numara stelele

Numără stelele. O poveste din Copenhaga, de Lois Lowry

numara steleleLa sfârșitul anului 1943, aproape toți evreii din Danemarca au fost salvați de la deportarea în lagărele de concentrare naziste. O picătură într-un ocean raportat la victimele Holocaustului, însă o acțiune curajoasă ce a salvat mai mult de 7 mii de oameni. Una dintre cele mai mari acțiuni colective de rezistență din țările ocupate a fost posibilă plecând de la semnalul de alarmă tras chiar de un diplomat german, sub organizarea Rezistenței daneze, cu ajutorul oficialilor danezi și al Suediei vecine (care a reușit să-și păstreze neutralitatea) și datorită sprijinului multora dintre simplii cetățeni ai Danemarcei.

Lois Lowry a aflat astfel de istorii cutremurătoare și emoționante de întrajutorare, de la prietena sa daneză Annelise Platt, care era copil în perioada Ocupației germane. Și a fost luată prin surprindere: nu își amintea acest capitol din istorie, despre care mai mult ca sigur că învățase în școală. Crede că nu i-a dat atunci atenția cuvenită pentru că a fost prezentat în modul impersonal și general al materiilor de studiu, ce nu pun accent pe latura umană. Fiind copil, și autoarea a fost afectată de cel de-al Doilea Război Mondial. Tatăl său – dentist – făcea parte din armata americană și era detașat în Pacific, dar pentru Lowry războiul era o imagine îndepărtată.

Peste ani, prietena sa i-a istorisit ce-a însemnat să trăiești sub Ocupație, să își ajuți prietenii să fugă cu bărci pescărești, noaptea, străbătând strâmtorile ce leagă Marea Baltică de Marea Nordului, spre incertitudinea (totuși, salvatoare) din Suedia. Sau să fii unul dintre fugari. Evident că atunci a vrut să scrie o carte și astfel, în 1989, a apărut Numără stelele. O poveste din Copenhaga.

Annemarie Johansen are 10 ani, nu înțelege multe din lucrurile care se întâmplă în jurul său, dar recunoaște pericolul la fiecare colț de stradă. Atunci când e pusă în situația de a-și salva prietena, pe Ellie Rosen, Annemarie se va preface că prietena este de fapt sora sa – moartă la începutul Ocupației. Planul de salvare presupune un drum până într-un mic orășel pescăresc și multe dovezi de curaj, iar Annemarie nu știe dacă poate fi o fată curajoasă. Dar va afla.

În ciuda subiectului serios (sau poate datorită lui), povestea poate fi citită încă de pe la 10 ani. E perioada în care copiii încep să înțeleagă că lumea nu este întotdeauna bună, că viața nu e mereu corectă, încep să își dea seama de importanța propriilor acțiuni. În 1990, Number The Stars primea medalia Newbery – premiul diviziei de literatură pentru copii a Asociației Americane a Bibliotecilor. O poveste despre integritate, curaj, lipsă de discriminare, teamă, speranță și importanța legăturilor umane, lecție la fel de valabilă în cel de-al Doilea Război Mondial, în 1989 sau astăzi.

Și o interpretare personală: pericolul de a reduce oamenii la simple numere e ciclic în istoria omenirii, iar Number The Stars îmi pare zilele acestea mult mai actuală decât mi-aș fi dorit vreodată. Știri despre teroare, despre ape nesigure, despre oameni numerotați, fugă și speranță… Și un citat aproximativ dintr-o poetă de origine somaleză*: “Nu-ți urci copiii într-o barcă decât dacă apele au devenit mai sigure decât pământul”. Lois Lowry spune că literatura este locul în care tinerii fac repetiții pentru viață. Dacă e așa, (și sper că e), Numără stelele spune pe înțelesul copiilor o lecție esențială. Războaie vor mai exista. Atrocități au loc mereu. Oamenii se ajută.

Iulia Verbancu (septembrie 2105)

—————————–

* Warsan Shire, poetă britanică de origine somaleză (citat din theatlatic.com): “You have to understand that no one puts their children in a boat unless the water is safer than the land.”

 



There are 2 comments

Add yours

Post a new comment