EU – EA
de Cătălina Ceaușescu ✍️
Text rezultat în urma primei ediții a cursului de scriere creativă Un singur text. Șase pălării, susținut de Mina Decu la Cărturești Verona
EU
am scris cândva că aș deveni chirurg toracic, dacă nu aș naște unul, doi, maximum trei copii cu flaconul de spermă de la firma Cryos din Danemarca, însă lucrurile s-au întâmplat cât se poate de natural. în vacanță am cunoscut oameni de care oricum nu aș fi avut cum să mă leg, iar apoi m-am trezit în asumarea noului rol de mamă. două săptămâni am fost bine fără să știu, apoi au venit greața, voma când olfacția mea a detectat mirosul de ojă în curs de uscare. bucurie și panică la colorarea testului – dublu roz de la primul jet. beta HCG-ul meu, la cote clar pozitive. durerile din piept, golul, înlocuite de alte dureri pe piept, când sânii au devenit mai fermi și vasele de sânge prin transparența pielii îmi aminteau de circulația colaterală din cursurile vechi de semiologie.
EA
practica la prieteni cu copii mici: schimbatul unui pampers, băița, manevrarea puiuților în diferite poziții – pentru că râgâitul și pârțâitul vor deveni două dintre cele mai importante probleme de rezolvat pentru un somn liniștit. ea privește totul ca pe un antrenament, ca pe o repetiție lucidă, iar eu încă încerc să înțeleg dacă sunt pregătită sau doar merg înainte.
EU
normal că mi-a plăcut. sunt atrasă și atrag persoane cu care mama și tata nu ar putea fi niciodată de acord. în loc să dorm într-un pat la etaj, cu alte zece persoane în cameră, am dormit – sau mai bine spus n-am dormit – doar cu el, în căbănuța de protocol.
îmi plac bărbații exotici, care se descurcă cu gătitul, condusul, curățenia, boemi și în același timp responsabili. a menționat că a studiat tantra, dar nu l-am băgat în seamă. în viață, ceea ce știi să faci nu se spune, se arată.
EA
a plecat atunci de la el și a scris o poezie în portugheză despre cum i-ar purta copilul – cu afecțiune, cu respect, cu inima plină de drag. dar de data aceea nu a fost cazul. au continuat să vorbească pe whatsapp, să se urmărească pe insta, iar peste câteva luni și-a luat concediu și s-a întors. ea spune povestea ca și cum ar aparține altcuiva; eu încă o simt în corp.
EU
seara, în bucătăria open space, cu lumina scăzută peste chiuvetă, spăl fructe și tai pâine, iar ea mă privește ca și cum ar fi studiat deja fiecare gest înainte să-l fac. îmi spune să mă mișc mai încet, că nu e un accident vascular intraoperator, că nu trebuie să convertesc minimul invaziv într-o intervenție clasică, și îmi ia cuțitul din mână doar ca să-mi atingă degetele acoperite cu mănuși casnice de latex. rămânem aproape fără să ne spunem mare lucru, ea aranjează masa, eu mă sprijin de blat și între lucrurile mici se întâmplă o apropiere care nu cere explicații. mai târziu, în pat, nu e nimic demonstrativ, doar o continuitate a aceleiași liniști: respirațiile noastre se potrivesc, iar corpul meu își învață ritmul ca și cum ar fi fost mereu acolo. dimineața, cafeaua are gust mai plin și nimic nu pare spectaculos, dar totul s-a schimbat.

Cătălina Ceaușescu
Cursul Un singur text. Șase pălării s-a defășurat la Cărturești Verona, în perioada martie – mai 2026.
📝 În perioada 18 mai – 5 iunie 2026 au loc înscrierile pentru ediția a doua. Detalii, aici. ⬅️


There are no comments
Add yours