Carti de citit in vacanta

20+ cărți de citit în vacanță: Cele mai frumoase zile libere încep și se termină cu cărți

Vacanța e momentul când hotărăști să lași deoparte toate grijile care zumzăie în fundal, să încetinești mecanismul, să tragi adânc aer (de mare, de munte, de pădure, de ce vrei tu) în piept și să-ți îndrepți atenția spre lucrurile care adeseori se pierd în zarva și agitația zilnică. E prilejul să petreci timp alături de cei dragi, să ai parte de aventuri, și, poate mai mult decât oricând, să te refugiezi în lumea cărților.

Când ne gândim la vacanță, ne vin în minte o mulțime de idei și de posibilități. Și de călătorie. Și de lectură. Și cum știm că cel mai frumos loc în care poți ajunge e cel pe care ți-l conturezi singur, cu ajutorul hărții și al imaginației, lăsăm planificarea traseului în seama ta, ajutându-te doar să-ți pregătești cel mai bun itinerar de lectură. 

Descoperă personaje fascinante în paginile celor mai bune cărți de ficțiune din ultimii ani, lasă-te inspirat de biografii și memorii captivante, călătorește de-a lungul Drumului Mătăsii, în Anglia victoriană, Jamaica anilor ’70, sau află, unul câte unul, secretele orașului Napoli. Lasă-te prins în intriga unui thriller psihologic sau începe-ți vacanța cu o carte care te va ține într-un hohot continuu de râs.

Explorează topul celor mai bune cărți de citit în vacanță – peste 20 de titluri care îți vor satisface curiozitatea și vor completa aventura sau liniștea vacanței tale. 

Remarcabile făpturi inteligente de Shelby Van Pelt

Editura Trei, 2022, traducere de Monica Vlad

Poți comanda cartea aici.

Remarcabile făpturi inteligente spune povestea Tovei Sullivan, o femeie trecută de șaptezeci de ani, văduvă, care lucrează în schimbul de noapte la Acvariul din Sowell Bay, spălând podelele și făcând curat. Tova și-a găsit un refugiu în muncă, în încercarea de a uita întrucâtva că Erik, fiul său în vârstă de optsprezece ani, a dispărut misterios în urmă cu treizeci de ani. Între Tova și Marcellus, o caracatiță gigantică de Pacific, care trăiește într-unul dintre bazinele de la acvariu, se înfiripă o minunată prietenie. De altfel, Marcellus știe ce s-a întâmplat în noaptea în care fiul Tovei a dispărut.

Cu empatie și blândețe, Remarcabile făpturi inteligente spune o poveste înduioșătoare despre o prietenie improbabilă, despre forța vulnerabilității, despre cele mai grele încercări din viața unui om și despre regăsirea speranței. Marcellus își demonstrează agilitatea surprinzătoare și inteligența ascunsă atunci când oamenii nu se află prin apropiere să-l poată vedea și îți arată cât de multe au de învățat oamenii de la animale.

Vara în care am spus doar DA de Lindsey Roth Culli

Editura Nemira, 2023, traducere de Dorina Tătăran

Poți comanda cartea aici.

De când se știe, Rachel Brooks a avut niște obiective clare: note mari, bursă academică, colegiul visurilor ei. Și totul a dat roade – după ani de zile în care a respectat regulile și a luat toate examenele, Rachel a absolvit în fruntea clasei și este gata să sărbătorească. Problema este că nu știe cum, pentru că și-a petrecut cea mai mare parte a liceului spunând nu. Nu dansurilor, nu petrecerilor și, mai ales, nu băieților. Așa că îi vine în minte o idee trăsnită și haioasă: în această vară va spune doar DA.

Vara în care am spus doar DA este o carte pentru adolescenți plină de umor și optimism care vorbește despre maturizare, asumarea greșelilor, călătorii interioare și descoperirea dragostei. În Vara în care am spus doar DA vei petrece alături de Rachel un sezon de provocări. Da la noi experiențe, da la noi trăiri, da la prietenii și iubiri neașteptate.

Iubire ca la carte de Emily Henry

Editura Litera, 2023, traducere de Monica Grecu

Poți comanda cartea aici.

Nora Stephens este un agent literar în plină ascensiune, dependentă de jobul ei și perfecționistă. Nora este, totodată, exigentă cu cei din jurul ei, dar și cu ea însăși, iar până acum toate relațiile ei sentimentale au eșuat lamentabil. Charlie Lastra este un editor de carte, cu un har special în crearea de bestsellere și rivalul Norei. Când sora ei îi propune să meargă în vacanță într-un orășel desprins parcă dintr-un roman de dragoste, Nora este reticentă, dar acceptă. Însă, în loc să întâlnească doctori arătoși sau barmani drăguți, așa cum spera ea, Nora dă mereu peste Charlie, iar vacanța în Sunshine Falls se dovedește una plină de surprize.

