Ema Cojocaru pentru Bookoholic web

Mara Wagner: Mi-am dorit un loc în care să adun toate micile amintiri, jocuri și obiecte din copilărie

Am citit cu plăcere debutul Marei Wagner – În spatele blocului, carte apărută la Nemira. E-o poveste despre noi ăștia născuți cu cheia de gât, despre cozile la lapte, jocurile de la scara blocului, părinții noștri obosiți de muncă și problemele cotidiene cu care se confruntau într-o țară comunistă săracă, iubiri adolescentine notate în oracol și împărtășite cu cea mai bună colegă de clasă. Te regăsești cu ușurință în personajele Marei, nimic nu îți va fi străin din ce li se întâmplă – e o ocazie bună să treci prin propriile tale amintiri din anii ăia, ceea ce au am făcut cu nostalgie și dor.

Credit foto: Ema Cojocaru pentru Bookaholic.ro

Credit foto: Ema Cojocaru pentru Bookaholic.ro

Mulțumesc, Mara, pentru mersul ăsta pe firul memoriei pe care l-ai stârnit, și pentru interviul de mai jos.

 Prima ta carte. Cum ai ajuns la ea sau cum a ajuns ea la tine?

Sincer, nu mai știu care a fost prima mea carte, probabil Capra cu trei iezi sau Punguța cu doi bani, niște ediții de prin anii ’70 – erau niște cărți mari, ilustrate, cred că toți din generația mea le-am avut prin casă. Dar am o poveste amuzantă cu prima mea poveste. Cum mi se citea des Capra cu trei iezi, la un moment dat o știam aproape pe de rost. Și într-o zi, mi-a povestit mama, pe când aveam vreo trei anișori, m-a luat cu ea până la CEC, unde avea o treabă. Cât a stat ea la coadă la ghișeu, eu m-am plimbat prin sală, unde am descoperit niște panouri mari, pe care erau lipite afișe cu hotărârile guvernamentale ale PCR. Și pentru că eu asociam textul scris cu poveștile care mi se citeau acasă, am început, în liniștea sălii CEC-ului, să „citesc” cu glas tare Capra cu trei iezi de pe panourile imense cu HG-urile de partid, urmărind scrisul cu degetul. Evident, toată lumea s-a amuzat.

Lucrezi în presa scrisă, ești blogger, deci scrisul nu ți-e atât de străin. Dar cu toate astea, cât de dificil a fost procesul de creare pentru cartea asta? Ce ți s-a părut greu, ce ți s-a părut ușor? Ce sfat ai avea pentru cineva care vrea să debuteze?

Da, într-adevăr, lucrez mult cu texte și asta, mi s-a spus de la editură, s-a văzut în scriitura relativ cursivă pentru un debutant. Aspectul ăsta, să spunem, a fost partea mai ușoară. La fel de ușor și deosebit de plăcut a fost să mă scufund în propriile amintiri, să pescuiesc și să notez toate elementele și detaliile tipice perioadei – le-am retrăit pe fiecare cu bucuria pe care o simți când îți revezi casa în care ai copilărit. Partea un pic mai grea mi s-a părut să construiesc o poveste credibilă și care să nu fie totuși identică cu a mea, dar cred m-am descurcat până la urmă, dat fiind că m-am inspirat totuși din personaje existente. Iar cel mai greu a fost – și mi se pare în continuare, mai ales la romane – plasarea acțiunii pe axa timpului, cu toate salturile și fâțâielile în prezent și trecut, adică îmbinarea armonioasă a timpurilor, astfel încât pentru cititor totul să fie curgător și limpede, chiar dacă acțiunea nu e cronologică.

Un sfat pentru debutanți nu știu dacă sunt în măsură să dau, poate doar să insiste până când primesc un răspuns, fie el și negativ.

Citindu-ți cartea m-au apucat tot felul de nostalgii din propria-mi copilărie/adolescență. Ce a mai trezit în alți cititori povestea din spatele blocului?

