Suppa Bar. O poveste cu gust și muzică bună.

Suppa Bar este prima locaţie din România dedicată exclusiv supelor. Conceptul gândit de Caius Merșa, proprietar la Suppa Bar în Timișoara, constă într-un mix potrivit între fast-food și slow-food, între muzică şi hedonism. Goethe spunea: „Muzica este imaginea fluidă a arhitecturii, iar arhitectura, muzica împietrită.”  În cazul de față, supa este muzică lichidă la Suppa Bar.

Care este povestea Suppa  Bar?  

 Suppa Bar s-a deschis în Timișoara, în februarie 2014. Suppa Bar promovează hedonismul, plăcerea de a mânca și momentele în care oamenii găsesc timp pentru relaxare. Conceptul de fast-food susține ideea de a mânca pe fugă, de a te grăbi fără a savura. În schimb, o supă fierbinte de la Suppa Bar, din care mănânci cu o lingură mai mică, te face să acorzi mai mult timp mesei și să savurezi mâncarea. Cei care vin la Suppa Bar pleacă de aici energizați și relaxați. Suppa Bar oferă peste 100 de variaţiuni ale felului de mâncare considerat încă din Antichitate drept esenţa sănătăţii. Zilnic, se prepară cinci feluri diferite de supe, cu mult suflet și muzică, fiindcă în timpul preparării specialităţilor se ascultă muzică bună. Printre preparatele pe care le oferă Suppa Bar se numără atât reţete noi, cât şi reţete din timpuri străvechi.

Ce te-a determinat să îți faci propriul business?

Ca toată lumea, am pornit de la ideea că atunci când ești propriul tău șef și ideile sunt doar ale tale totul este mai ușor. Nu este așa.

Cum a fost prima zi de business? Cum a fost prima zi pe piață?

Am fost siguri că ideea e prea năstrușnică și că nu va veni nimeni. Nu a fost chiar așa. Au venit prietenii noștri să vadă ce am făcut și să ne spună că o asemenea idee nu o să meargă.

Găina bătrână face supa bună. Ce face Suppa bună ?

Atunci când faci de mâncare nu poți să urăști, atunci când mănânci nu poți să urăști. Cum spune Georgiana, pe mâncare nu te poți supăra. Deci este un fel de simbioză hedonistică între noi și cei care papă supa noastră. Este și mult suflet, sunt și multe rețete, și mult studiu, și viziunea Georgiei, cea care are o afinitate unică de a simți gustul doar citind o rețetă.

Care este cel mai greu lucru cu care te confrunți?

Pff, nu știu exact. Ne place ce facem. E greu de stabilit ce este greu. Ne-am panicat de multe ori. Poate așa trebuie, poate nu. Momentan suntem într-o oarecare criză și ne batem să găsim soluțiile cele mai bune.

Primele 3 cuvinte care îți vin în minte când spui România?

Mare, gastronomie, Dunăre… mda… apă și mâncare…

Ce simți că ai învățat în perioada asta?  Cum crezi că se vor schimba lucrurile în perioada următoare pentru tine ? 

Cred că a fost o experiență neplăcută pentru toată lumea. În domeniul nostru și în altele cu siguranță, are loc o schimbare de paradigmă. Vom avea o accelerare a trendurilor actuale și ține de noi dacă ne adaptăm sau nu. 

Dacă ar trebui să te reinventezi ce anume ai alege să faci? Dacă nu ai fi fost aici, unde ai fi fost?

Tot în domeniul acesta. Cred că drumurile alternative ar fi fost doar ca o alegere, nu ca o schimbare radicală a destinației.

Trăim vremuri distopice. Cu ce carte ai asocia perioada asta? 

Ultimatum – Ultimele zile ale unui război atomic de Mordecai Roshwald (1959)

Ai avut o perioadă de cotitură în cariera ta până acum? Dacă da, ne povestești?

Da. Primăvara lui 2016…este suficient material aici… dacă scriu eu ies 20 de pagini…

Povestea începe în 17 ianuarie 2016, seara. M-am simţit foarte rău şi m-am dus la spital. Am aflat după aceea că în urmă cu patru zile făcusem infarct, pe care l-am dus pe picioare. Evident că putea să-mi fie fatal. Am ajuns imediat la Cardiologie, unde mi s-a pus un stent, pentru că am făcut un edem pulmonar. A fost prima dată când am murit. După aceea am mai făcut nişte complicaţii. Şi am continuat să mai mor. M-am uitat apoi pe fişa medicală, am găsit vreo şase resuscitări. Făcusem tahicardie ventriculară şi am fost trimis la Budapesta, pentru că în România nu prea îţi face nimeni ablaţie. De obicei se iese din spital pe dincolo. Şi la Budapesta am făcut două stopuri-cardiace. A trebuit să stau în spital, datorită complicaţiilor, cam cinci săptămâni. 

Ce brand românesc îți place?

Sunt multe. Nici nu știu cu ce să încep: Guerrilla, Cărturești, Două bufnițe, Bistro Del arte. Avem multe idei pe aici, prin țară. Mai este unul, dar nu vi-l spun. Sper să reușesc eu să-l iau. Despre asta mai povestim.

Tuturor oamenilor le plac poveștile. Pot face magie, nu doar pentru copii, în perioade critice precum aceasta pe care o trăim. Spune-ne o poveste scurtă.

A fost odată ca niciodată o lumânare. Stătea pe întuneric. Dintr-o dată cineva a deschis ușa. Din întuneric a scos un chibrit și l-a aprins, lumânarea a tresărit, abia își dezlipea pleoapele. Chibritul s-a apropiat și i-a dat lumină. Ea a simțit cum o cuprinde o căldură și s-a luminat. Se scurgea fericirea prin ea. De atâta fericire s-a scurs și a îmbrățișat toată camera. Ea a simțit cum o cuprinde o căldură și s-a luminat. Se scurgea fericirea prin ea. De atâta fericire s-a scurs și a îmbrățișat toată casa. Ea a simțit cum cum o cuprinde o căldură și s-a luminat. Se scurgea fericirea prin ea. De atâta fericire s-a scurs și a îmbrățișat tot cartierul. El a simțit cum îl cuprinde o căldură și s-a luminat. Se scurgea fericirea prin el. De atâta fericire s-a scurs și a îmbrățișat tot orașul. El a simțit cum îl cuprinde o căldură și s-a luminat. Se scurgea fericirea prin el.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.