Scrisă cu mult umor, căldură, emoție și ironie, Iubire ca la carte îți arată că dragostea apare atunci când te aștepți mai puțin și că nu trebuie să renunți la a fi tu însuți pentru a avea parte de ea. Dacă ești în căutarea unei cărți de dragoste amuzante, care să te facă să visezi și care să-ți dea poftă de viață, Iubire ca la carte este alegerea potrivită.

La soarele neîmblânzit de Michel Bussi

Editura Polirom, 2022, traducere de Cristina Jinga

Poți comanda cartea aici.

În Insulele Marchize, cel mai izolat arhipelag din lume şi paradis exotic, cinci cititoare pasionate, care sunt în același timp şi scriitoare aspirante, au fost alese să participe la un curs de scriere creativă sub îndrumarea unui celebru autor de bestsellere. Ce pare a fi la început un sejur de vis la capătul lumii, se transformă treptat într-un joc criminal. Fiindcă în inima pădurii tropicale, sub ochii neliniştitori ai straniilor tiki întruchipând fiinţe pe jumătate oameni, pe jumătate zei, cineva a ucis. Și va ucide din nou.

La soarele neîmblânzit te poartă într-un colț de lume fascinant, sub un cer paradisiac, pe ţărmul negru scăldat de apele turcoaz ale Pacificului – insula Hiva Oa care i-a cucerit pe pictorul francez Paul Gaugain și pe cântărețul belgian Jacques Brel. Paradisul tropical este decorul ideal pentru o poveste plină de mistere, secrete, manipulări și crime.

Hoinăreanu de Ionuț Condruz

Editura Casa Cărții de Știință, 2023, ilustrații de Mădălina Mogoșeanu

Poți comanda cartea aici.

Hoinăreanu aduce în prim-plan peripețiile amuzante ale protagonistului în câteva orașe din România, printre care Cluj, Iași, Timișoara sau Craiova. Atât fin observator, cât și povestitor al întâmplărilor prin care trece, Hoinăreanu scoate în evidență cu măiestrie și haz cele mai comune defecte umane, dar și obiceiurile și atitudinile tipice românești. Ardelenii, moldovenii sau oltenii sunt surprinși în ipostaze uneori comice, alteori grotești, iar absurdul vieții se îmbină cu momente de sarcasm și ironie.

Hoinăreanu este o poveste vie plină de bucurii, tristeți, zâmbete și temeri la care cititorul este invitat să ia parte alături de protagonist. Cartea reușește să surprindă într-un mod realist și plin de haz societatea românească.

Nimeni nu vorbește despre asta de Patricia Lockwood

Editura Pandora M, 2022, traducere de Domnica Drumea

Poți comanda cartea aici.

Nimeni nu vorbește despre asta spune povestea unei tinere care a cunoscut celebritatea datorită postărilor sale de pe rețelele de socializare, iar în prezent călătorește în jurul lumii pentru a-și întâlni fanii. Însă, când un eveniment tragic din lumea reală îi solicită cu totul prezența, tănăra este forțată să-și împartă viața în jurul celor două existențe separate. Una în afara internetului, cu spitale, dureri și temeri, și alta ascunsă în ceea ce ea numește „Portalul“, cu postări, povești și hashtaguri.

Roman câștigător al Dylan Thomas Prize, Nimeni nu vorbește despre asta este o carte numai bună de citit în vacanță, plină de lirisim și onestitate, care se parcurge ușor, dar care te pune pe gânduri și trezește întrebări. Nimeni nu vorbește despre asta este o meditație profundă și modernă despre iubire, limbaj și relații interumane.

Ascensiunea de Nikos Kazantzakis

Editura Humanitas Fiction, 2021, traducere de Elena Lazăr

Poți comanda cartea aici.

Scrisă în anii ’40, dar publicată abia în 2021, Ascensiunea spune povestea unui tânăr scriitor, care se întoarce în Creta după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și își aduce cu el și proaspăta soție. Kosmas crede că aici Noemi, supraviețuitoare a Holocaustului, va depăși traumele fizice și psihice și se vă agăța din nou de viață. Entuziasmul naiv al tânărului îl face să spere că lumina și căldura din Creta vor aduce fericirea și liniștea atât de mult dorite și vor reuși să se rupă de trecut și să construiască în doi o lume cu totul nouă.

