Lavinia Bălulescu |„Câștigarea bursei a fost pentru mine acel val de încredere și de gânduri bune de care aveam nevoie”

În cadrul ediției a doua a Burselor și rezidențelor de creație literară Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, câștigătoarea secțiunii proză scurtă a fost Lavinia Bălulescu. Juriul acestei ediții a fost alcătuit din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă). Am dialogat cu Lavinia, care a avut o rezidență atipică, suprapusă peste perioada maternității.

La ediția a doua a programului de Burse și rezidențe de creație literară Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, ai fost selectată câștigătoarea secțiunii proză scurtă. Planurile au fost însă mai bogate pentru tine, astfel încât ai scris fără să părăsești orașul în care te aflai. Ai reușit să aduci rezidența în casa ta? 

Eu m-am înscris și pentru prima ediție a programului, dar atunci am ajuns pe lista de rezervă. Am fost destul de aproape, așa că am încercat și la a doua ediție. Când am fost anunțată că mă număr printre câștigători, tocmai aflasem că sunt însărcinată și, nu știu de ce, îmi stătea în minte ideea asta: să vezi că iau și bursa, să vezi că iau și bursa! Și așa a fost! Dar pentru că programul rezidenței coincidea cu ultimul trimestru de sarcină, unul mai dificil, în care a fost necesar să fiu mai aproape de un spital, mi-am dat seama că nu voi putea merge în rezidență. Mă bucur tare mult și sunt recunoscătoare că organizatorii (Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio) au fost înțelegători și au acceptat practic să mut rezidența la mine-acasă. Nu a fost 100% ca și când aș fi plecat într-un loc unde să mă ocup doar cu scrisul de dimineața până seara, dar m-am simțit extrem de motivată să mă concentrez pe proiectul propus. Sper doar ca în viitor să reușesc să și plec fizic într-o rezidență literară, nu doar cu gândul. La începutul pandemiei am mai câștigat o rezidență similară, la Praga, pe care nu am reușit să o onorez. La început s-a amânat din cauza pandemiei, iar mai apoi pentru că am născut. Poate că anul viitor voi putea participa la ea, cine știe! 

Perioada maternității te-a găsit într-un avânt creativ?

Nu cred că maternitatea a schimbat ceva în plus sau în minus în ceea ce privește creativitatea, doar că nevoia de a scrie e acum mai mare, iar timpul disponibil e aproape egal cu zero. De altfel, și răspunsurile acestea le scriu pe fugă, pândind trezirea fiicei mele, Matilda. 

Principala temă a volumului de proză scurtă pe care l-ai început este bătrânețea. Când ai început să te gândești cu adevărat la acest subiect? Mai știi cum ți se păreau persoanele vârstnice în diferitele tale etape de viață? 

Mereu m-au preocupat valențele bătrâneții. Chipurile ei sunt chipurile noastre. Nu e vorba doar de o bunică sau de un bătrân văzut în tramvai. Mă uit în oglindă și văd bătrânețea care-și face loc în mine. Momentan e firavă, dar e acolo și o accept. Deocamdată nu doare. Ar mai fi de spus că subiectul a devenit cu adevărat arzător pentru mine atunci când au murit bunicii mei paterni, cei alături de care am și crescut și a căror imagine e puternic suprapusă peste amintirile copilăriei mici. A urmat și moartea bunicului matern, dar încă o mai am pe mama mamei mele. În ultimul an, înainte de a naște, am vorbit zilnic cu bunica la telefon și a fost un obicei extraordinar. Mi-a dat o perspectivă care îmi lipsea asupra vieții unui om iubit. Bucuria de acum e că bunica mea, ultima mea bunică în viață, are o strănepoată. 

Ce autori internaționali de proză scurtă îți plac? Pe cine ai invita în România și ce i-ai arăta (librării, scriitori, festivaluri etc.)? 

Adevărul e că nu am topuri și liste de felul acesta, sau dacă le am sunt intime și în continuă schimbare, în funcție de ce citesc și de ce mi se întâmplă. Dar așa, la un prim gând, mi-a venit în minte un scriitor care mereu mi-a plăcut și pe care oricum nu avem cum să-l mai aducem în România. Poate doar dacă-i citim cărțile. Raymond Carver. Dacă totuși e nevoie să numesc și un autor care chiar ar putea fi invitat aici (la un festival literar, de exemplu), azi aș zice Benjamín Labatut, pentru că îl citesc zilele astea și mă lasă paf! Deși e greu de spus dacă volumul său, When We Cease to Understand the World, e proză scurtă, roman sau altceva. 

Uneori, obținerea unei rezidențe este ingredientul necesar pentru a finaliza un proiect, dar și boostul de încredere și energie de care ai avea nevoie.

Da, e adevărat, am mai spus și cu altă ocazie și repet: câștigarea bursei a fost pentru mine acel val de încredere și de gânduri bune de care aveam nevoie ca să înaintez cu proiectele mele literare. Proiecte pe care le-am tot amânat de-a lungul anilor și pe care am înțeles că le pot continua doar dacă (sau mai ales dacă) mă opresc un pic din orice altceva și îmi dau acel timp (și spațiu) după care atât de mult tânjesc. 

În România sunt foarte puține programe care să încurajeze scrisul, să ofere timpul liber necesar și să îi pună la dispoziție scriitorului un mediu propice. De ce crezi că este această situație? 

Am câteva explicații facile la îndemână, dar nu sunt sigură că sunt cele corecte. Oricum, dacă un scriitor își dorește să participe la un asemenea program și nu reușește să obțină o rezidență în puținele programe din România, poate încerca și variante similare în străinătate. 

Într-un interviu ai spus că ți-ar plăcea să poți obține o rezidență în Berlin, să scrii o carte. Ce te atrage atât de puternic înspre acest oraș? 

Îmi bate inima un pic mai repede când ajung în Berlin, la fel și în Viena, dar n-aș ști să spun de ce. Pentru Viena aș putea specula un pic: a fost primul loc în care am mers când am ieșit din țară, acum mulți ani. Cu Berlinul poate că e altceva, dar e un spațiu care mă încarcă mereu cu gânduri bune atunci când îl vizitez. Plec de acolo cu o sută de planuri, mai rămâne să le și pun în aplicare. 

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi? 

Din fotografiile pe care le-am văzut și din mărturiile altor autori, chiar cred că rezidențele Cărturești sunt minunate, nu știu dacă aș putea eu să pun la cale ceva mai bun! Îi încurajez pe toți scriitorii să-și încerce norocul, dacă nu cumva au făcut-o deja!

Interviu realizat de Andra Rotaru, în seria dedicată scriitorilor câștigători ai Burselor și rezidențelor Cărturești.

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.