Din feedbackul primit de la oameni, în afară de detaliile epocii care, într-adevăr, i-au luat pe sus și i-au dus pe toți cu aproape treizeci de ani în urmă, într-o copilărie fericită și aparent lipsită de griji, cred că unii au retrăit și lucruri mai puțin plăcute. Pentru scurt timp au redevenit cu toții din nou copii și cred că unii dintre ei au simțit încă o dată bătăile încasate în copilărie sau și-au amintit umilințe și chinuri prin care au trecut la vârsta adolescenței.

Pentru cine ai scris cartea asta? Crezi că ea poate fi relevantă pentru adolescenții anului 2017?

Cartea am scris-o inițial pentru mine, ca să nu uit, și pentru copiii mei, ca să afle. Îndrăznesc să sper că, la fel cum mai mulți adulți din generația mea au simțit nevoia să-și reamintească vremurile citind cartea, la fel va exista și o mână de adolescenți în zilele noastre care să fie interesați să afle cum era pe vremea părinților lor. M-aș bucura enorm să aflu că are priză la adolescenți.

Le-ai citit copiilor tăi din carte?

Fata e mică, are doar 5 ani și n-ar înțelege încă, dar băiatul, la cei 12 ani, m-a ascultat citind pasaje din carte. Mi-a spus că o va citi singur într-o zi. Dar probabil că nu i-a sosit încă momentul.

Ce ai ținut neapărat să nu pierzi din vedere cât ai scris cartea? A rămas ceva pe dinafară și ți-ar fi plăcut să fie acolo, în carte?

Detaliile vremurilor, ele au fost unul dintre motivele pentru care m-am apucat s-o scriu, îmi doream un loc în care să adun toate micile amintiri, jocuri și obiecte din copilărie, un loc pe care să-l pot accesa oricând, fără teama că e posibil să fi uitat ceva cu trecerea anilor. Cum memoria începe să-i joace omului feste de la un punct încolo, m-am gândit că e bine să pun totul pe hârtie. Sigur, n-au intrat chiar toate, multe au rămas pe dinafară, fie pentru că nu mi le-am amintit la timp, fie pentru că n-am avut cum să le împletesc în poveste fără să pară forțat. Dar în mare cred că a intrat cam tot ce trebuia să intre.

Debutul a trecut, ce urmează?

Ehei, așa m-am întrebat și eu. Îți spun sincer că nu m-am așteptat ca micul meu roman să aibă succes, iar acum mă aflu în situația în care ar trebui să scot ceva și mai grozav. Cred că am avut norocul să nimeresc exact pe felia aceea de nostalgie după copilărie, realistă și totuși optimistă, poate insuficient exploatată în literatura noastră contemporană, care-ți lasă gustul cunoscut al prăjiturii făcute de mama în casă, și după care spui „Mai vreau! Mai este?” M-a întrebat lumea dacă va mai exista o continuare, dar nu, continuare nu va fi. Lucrez însă la un nou roman și, dacă voi reuși să-l termin, sper să fie măcar pe jumătate la fel de bine primit.

Ne recomanzi câteva cărți, lectura de toamnă – pentru părinți și pentru copii?

Pentru părinți aș recomanda două romane palpitante, care se învârt fiecare în jurul unei crime. Mâța vinerii, de Doina Ruști, e o poveste superbă din Bucureștiul fanariot, plină de magie, care-ți lasă un gust delicios la propriu și care te ține în suspans, pentru că nu afli deznodământul decât în ultimele pagini. Coajă de nucă, de Ian McEwan, pe de altă parte, e povestită din perspectivă intrauterină, mai exact de către un fetus din burta unei mame, care află că mama sa și amantul acesteia plănuiesc o crimă asupra tatălui său – o carte plină de umor și cu final neașteptat.

Ca lecturi pentru copii aș recomanda Regatul lui Kensuke, de Michael Morpurgo, un soi de Robinson pentru copii, și Un băiat numit Crăciun, de Matt Haig, cea mai frumoasă poveste de gen pe care am citit-o vreodată. Și neapărat Momo, de Michael Ende, o parabolă dureros de actuală despre timp, copilărie, răbdare și povești.



There are no comments

Add yours