Ascensiunea este un roman inițiatic care îmbină în chip fermecător jurnalul de călătorie cu proza istorică și cea a credințelor religioase și politice. Descoperi o poveste deosebită care te apropie de cultura unui ținut greu încercat și ești martor la o călătorie spirituală plină de profunzime.

Lista de invitați de Lucy Foley

Editura Trei, 2021, traducere de Bogdan Ghiurco

Poți comanda cartea aici.

Pe o insulă cu peisaje spectaculoase de pe coasta Irlandei, invitații se adună pentru a sărbători nunta lui Jules, editor la o revistă online, cu Will, un bărbat fermecător și de succes. Totul este pus la punct și pregătit pentru o nuntă de poveste, însă, sub sub aparența fericirii, secrete întunecate încep să se ivească și dușmănii vechi ies la suprafață. Cu câteva clipe înainte de tăierea tortului, cineva este găsit mort, iar o furtună periculoasă se dezlănțuie, ținându-i pe toți captivi pe insulă.

Lista de invitați este un roman psihologic încărcat de suspans și mister, care se joacă ingenios cu mintea ta, iar răsturnările de situație te lasă cu gura căscată. Te așteaptă o atmosferă tensionată, dar captivantă, cu personaje complexe a căror viaţă este dominată de secrete şi lupte interioare.

Povești de vară de Mieko Kawakami

Editura Litera, 2021, traducere de Dana-Ligia Ilin

Poți comanda cartea aici.

Povești de vară este povestea a trei femei care locuiesc într-o suburbie săracă din Tokyo: Natsuko, în vârstă de treizeci de ani, sora ei mai mare, Makiko, și fiica adolescentă a acesteia, Midoriko. Makiko este animatoare, iar gândurile că din pricina vârstei nu va mai putea să-și practice meseria încep să o roadă, așa că își face operație de mărire a sânilor. Midoriko decide să nu mai vorbească pentru că nu face față transformărilor prin care trece corpul ei și obsesiilor mamei sale, iar Natsuko încearcă să mențină relațiile între ele funcționale și în echilibru.

Povești de vară te face martor la greutățile și problemele cu care se confruntă femeile de astăzi din Japonia, dar nu numai, în încercarea de a echilibra toate aspectele vieții lor, dar și a-și defini rolul în societate.

Toate viețile pe care nu le-am trăit de Anuradha Roy

top carti de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

De ce se destramă familiile? Ce rămâne în urmă și cine adună rămășițele unei vieți trăite în absența dragostei materne? O carte impresionantă despre istorie și familie, o proză frumos măiestrită, aproape lirică, și povești de viață cutremurătoare. Acțiunea se petrece pe fundalul unor evenimente istorice importante, lupta Indiei pentru independență și cel de-al Doilea Război Mondial, avându-l în centru pe Mîșkin, un horticultor a cărui viață a fost marcată abandonul mamei la vârsta de doar nouă ani.

În Toate viețile pe care nu le-am trăit viețile personajelor fictive se împletesc cu cele ale unor personalități marcante din istorie, luând naștere o carte despre decizii imposibile, melancolie și speranță, pe care o vei citi cu sufletul la gură. 

Pacienta tăcută de Alex Michaelides 

carti bune de citit
Poți comanda cartea aici.

Un thriller psihologic superb, Pacienta tăcută te va purta printr-un labirint de emoții și de perspective. Felul lui Michaelides de a scrie hipnotic, captivant, te atrage în poveste și îți menține interesul viu nu neapărat prin turnuri dramatice de situație la fiecare pas, ci mai degrabă prin promisiunea tentantă de a descoperi, unul câte unul, cele mai întunecate secrete ale unei femei enigmatice. Această carte plină de mister te va ține într-o sete constantă de răspunsuri, care nu va fi satisfăcută până nu ajungi la finalul cărții. 

Circe de Madeleine Miller

cele mai bune carti de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Circe surprinde excelent fantasmagorica lume a miturilor grecești, monștri, zei răzbunători și vanitoși, pedepse îngrozitoare, întrepătrunse cu povești de dragoste și aventură. Madeleine Miller te poartă prin universul Olimpienilor cu ajutorul vrăjitoarei din Aeaea, cea mai puternică și neînțeleasă fiică a Zeului Soare, Helios. Circe, aproape anonimă printre atâtea figuri impunătoare din lumea miturilor grecești, te va uimi prin puterea ei, prin spiritul și… umanitatea sa. O carte numai bună de de citit în vacanță, alături de care nu doar că te vei (re)îndrăgosti de mitologia greacă, dar vei face cunoștință cu una dintre cele mai impresionante protagoniste din literatura universală. 

