Ștefania Mihalache: „Cred că spațiul își pune amprenta la nivel subliminal asupra scriitorului”

on 24.11.2022 at 13:54

Ștefania Mihalache a fost câștigătoarea unei Burse și rezidențe de creație literară inițiate de Cărturești, cu sprijinul Pro Patrimonio și al Asociației Maria. Prima ediție, 2020-2021, s-a bucurat de o sută cincizeci de înscrieri, iar cei patru beneficiari ai burselor și rezidențelor au fost Andrei Dósa (roman), Ștefania Mihalache (proză scurtă), Ștefan Bolea (eseu) și Olga Ștefan (poezie). Ștefania Mihalache a fost găzduită timp de o lună la Vila Golescu din Câmpulung Muscel, iar recent, la editura Humanitas, i-a apărut volumul de povestiri Gene dominante, finalizat în timpul rezidenței.

Cred că în viața fiecărui scriitor vine un moment în care scrisul iese de sub umbrela „inspirației” și trece sub cea a disciplinei, a asumării scrisului, a organizării lui ca muncă.

Ești una dintre cele mai versatile scriitoare din spațiul literar românesc, scriind și volume de poezie, și romane, și proză scurtă. Recent, la editura Humanitas ți-a apărut volumul de povestiri Gene dominante. La prima ediție a Burselor de creație și rezidență literară Cărturești juriul a selectat dosarul tău și ai fost câștigătoarea secțiunii „proză scurtă”. Ne poți da detalii din culisele acestor proze, cum a apărut ideea scrierii lor sau temele abordate?

Am început să scriu prozele cu aproximativ doi ani înainte de a aplica la rezidența literară Cărturești. Căutam atunci să exprim un spațiu mai degrabă decât o temă. Voiam să intitulez volumul (și acesta a fost, pentru o perioadă titlul de lucru) „Casă deschisă”. Ar fi trebuit să fie un volum de povestiri în ramă (convenție veche!): casa aparținea personajelor principale doamna Craiu cea tânără și doamna Craiu cea bătrână, mamă și fiică, și era genul de casă unde nu se încuie niciodată poarta, unde vin toți vecinii cu sau fără pretext și colportează toate știrile de pe stradă și alte câteva străzi adiacente. Un hub de conversație / bârfă, unde se ia pulsul unei comunități. Treptat s-a mutat focusul și, în loc să mă mai intereseze spațiul acesta, m-a interesat mai mult organizarea mai multor identități sau / și psihologii în timp, și m-a mai interesat legătura genetică dintre personaje și organizarea acestor identități. Am schimbat, într-un fel, orizontala cu verticala, și comunitatea cu familia. Dar au rămas, mai ales în zona de atmosferă, urme ale proiectului inițial.

Cum e viața unui scriitor după ce se întoarce dintr-o rezidență literară? Se creează un fel de dependență față de un stil de viață?

Ar fi de dorit să se creeze anumite dependențe, cum ar fi cea legată de disciplină. Cred că în viața fiecărui scriitor vine un moment în care scrisul iese de sub umbrela „inspirației” și trece sub cea a disciplinei, a asumării scrisului, a organizării lui ca muncă. Eu cu asta m-am întors din rezidență, cu această „descoperire” pe care m-am străduit ulterior să nu o uit.

Ai mai aplica și în viitor la alte rezidențe, în țară sau în afară? Ai recomanda și altora să aplice? De ce ai aplica în România, de ce în străinătate?

Am aplicat anul acesta și am obținut o rezidență TRADUKI la Split, în Croația. Aș recomanda oricărui scriitor să aplice, chiar și celor care sunt foarte disciplinați în scrisul lor, pentru că, uneori, este nevoie de o îndepărtare de contidian care favorizează anumite „insolitări” legate de textul la care lucrezi și, uneori, și de raportul tău cu scrisul sau idei de proiecte viitoare.
Din motivele pe care le-am menționat, aș aplica și în România, și în străinătate. În străinătate aș aplica și pentru că aș avea, poate, ocazia să cunosc scriitori de etnii diferite și să cunosc câte ceva despre scena literară a locului respectiv.

Pentru tine, ultimii ani au fost prolifici. Ai obținut o serie de alte burse sau rezidențe, dacă ne gândim la rezidența Traduki sau la bursa Dlite.

Da, din păcate a trebuit să amân cu un an bursa TRADUKI din motive de sincronizare a perioadei în care puteam eu să merg în Croația și perioada pe care mi-o puteau oferi ei. Am început un roman pe care îl vreau mai amplu și simt că am nevoie de tot sprijinul în termeni de rezidențe sau burse și nu numai. TRADUKI și Dlite sunt „premiile”, dar și obligațiile mele pentru viitor.
Cât despre a fi fost prolifică în ultimii ani, cred că, pe de o parte, am scris, ca mulți alți scriitori, mai mult în timpul pandemiei decât de obicei, pe de altă parte am reușit să finalizez proiecte începute mai de mult. Cronica Akasha și volumul de povestiri Gene dominante sunt, practic, niște cărți care au ajuns la scadență.

