Banner TFR

Înscrie-te în programul Teach for Romania

Pornind de la premisa că orice copil poate avea o educație de calitate dacă întâlnește la clasă un profesor inspirațional, de 7 ani Teach for Romania îi susține pe acei profesori care sunt dedicați meseriei lor și aduce oameni noi, motivați, competenți, capabili în învățământul de stat.

Teach for Romania caută acele persoane cu o motivație puternică de a produce schimbări pozitive în comunitățile vulnerabile ale României, cu sau fără experiență anterioară de predare, care își doresc să devină profesori model pentru copiii din astfel de medii. Timp de 2 ani, îi susțin și formează pentru a înțelege provocările din aceste comunități și pentru a găsi soluții, dar și pentru a deveni agenți de schimbare în educație pe termen lung.

6 din 10 absolvenți ai programului consideră că nu ar activa azi în educație, dacă nu ar fi intrat în programul Teach for Romania. De altfel, 70% dintre ei planifică o carieră pe termen lung în domeniu, iar 1 din 5 are un rol strategic, definit de organizație ca având impact semnificativ în educație: manager școlar în școli publice, manager educațional în ONG-uri, fundații sau alte instituții private, inovator social, care creează inițiative sustenabile, influențator politic, cu contribuție în decizii și/sau rol în instituții, formator de profesori, cu implicare consistentă în dezvoltarea profesorilor.

Schimbarea sistemică pornește de la firul ierbii. Dacă îți dorești și tu să faci parte din acest program, află mai multe detalii și înscrie-te până în 2 aprilie: https://teachforromania.org/devino-profesor/de-ce/



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.