Unde ai dispărut, Bernadette? de Maria Semple

carti de citit la mare
Poți comanda cartea aici.

Plină de ironie și umor, Unde ai dispărut, Bernadette? este lectura perfectă de vacanță. Acțiunea cărții e centrată în jurul dispariției subite a lui Bernadette și modul în care fiica sa, Bee, mută munții din loc ca s-o găsească. Stilul epistolar în care e scrisă adaugă un farmec aparte lecturii, mai ales că fiecare e-mail, document oficial sau scrisoare este un indiciu care te ajută să rezolvi, împreună cu Bee, misterul dispariției mamei sale. O carte care abundă în enigme, emoție și ingeniozitate și care te ține cu sufletul la gură. 

Brisbane de Evgheni Vodolazkin

carti interesante pentru vacanta
Poți comanda cartea aici.

O capodoperă în care prezentul și trecutul se împletesc foarte frumos, cartea lui Evgheni Vodolazkin e o lectură răscolitoare, o meditație profundă asupra timpului, morții, și a memoriei. Brisbane e o călătorie aproape spirituală în care pleci alături de muzicianul de renume Gleb Ianovski în căutarea sensului vieții. O carte frumoasă, plină de lirism și muzică, din care vei învăța, așa cum spune chiar Vodolazkin, să nu cazi pradă disperării. 

Oameni normali de Sally Rooney

carti ce merita citite
Poți comanda cartea aici.

O carte de dragoste despre maturizare, vulnerabilitate și începuturile vieții de adult, Oameni normali urmărește relația complicată dintre Marianne și Connell din perioada anilor de liceu până în facultate. Fiecare dintre cei doi are propriii demoni și tot ce își doresc e un sens spre normalitate. Talentata scriitoare irlandeză, care a mai fost numită și Salinger a generației Snapchat, Sally Rooney, a reușit să construiască o carte complexă, sinceră și pe alocuri dură, o istorie unei relații cu toate suișurile și coborâșurile sale – povestea a doi tineri cât se poate de diferiți care vor să-și găsească locul în societate. 

Fabrica de păpuși de Elizabeth Macneal

carti bune recomandari vacanta
Poți comanda cartea aici.

O tânără cu aspirații de pictoriță și un bărbat mânat de o obsesie întunecată pe fundalul Angliei victoriene. O fascinantă poveste gotică, cartea de debut al lui Elizabeth Macneal, Fabrica de păpuși, reușește în același timp să fie o explorare minuțioasă și emoționantă a ceea ce înseamnă să fii femeie și artistă în Anglia secolului al XIX-lea. Un amestec tulburător de nebunie și artă, mizerie și frumusețe, pasiune și manie, romanul lui Elizabeth Macneal face apel la empatia cititorului, dăruindu-i totodată o lectură captivantă de la un capăt la altul. 

Pe pământ suntem strălucitori o clipă de Ocean Vuong

carti frumoase de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Citind Pe pământ suntem strălucitori o clipă pornești alături de Little Dog într-o călătorie interioară, marcată de nostalgie, traumă, suferință și putere. Cartea ia forma unei scrisori pe care Little Dog o scrie mamei sale, o femeie care nu știe să citească. Sinceră și revelatoare, prima operă în proză a poetului vietnamez Ocean Vuong este o radiografie a vieții de imigrant, o carte despre explorarea identității, despre descoperirea de sine și despre puterea poveștilor. 

Acolo unde cântă racii de Delia Owens

carti de citit in vacanta de vara
Poți comanda cartea aici.

Cauți o carte bună de citit în vacanță în care să descoperi o poveste de supraviețuire, o subtilă poveste de dragoste, din care să nu lipsească misterul și crima, dar nici detaliile despre natură? Nu e o combinație ușor de întâlnit, dar Acolo unde cântă racii întrunește cerințele. Kya Clark este o fetiță abandonată de familie și societate, care își trăiește viața în mijlocul naturii încă de la de la cinci ani. O protagonistă puternică, care în ciuda vieții sale marcate de pierdere, singurătate, deznădejde și prejudecăți, îți dezvăluie lucruri importante despre speranță, maturitate și curaj. 

