Lansarea volumului de poezie erotica Sappho, de Floarea Tutuianu, la Carturesti Verona
11 iunie, ora 18.00, Librăria Cărturești Verona, București.
Luni, 11 iunie, de la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti va avea loc lansarea volumului de poezie erotică Sappho, semnat de Floarea Ţuţuianu şi apărut recent la Cartea Românească.
Alături de autoare, vor lua cuvîntul: Nicolae Manolescu şi Raluca Dună.
Va modera: Cosmin Ciotloş
Sappho este o antologie de poezie erotică şi reuneşte poeme din volumele Femeia peşte, Libresse oblige, Leul Marcu şi Mărinimia Ta. Floarea Ţuţuianu a ilustrat nu doar coperta cărţii, ci şi interiorul. Zece colaje fotografice care evadează din poeme completează vizual jocul senzual al versurilor cînd grave, cînd ludice. Un volum seducător, sub numele poetei iubirii.
„Floarea Ţuţuianu ne dăruieşte o poezie erotică singulară, plină de farmec şi har: graţioasă şi felină, originală, seducătoare. Senzorialul şi cerebralitatea vibrează într-o mutuală, ludică, inseparabilă potenţare reciprocă; patima se copilăreşte şi îngîndurează, fără să cedeze din ardoare, luciditatea se vindecă de austeritate, complicitînd cu beatitudinea.
Admirabilă aventură a cugetului şi cuvîntului, sărbătorind intensitatea, chemarea avidă a aproapelui.” (Norman Manea)
„La mai nici una dintre multele noastre poetese care erotizează, astăzi, de la isteric la scabros, erotismul şi dogorile senzuale n-au patosul irevocabil şi gravitatea de Cîntarea Cîntărilor, să zicem, din poezia Floarei Ţuţuianu, la care «iubirea e tare ca moartea pre viaţă călcînd». Citindu-i versurile, am senzaţia, nu ştiu de ce, a unui fond de aur, un aur, ca-n Ion Barbu, «irecuzabil greu», lejeritatea unora dintre acestea fiind numai efectul, vag frivol, al unei inteligenţe ultragiate. Poetă publicînd destul de rar, cele trei-patru cărţi de versuri ale Floarei alcătuiesc un unic florilegiu.” (Şerban Foarţă pre carte)
Floarea Ţuţuianu a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici şi a Uniunii Scriitorilor din România.
Volume publicate: Femeia peşte (Cartea Românească, 1996), Libresse oblige (Crater, 1998), Leul Marcu (Aritmos, 2000), Arta seducţiei (Vinea, 2002) şi Mărinimia Ta (Brumar, 2010). Concepţia grafică şi ilustraţiile tuturor volumelor îi aparţin autoarei. Poemele sale au fost traduse în engleză, franceză, italiană, germană, poloneză şi cehă. În 2007 a primit Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga“. În 2011 i-a apărut volumul My Dog –the Soul la Cold Hub Press, Noua Zeelandă, iar în 2012 îi apare antologia Non voglio invecchiare nel sonno la editura Mobydick, Italia. Este prezentă în antologiile Romanian Writers on Writing, Trinity University Press, 2011, şi The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, Talisman House, 2011 (SUA).
There are no comments
Add yours