Mihaela Stan despre Plante de aer by Lady and me
Nu doar o dată ne-a fost dat să auzim că atunci când facem ceea ce ne place, nu vom simți că lucrăm o zi din viața noastră. Și poate că și mai des, am auzit că până la succesul scontat, trebuie să facem câteva greșeli. Pare greu de crezut însă că succesul poate începe cu câteva plante într-o sufragerie, și poate mai mult decât atât, cu schimbarea unor credințe și adoptarea unui alt stil de viață. Mihaela Stan povestește cu lejeritate, deschidere, cu mult haz și, în mod sigur, cu zâmbetul larg pe buze, despre cum a trecut de la anti-verde la a-și conduce cu succes afacerea: Plante de aer by Lady and me.
Care e povestea ta, cum a început totul?
Am descoperit plantele de aer în urmă cu vreo șase ani și am fost fascinată (încă mai sunt). Am început să mă joc cu ele; zic jucat dar, de fapt, am învățat cum se întrețin, cum se îngrijesc, ce le place, ce nu, despre lumină și lipsa totală a solului. Nu, nu au nevoie de pământ, însă trebuie udate.
Apoi au apărut orhideele. Acestea din urmă fac parte din aceeași familie cu aerofitele. Niiice. Mor greu și ele.
Ca o paranteză: până la primirea acestor plante în viața mea, am fost total și complet anti-verde: „mie nu îmi plac plantele, punct”. Well… lucrurile se schimbă.
Cimentul e un material dur, rece, care impune o anumită distanțare din start. Dar, combinat cu natura, dezvoltă o sensibilitate aparte. În home&deco e recunoscut ca stil industrial.
Și asta a fost: plante de aer, orhidee, ciment, matrițe făcute din carton decupat, cutii de lapte sau pahare de cafea, pigmenți, eșecuri.
După ce am realizat că vreau sa evoluez în acest domeniu, au apărut provocările cele mai faine și firma, apoi am definit brandul: Plante de aer by Lady and me. Lady aka Ladythedog ♥️; este câinele meu, jumătate din denumirea firmei, însă nu și acționară (râde). Încet-încet a început distracția.
Ce îți dă energie?
Am învățat să iau energie din tot și din toate. Coada câinelui și verdele de toate soiurile mă stimulează să creez din ciment variante și variante.
Care a fost cel mai greu lucru cu care te-ai confruntat în această perioadă?
Izolarea. Lipsa socializării. Mi-a fost dor de tot, de studioul Umai, de cappuccino cu Bogdan Munteanu, de atelierele florale ținute la Vineri 15, de Coffeerize, de Cărturești, de vibe-ul Timișoarei, de târguri…
Ce s-a schimbat pentru tine în această perioadă? La ce ai vrea să te întorci și ce îți oferă în continuare încredere și inspirație?
Nu pot să zic că s-a schimbat ceva pentru mine în perioada asta… A fost un mare disconfort la începutul carantinei, dar apoi am descoperit ce pot face. Am mutat o parte din studio pe balcon, o parte pe jos, pe măsuța de cafea… creativitate all the way într-un apartament mic.
Încrederea o iau din feedback-ul primit de la clienți, parteneri, prieteni.
Inspirația (am stat sa mă gândesc) aș zice că din natură, dar nu e un răspuns complet. Din tot ce mă înconjoară. Nu am o sursă exactă.
Dacă ar fi să faci altceva, ai…
Vaaaaaaai, trebuie să completez. Nu aș putea să fac altceva acum.
Când ți-ai dat seama că ești un antreprenor? Cum ți-a schimbat asta percepția?
Mi-am dat seama că sunt antreprenor anul trecut, la finele lui octombrie. Dacă până atunci era ok să am un job și un hobby mai evoluat, din acel moment am început să mă gândesc la oportunități pentru a putea trăi din ceea ce fac.
Ce brand românesc îți place?
_morodesigns_ ( https://www.instagram.com/_morodesigns_/) este un designer de ghivece printate 3d, cu care și colaborez de un an. Modul în care formele geometrice se îmbină cu plantele este captivant.
Ne preocupăm de bibliotecile și grădinile noastre și suntem poate și mai atenți la ale celor din jur. Ba chiar, Oscar Wilde, se-ntreba cine nu ar putea fi fericit cu „libertate, cărţi, flori şi lună”. Spune-ne câte ceva despre asocierea aceasta dintre cărți, flori și libertate.
Libertatea oferită de o carte este unică, florile & plantele completează această stare, chiar dacă te afli în confortul fotoliului din sufragerie. Împreună cu scriitorul Bogdan Munteanu am dezvoltat proiectul Crește o carte care susține această stare, prin planta ușor de întreținut, într-un ghiveci manufacturat de ciment, și cartea, care îți permite să râzi, să iubești și să crești frumos.
Facebook: https://www.facebook.com/pg/plantedeaer/
Instagram: https://www.instagram.com/plante_de_aer/
There are no comments
Add yours