În cadrul rezidenței Cărturești, ai fost oaspete la Vila Golescu din Câmpulung Muscel. Ai scris la un moment dat că te-ai întors de acolo „cu câteva reguli de ordine interioară de aplicat, pe cât posibil, înapoi în spațiul mai larg și „nedecupat” al existenței de fiecare zi cu straturile și responsabilitățile ei”. Ai reușit să păstrezi aceste reguli odată revenită în București?

Câteva dintre reguli erau să scriu în fiecare zi, măcar două ore și să fac asta în primele ore ale zilei, înainte de orice altceva, să fac mai mult research pentru anumite subiecte, să recitesc ce am scris cu o zi înainte etc. Imediat după întoarcere din rezidență (cam două-trei săptămâni) am reușit, apoi au intervenit situații în program care nu mi-au mai permis orele de dimineață sau, cel puțin, nu în fiecare zi. Și tot așa, ceva s-a mai modificat, am încercat să revin, a mai funcționat un timp, apoi s-a modificat din nou. De atunci și până acum, am reușit să păstrez din fiecare regulă câte puțin și încerc să îmi creez măcar perioade în care să le pot aplica pe toate și constant.

Rezidențele, mai ales cele care depășesc o lună, pot veni și cu sentimente ambigue, la care nu te-ai fi așteptat – de la singurătate, tristețe la dezrădăcinare. Tu ai împărțit spațiul Vilei Golescu cu scriitorul Andrei Dósa, dar se întâmplă deseori ca în rezidențe să fii singur / ă într-un spațiu / țară nouă. Din punctul tău de vedere rezidențele sunt potrivite pentru toți scriitorii?

Nu știu nici eu dacă aș aplica pentru o rezidență care să dureze mai mult de o lună. Dar situațiile diferă de la scriitor la scriitor. Dacă ai familie, de exemplu, este mult mai complicat. Sau este complicat indiferent ce te reține acasă, dacă acel ceva este puternic. Se spune că e nevoie de solitudine pentru scris și, într-adevăr, singurătatea are un rol important. Dar, ca orice status quo, există și aici un punct de cotitură după care ceea ce te-a ajutat poate începe să-ți fie potrivnic. Pentru mine a fost chiar situația ideală să împart rezidența cu un alt scriitor. A fost o alternanță perfectă între nevoia de solitudine și cea de comunicare. Cred că este și o ocazie bună de a-l observa pe celălalt, de a observa când / cum lucrează, ce obiceiuri / tabieturi are etc.
Nu știu dacă rezidențele sunt potrivite pentru toți scriitorii. Cred că există grade de potrivire care variază și în funcție de locul, durata rezidenței. Sunt, de asemenea, și scriitori profund atașați de spațiul personal, pentru care ieșirea din el poate să echivaleze cu un sentiment de ruptură. Sau, variantă mai rară, dar nu inexistentă, sunt scriitori care și-au creat un spațiu de retreat pe care îl folosesc pentru scris, și nu știu cum s-ar raporta aceștia la o rezidență de creație. Totuși, o anumită nevoie de a pleca, de a lucra în altă parte, nu cred că este străină niciunui artist.

Vila Golescu era plasată într-un cadru natural, un parc dendrologic. Spațiul și-a făcut simțită prezența în scrierile tale din acea perioadă? Își lasă spațiul în care scrii amprenta asupra ta, în general?

Dacă s-a întâmplat, cred că este o trecere foarte subtilă a spațiului în scris. Este o distilare, ceva greu de identificat, mai ales dacă mergi în rezidență cu un proiect deja început și orientat într-o anumită direcție. Dar cred că spațiul își pune amprenta la nivel subliminal asupra scriitorului și, după încă un filtru (care este proiectul în sine), și asupra textului. Dacă s-ar putea măsura așa ceva, probabil că același scriitor nu ar scrie același text în două spații diferite, ca atunci când nu te poți scălda de două ori în apa aceluiași râu.

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi?

Știu exact! Locul se numește Hay on Wye, este un orășel la granița Angliei cu Țara Galilor care are cele mai multe anticariate pe kilometru pătrat din tot Regatul Unit. Practic cărțile tapetează pereții vechilor ziduri de cetate, iar casele și peisajul sunt ca din țara hobbiților. Am stat cu prilejul unui festival două sau trei zile în acest loc ireal, am locuit într-o căsuță de hobbiți, în care, pentru a ajunge la etaj unde se afla dormitorul, trebuia să urci o scară exterioară de lemn în genul scărilor de pod, care era proptită, pur și simplu, de zidul casei. Casa era învelită în verdeață, iar mobilierul din dormitor părea sculptat din trunchiul unui singur copac uriaș. Tot orășelul este alcătuit din astfel de căsuțe, dar noaptea, când ajungi spre zona de pădure, totul capătă un aer misterios, de parcă te aștepți să-ți sară în cale pricolici, elfi și alte ființe dincolo de bine și de rău. Spațiul acesta este un melanj de prietenos și misterios, de cultură și natură prietenă, dar și stranie, așa încât nu te-ai mira dacă, mergând pe cărare, ceva te-ar trage brusc într-o altă dimensiune. E un loc al văzutului și nevăzutului și acolo ar fi rezidența cu R.

Interviu realizat de Andra Rotaru, în seria dedicată scriitorilor câștigători ai Burselor și rezidențelor Cărturești

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.