22712415_486522571727828_7515992641391317673_o

Lansarea nuvelei grafice „Spune-mi Eli” de Dan Ungureanu

„Spune-mi Eli” este prima nuvelă grafică din România care îndrăznește să abordeze un subiect dur – al abandonului, izolării, abuzurilor și consecințelor acestora. Scrisă și ilustrată de către Dan Ungureanu, cartea ne introduce în lumea lui Eli – de fapt, în lumea a mii și mii de copii abandonați în instituții rezidențiale deveniți, ulterior, adulți, majoritatea cu dizabilități. O lume invizibilă pentru mulți dintre noi, deși, de multe ori, doar un zid ușor de trecut ne desparte. Povestea urmărește evoluția personajului, de la copil lăsat în grija statului la adult capabil să se întrețină singur și activist pentru dezinstituționalizare și drepturile persoanelor cu dizabilități. Fiecare capitol se bazează pe interviul luat de către autor lui Eli, urmărind în ordine cronologică episoade marcante din viața acesteia (primele amintiri din scoala specială, mutarea dintr-o instituție în alta, viața în comunitate, greutățile adaptării la permanentele schimbări).

Lansarea va avea loc la Cărturești Carusel în prezența autorului, Dan Ungureanu, a personajului principal, Eli Moldovan, și a prietenilor săi. Vineri, 3 noiembrie, ora 19:00.

Se va vorbi despre viața în instituții, cum a luat naștere cartea, dezinstituționalizare, dificultățile vieții în comunitate și ce putem face pentru a ușura tranziția de la instituție la o viață liberă.

 

Acest eveniment are loc în: