurtă, roman, eseu, dar și o bursă specială a juriului. De asemenea, există și o listă de așteptare, pentru situații neprevăzute. Aș întreba de ce lipsește teatrul.

Lipsește și o categorie pentru literatura pentru copii, de exemplu, deși e un segment al producției literare cu o mare dezvoltare în spațiul autohton, mai ales în ultimii ani. Presupun că și resursele care permit alocarea acestor burse au limite care ating, la rândul lor, numărul categoriilor la care se acordă. 

Susținerea scriitorilor români nu este doar un efort izolat și generos al unor fundații și asociații, ci și al cititorilor, prin campania Cititori pentru scriitori

Faptul că a citi literatură autohtonă se transformă într-un gest de sprijin pentru cei care o scriu îmi pare ca un cerc de consecvență complet, care ar merita lărgit. Orice formă de sprijinire a actului creator, artistic este salvatoare, mai ales în vremuri amenințate de crize după crize și de o mare incertitudine. Contribuția direcționată către aceste burse a unui procent din sumele provenite exact din cumpărarea cărților scrise de autori români e și un gest simbolic, care indică tocmai către conexiunea esențială dintre cei care creează, adeseori fără să știe dacă munca lor va interesa pe cineva și oamenii care, iată, recunosc această muncă. E un semn că legătura există și că efectele ei pot fi cât se poate de concrete. 

Ne împărtășești una dintre surprizele sau momentele uimitoare petrecute de-a lungul unuia dintre procesele de jurizare? Ceva ce te-a bucurat foarte mult?

O să amintesc ceva simpatic. Mă amuză de fiecare dată ping-pongul tachinărilor cu Marius Chivu, care, la ultima întâlnire, m-a gratulat cu titlul de Zâna debutanților. Asta pentru că mie mi se pare foarte important că aceste burse sunt deschise și celor care nu au debutat în volum, oferind, practic, o șansă tuturor, chiar dacă se știe, de la bun început, că pentru aceeași bursă aplică autori consacrați. Uite, și ăsta e un alt detaliu prin care bursele se deosebesc de alte programe. 
Mi se mai par foarte provocatoare disparitățile, care sigur apar, cum ar fi, de pildă, faptul că o autoare sau un autor apar în opțiunile a doi, trei jurați, dar nu și în ale celorlați. Discuțiile care decurg de aici, potrivirile, indeciziile și răzgândirile, întreaga dinamică al cărei echilibru se dispută mereu, până la alegerile finale, îmi par cu totul relevante, palpitant de urmărit chiar din interior. Și desigur că mă bucură atunci când primesc șanse numele pe care am pariat eu! 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.