2-1

Bogdan Tiutiu, Orlando Balaș și Mihók Tamás la prima ediție Vaida Outdoor Sessions

Prima ediție V.O.S. (Vaida Outdoor Sessions) va avea loc în Oradea, pe data de 17 iunie, în MA Hub (I.C. Brătianu 58A). Invitații sunt Bogdan Tiutiu, care va veni cu propriul spectacol poetic audio-vizual, Mihók Tamás și Orlando Balaș, fondul sonor pentru lecturile ultimilor doi fiind asigurat de către Denis Matiuț. Organizatorii propun iubitorilor de poezie accesul în locație începând cu ora 18.00 (open gates), evenimentul urmând să înceapă de la ora 19.00. Intrarea este liberă. Pentru susținerea pe termen lung a proiectului, participanții la eveniment sunt încurajați să facă o donație minimă, aproape simbolică, de 5 ron.

Despre Vaida Outdoor Sessions

Vaida Outdoor Sessions reprezintă o serie de evenimente care vor avea loc în Oradea pe timpul verii, fiind rezultatul colaborării dintre Revista Golan, Revista de cultură Familia și www.ancazaharia.ro. Este vorba despre spectacole cu caracter sincretic în care poezia se va îmbina armonios cu artele vizuale și muzica. Mai exact, organizatorii propun acte performative care vor avea ca punct principal de interes poezia. Lecturile vor avea loc în grădina de vară MA Hub și vor fi anunțate pe pagina de facebook Pragul Vaida.

Despre cei care vor performa la prima ediție

Bogdan Tiutiu (1987, Turda) a debutat în 2017 cu volumul Sundial la frACTalia, editură care îi publică, în 2020, și a doua plachetă, intitulată Grădinile Neumarkt și alte poeme. Laureat al premiului pentru debut oferit de cenaclul Nepotu’ lui Thoreau și nominalizat la premiul Tânărul Poet al Anului din cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2017). Prezent în antologia de ecopoezie universală A ránk bízott kert (Grădina care ne-a fost încredințată, Editura Prae, 2021, Ungaria). Este implicat în diverse proiecte muzicale experimentale și își dorește să trăiască în satul Sub Piatră din Munții Apuseni.

Orlando Balaș (1971, Oradea), scriitor, cadru universitar. Autorul volumelor: Borderline (versuri, 1995), Reprezentări ale feminității în eposul germanic medieval (studiu literar, 2007), Limba germană. Simplu și eficient (educațional, ediții între 2004-2021), Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular (educațional, ediții între 2005-2020), Tanuljunk németül. Nyelvtani és szókincsfejlesztő gyakorlókönyv (educațional în limba maghiară, 2008), Terra 2.0 (versuri, 2021), Incomod (teatru, 2021). Ecologist, activist civic.

Mihók Tamás (1991, Oradea), poet bilingv, traducător literar, redactor de carte și redactor-șef adjunct al revistei de cultură „Familia”. A absolvit Literele orădene. A studiat la ELTE Budapesta timp de doi ani, ca bursier. Din 2019, doctor în Litere (coord.: Al. Cistelecan, UMFST Târgu Mureș). Autor a șase volume de poezii (patru în română, două în maghiară) și al unui studiu de istorie literară despre poezia bihoreană. A tradus texte din peste șaizeci de autori, publicându-le în reviste, antologii respectiv volume individuale. A susținut lecturi publice atât în țară, cât și în orașe din Ungaria, Anglia, Germania, Belgia, Scoția, Lituania și Polonia. Selecții din poemele lui pot fi citite în peste zece limbi. Câștigător a numeroase burse și rezidențe literare și a câtorva premii.

Denis Matiuț (1996, n. Timișoara), muzician, nume cunoscut în scena underground orădeană. Instrumentist polivalent, a început să studieze muzica de la 7 ani (contrabas) și cântă la chitară, tobe și pian. Are un repertoriu diversificat, trecând pe parcursul anilor prin mai multe formații și având diferite colaborări, participând la proiecte alternative pop-rock, metalcore sau de muzică electronică. În prezent, compune și produce drum and bass sub pseudonimul O’Den. Trăiește în Oradea.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.