raftul_BUN

Cărturești lansează raftul BUN. Cu mediul. Cu oamenii. Cu tine

raftul_BUN

Începând cu 23 martie, Cărturești lansează un nou raft tematic, disponibil în librării și online: Raftul BUN. Cu mediul. Cu oamenii. Cu tine. Adunând sub acest nume cărți și produse prietenoase cu mediul și cu societatea, raftul BUN își propune să aducă mai aproape de public acele proiecte dezvolate în spiritul sustenabilității și al responsabilității sociale.

Raftul BUN reflectă interesul crescând al cititorilor Cărturești pentru proveniența produselor cumpărate și pentru poveștile din spatele lor. Eticheta unui produs ar trebui să dea seama și pentru conținut, dar și pentru amprenta lăsată asupra mediului sau a societății. De aceea, începând cu 2016, selecția produselor din întreaga ofertă Cărturești se va face luând în calcul cât mai multe dintre criteriile Raftului BUN. În plus, Cărturești va centraliza și va pune la dispoziția clienților o legendă a etichetelor autorizate să certifice anumite calități ale produselor.

Raftul BUN va fi semnalizat la raft, dar și online, sub trei forme:

Bun cu mediul strânge la un loc produse lucrate cu respect pentru mediu: cărți tipărite pe hârtie provenind din exploatări forestiere responsabile, carnete și jurnale din hârtie manuală, accesorii din materiale reciclate.

Bun cu oamenii pune accentul pe produsele provenind din afaceri care ajută comunitatea sau care creează locuri de muncă pentru categorii defavorizate.

Bun cu tine cuprinde produse organice, responsabile, care păstrează sau reinterpretează rețete tradiționale de producție.

Raftul BUN nu ar fi fost posibil fără organizațiile care au ales să dezvolte idei de business în armonie cu mediul și societatea în care se desfășoară. Convingerea Cărturești este că, prin promovarea acestor proiecte, vor lua naștere în România mai multe inițiative în aceeași direcție.

Parteneri în cadrul proiect: Atelierul de pânză, Atelier diversis, Climb Again, Mercicharity, Remesh și UpsideDown.

Pentru a propune produse în selecția Raftului BUN, aveți la dispoziție adresa info@carturesti.net



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.