cotroceni-creativ-2_banner-postare-fb

Concurs de design de obiect – Cotroceni creativ

Muzeul Național Cotroceni lansează Cotroceni creativ, un concurs de design de obiect, pentru a găsi soluții actuale de valorificare a identității și specificului Muzeului, un spațiu în care memoria istorică și culturală a României se împletește cu artele plastice și decorative.

Organizat în parteneriat cu The Institute, concursul invită artiștii din industriile creative să propună, până pe 25 august, obiecte inspirate din patrimoniul cultural al Muzeului, fie că au în centru figurile istorice asociate cu acesta sau pornesc de la zona artelor decorative și plastice.

Propunerile vor consta în proiecte de obiecte sau seturi de obiecte, autentice și originale, cu caracteristici specifice suvenirurilor: funcționale și practice, decorative și reprezentative pentru Muzeu, astfel încât experiența vizitatorilor să poată fi prelungită post-vizitare.

La concurs pot participa profesioniști, studenți și amatori, de pe întreg teritoriul României, iar obiectele pot fi: ustensile și produse tableware, accesorii vestimentare, decorațiuni, produse de papetărie și design grafic, țesături, textile și alte produse, decorative și utilitare, care pot fi fabricate în serie.

Juriul este alcătuit din profesioniști din domenii relevante pentru proiect: design de obiect, design grafic, muzeologie și management cultural: Radu Manelici (designer grafic și profesor al departamentului de design al Universității Naționale de Arte din București), Ruxandra Sacaliș (arhitect și designer de obiect), Andrei Borțun (inițiator al Romanian Design Week), Eliza Yokina (arhitect partener la studioul CUMULUS si designer de produs), Liviu Sebastian Jicman (director general al Muzeului Naţional Cotroceni) și Roxana Bedrule (manager cultural).

Înscrierile în competiție se fac prin completarea formularului de aici: www.institute.ro/cotrocenicreativ  

Regulamentul concursului și mai multe informaţii aici:

www.muzeulcotroceni.ro/proiecte/cotrocenicreativ și www.facebook.com/Cotrocenicreativ

cotroceni-creativ_50x70-v1



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.