oana pamiria 4

Blaturi pufoase și creme spumoase | Povestea Pamiria

Care este povestea Pamiria?

Ştiind că lucrăm cu drag împreună, ne-am tot dorit să facem o afacere de familie. Momentan suntem doi, eu și soțul meu, dar cele trei fete ale noastre vin din urmă și fiecare are o latură artistică. Sperăm să-și dorească să ducă la un alt nivel ceea ce am început noi acum.
Așa am compus și numele ce ne reprezintă, din inițialele numelui de familie și ale fetelor noastre.

Ce te-a determinat să îți faci propriul business? De ce ai ales produsele de patiserie?

În copilărie făceam cu mult drag prăjituri. Erau prajituri destul de simple, cu ce aveam în gospodărie. Treptat, am început să fac torturi și prăjituri mai complexe. Copiii erau cei care își doreau dulciuri mai sofisticate, torturi cu personaje, în formă de prințesă sau de avion, iar eu m-am bucurat să le pot îndeplini dorințele. Îmi plac provocările. Îmi place și independența, prin urmare m-am orientat spre o afacere proprie, în care munca este mai diversă, dar unde și satisfacțiile sunt mai mari.

Cum a fost prima zi de business?

Am avut parte de o creștere organică, nici nu mi-am dat seama când a fost prima zi de business, am trecut lent de la a face prăjituri acasă, pentru familie și prieteni, la a face prăjituri în propriul laborator autorizat. Nici nu-mi vine să cred, parcă încă sunt într-un vis.

Care este cel mai greu lucru cu care te confrunți?

Ca orice afacere mică, ne confruntăm cu destul de multe provocări, însă cel mai greu de îndurat sunt orele lungi de muncă în detrimentul timpului de odihnă. Foarte greu poți păstra un echilibru când ești responsabil de așa de multe aspecte ale afacerii tale.

Ce te inspiră?

Mă inspiră oamenii și provocările cu care vin ei la noi, mă bucur să-i văd mulțumiți și mă ajută să merg mai departe. Mă inspiră natura și timpul petrecut în natură.

Ce simți că ai învățat în perioada asta?  Cum crezi că se vor schimba lucrurile în perioada următoare pentru tine?

Am învățat să am mai multă încredere în mine și că există o rezolvare pentru toate problemele.  În prezent fac toate sortimentele cerute de clienți, testez încă multe rețete noi, însă treptat mă voi specializa pe cele care mă reprezintă mai bine.

Dacă ar trebui să te reinventezi ce anume ai alege să faci?

Aș alege să fac aranjamente florale, aș crește cactuși, m-aș orienta tot spre ceva aducător de bucurie.

Trăim vremuri distopice. Cu ce carte ai asocia perioada asta?

Trăim o provocare, dar cred că de noi depinde să reașezăm lucrurile într-un mod mai bun, cu mai multă protecție socială pentru toată lumea. Deci n-aș vrea să asociez perioada asta cu o distopie, nu aș vrea să merg până într-acolo.

Ce brand românesc îți place?

Îmi place Farmec, probabil de la cremele de fața ale bunicii mele.

Primele 3 cuvinte care îți vin în minte când spui România?

Munți, ape, oameni faini – și încep să cunosc din ce în ce mai mulți.

 Care este prăjitura preferată ?

Tarta cu lămâie și bezea. De fapt se „bate” pentru locul  întâi cu cea de ciocolată neagră și caramel moale cu alune de pădure.

Tuturor oamenilor le plac poveștile. Pot face magie, nu doar pentru copii, în perioade critice precum aceasta pe care o trăim. Spune-ne o poveste scurtă.

Poate că nouă, tuturor, ne plac poveștile, dar nu toți suntem autori sau povestitori buni. Vă pot spune, în schimb, o rețetă?



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.