Florentin Popa, Mădălina Căuneac și Valeriu A. Cuc la Vaida Outdoor Sessions #4
Vaida Outdoor Sessions revine în august cu ediția a 4-a!
Sâmbătă, 26 august, de la ora 20:00, orădenii iubitori de poezie și muzică se vor putea delecta în grădina orădeană MA Hub cu versuri de cea mai bună calitate, acompaniate de loopuri strașnic ticluite și licori meșteșugite. Protagoniștii serii vor fi Florentin Popa, Mădălina Căuneac și Valeriu A. Cuc, tineri poeți ale căror volume recent publicate au fost bine și foarte bine primite de cititori.
Pe cei interesați organizatorii îi așteaptă cu porțile deschise începând cu ora 19:00. Ca și la celelalte ediții, și de această dată Cărturești Oradea va fi prezentă cu un stand mobil la care se vor regăsi, printre alte titluri, volumele celor trei poeți.
Evenimentul este organizat de Revista de cultură „Familia” în colaborare cu Revista „Golan”.
Parteneri: Facultatea de Litere a Universității din Oradea, Cărturești Oradea, ancazaharia.ro, Zaleco, Silviu Filip. Pentru susținerea pe termen lung a echipei Pragul Vaida, participanții la eveniment sunt încurajați să facă o donație minimă de 5 ron.
aud uruitul de roți al obiectelor/ luând distanță unul de altul și în acel spațiu orbitor/ locuiesc eu
Sergiu Vaida
Despre invitați
Florentin Popa (n. 1989, Băicoi) a debutat în 2013 cu volumul de poeme Trips, heroes & love songs (Casa de editură Max Blecher). Au urmat Efrafa (Charmides, 2017) și Dezintegrare (OMG Publishing, 2021). Tânărul poet al anului 2021 (Gala Tinerilor Scriitori). Cofondator al proiectului de poezie cu formă fixă „Mafia Sonetelor”. Trăiește în Florești, județul Cluj.
Mădălina Căuneac, născută în Botoșani și mutată în Cluj-Napoca, este licențiată în PR Cultural și are un master în Sănătate Publică. Și-a început activitatea literară relativ târziu, până recent schimbând diferite domenii de interes profesional. A debutat editorial cu volumul de poeme Crisalidă (OMG Publishing, 2022), nominalizat la mai multe premii literare (categoria debut în poezie).
Valeriu A. Cuc (n. 1991, Oradea) a publicat poezii în reviste literare precum Familia, Vatra, Steaua, Echinox sau Dlite și a citit în cadrul unor festivaluri, evenimente și cenacluri de literatură din țară. A debutat editorial cu volumul POEME (OMG Publishing, 2021), foarte bine primit de critica literară tânără. Pasionat, printre altele, de muzică și fotografia pe film.
There are no comments
Add yours