Sans famille

Romanul lui Kathryn Wagner, Dansatoarea lui Degas (Humanitas Fiction, 2013, traducere de Adriana-Carmen Racoviță) e un caleidoscop care compune, din unghiuri diferite, același model: ambiție, singurătate, mizerie. Alexandrie trăiește la ferma părinților ei, undeva în sudul Franței și, deși trece drept urâțică, e văzută ca șansa lor de-a se căpătui, printr-o căsătorie convenabilă. Asta până într-o zi, când dansează fermecător, în oborul unde tatăl ei vindea câteva vite, în fața unei doamne cu stare. Laudele doamnei Belmont o fac pe pragmatica mamă a lui Alexandrie, cu toate greutățile prin care trec, să-i plătească ore de balet și de cultură generală, ca să poată străluci, cât de curând, la Opera din Paris. În spatele visului frumos se ascunde un calcul meschin: femei de lume, balerinele ajung, vrând-nevrând, și dame de moravuri ușoare, iar banii amanților ar putea înlesni traiul familiei din Espelette. Antipatică și materialistă – în fapt, un suflet rănit de traiul aspru, de nevastă de fermier, mama lui Alexandrie este un personaj neconvingător. Pricepe ce înseamnă Parisul ca o mondenă, își urmărește interesele ca un bancher, prea știutoare pentru o țărancă, prea grosolan avară pentru un om cândva educat.

Alexandrie părăsește repede Franța rurală, păstrând legătura cu mama prin scrisori și prin plicurile cu bani care le însoțesc. Visul i se împlinește, din clasa profesoarei de balet este cea aleasă să meargă la Paris, să se simtă întâi umilită de lipsurile care se țin de ea, fiindcă familia rămasă acasă cere economii, apoi de conștientizarea prețului plătit pentru confort și glorie. Ceea ce a lăsat în Espelette nu se poate numi familie, iar baletul, cu toate episoadele de solidaritate a începătoarelor, nu este decât o junglă. Balerinele concurează pentru glorie și pentru atenția societarilor Operei, devenindu-le, dacă nici un bărbat nu le întreține oficial, dame de companie.

Ceea ce fusese miraj devine stupefacție și apoi coșmar. Întrețesut cu mici răutăți inevitabile, între atâtea femei frumoase, și cu scene grotești. Alexandrie îi scapă unui bijutier care vrea s-o confiște, trupește și sufletește, fiind cât mai dizgrațioasă cu putință, în schimb reușește să-i arate pictorului care surprindea falsitatea și chinul de sub strălucirea baletului ce înseamnă frumusețea. El este Edgar Degas, ea îi va fi model și va dori să-i devină soție. Însă el alege arta. Când împlinește 25 de ani, și trebuie să intre în caruselul femeilor închiriate cu noaptea, Alexandrie are norocul de-a fi revendicată de un american, Mister Taylor, amator de pictură și cumpărător al tablourilor cu ea. Îl urmează peste ocean, ca soție, și peste zbuciumul ei de-a ajunge cineva se așterne liniștea unei vieți banale, cu grădină de flori, copii și nepoți. Din această viață revine, la bătrânețe, în Parisul secretelor negre, unde îl întâlnește pe Degas, celebru și orb, savurându-și, dacă se poate spune așa, o târzie recompensă, la Luvru. Și pare că-i desparte un ocean.

Scris nu neapărat cu atenție la nuanțe, grăbind poate prea mult unele transformări (deși, în lumea sfârșitului de secol XIX viața părea să treacă într-o clipă), Dansatoarea lui Degas rămâne un roman răscolitor. Despre zădărnicia ambiției, despre prețul mizeriei și despre certitudinea singurătății. Nu există tabloul perfect, pe care Degas îl caută cu scrâșnire, cum nu există aproape nici o posibilitate să-ți ameliorezi destinul. Ce nu și-a dorit Alexandrie? Să fie o mamă de familie, slujindu-i pe toți, îngrijorându-se pentru toți, înșirând frustrări pe sfoara unei vieți care n-a fost să fie. Ce-a ajuns? Într-o altă lume, cu alte calapoade, ceva foarte pe-aproape. Nicidecum prima stea a Operei, nicidecum o femeie pe propriile picioare. Spiritul timpului, care ciuntește libertatea oricui se crede mai presus de el, își arată pe deplin puterea și evidența acestui adevăr, că nici o viață nu e mai presus de vremuri, e reușita cea mai notabilă a romanului. Degas își plătește viziunea cu lumina ochilor și cu singurătatea, Alexandrie cu reintrarea în rând. Parisul utopiilor lor de tinerețe îi pedepsește pe amândoi.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.