Scurtă istorie a șapte crime de Marlon James

ce carti citim in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Scurtă istorie a șapte crime e o carte căreia trebuie să-i acorzi timp, răbdare, dar care te va răsplăti cu umor, cu o perspectivă foarte diferită asupra lumii și a societății, cu personaje care îți vor rămâne mult timp în minte, atât ele, cât și replicile lor. Totul începe în Jamaica în 1976 cu o tentativă eșuată de a-l asasina pe Bob Marley. Dar cartea nu e despre celebrul cântăreț reggae. E despre instabilitate politică, droguri, violență, despre oameni simpli pe care-i paște pericolul la fiecare pas. O poveste care se întinde pe durata a 30 de ani, a cărei acțiune complexă te va uimi și stârni la fiecare pas și ale cărei personaje memorabile – asasini, lorzi ai drogurilor, politicieni, agenți CIA și nu numai – te vor fascina. 

Însemnări de pe o insulă mică de Bill Bryson

carti de calatorii pentru vacanta
Poți comanda cartea aici.

Amuzantă, sarcastică, cu note fine de autoironie, Însemnări de pe o insulă mică este cartea ideală pentru vacanță. De la locuri deosebite la cele pe care autorul le consideră o dezamăgire în ciuda faimei, de la spiritul britanicilor la obiceiurile lor culinare – cartea îți permite să vezi Marea Britanie prin ochii lui Bryson, un american care a trăit mai bine de 20 de ani în Anglia. Îți va alimenta dragostea pentru călătorii, te va face să râzi și vei ajunge să cunoști o țară și o cultură nouă. Rețeta perfectă pentru o lectură de vară reușită.

Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău de Fredrik Backman

top carti de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Fiecare copil de șapte ani merită un supererou. Pentru Elsa, acesta este bunica sa, singura ei prietenă, unicul om care o înțelege. Bunica realizează un univers doar pentru ea, un univers de basm în care se regăsesc cele mai încântătoare personaje. Aventurile lor în această lume imaginată te vor face să râzi, să plângi și îți vor dezvălui o multitudine de posibilități sub care oamenii pot viețui, cu diferențe și asemănări.O lectură înduioșătoare, Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rau este lectura ideală  de vacanță pentru cititori de toate vârstele. 

Drumurile mătăsii de Peter Frankopan

carti educative de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Dacă vacanța ta perfectă implică o carte din care ai ce să înveți, care pune lumea în perspectivă și explorează ascensiunea și decăderea imperiilor, atunci Drumurile mătăsii: O nouă istorie a lumii merită toată atenția. Scrisă într-un stil alert și documentată minuțios, această lectură îți va stârni curiozitatea, mai ales fiindcă nu descrie istoria lumii din punctul de vedere al Europei sau al Statelor Unite, cum o fac multe cărți, ci îți arată evenimentele istorice prin prisma Asiei centrale. Această particularitate va fi o adevărată delectare pentru pasionații de istorie. 

Arta relaxării de Claudia Hammond

carti de citit pentru a te relaxa
Poți comanda cartea aici.

Vacanțele sunt timpul dedicat relaxării și, totuși, într-o lume în care să fii ocupat și dinamic este un semn de mândrie, un simbol al eficienței și succesului, tot mai mulți uită cum și de ce este absolut important să te odihnești. Cu un fundament puternic în cercetare științifică, Arta relaxării îți va aminti de ce uneori este indicat să-ți iei un răgaz. Mai mult decât atât, îți va face cunoștință cu cele mai plăcute și eficiente metode de relaxare. Probabil nu vei fi surprins să afli că lectura este în topul listei. 

Firul de aur de Kassia St. Clair

cele mai bune carti de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Firul de aur de Kassia St. Clair dezvăluie fascinanta istorie a țesăturilor, surprinzând detalii impresionante despre cum acestea l-au ajutat pe om să cucerească lumea, de la fibrele textile vechi de 30 de mii de ani găsite într-o peșteră din Georgia până la felul în care textilele au protejat omul pe lună. Cartea povestește într-o manieră clară, informată și captivantă despre cât de mult istoria umanității se împletește cu cea a textilelor. 

Cartea oamenilor de Adam Rutherford

carti de citit in vacanta pentru adolescenti
Poți comanda cartea aici.

Vrei să-ți îmbogățești cultura generală și cauți o carte care abundă în informații impresionante? O lectură care are potențialul să-ți schimbe perspectiva asupra a tot ce te înconjoară și care îți va face cunoștință cu istoria lumii de la misterele antichității până la descoperirile științifice de ultimă oră? Atunci, cu abordarea sa proaspătă, amuzantă și extrem de informativă, Cartea oamenilor este cartea ideală de citit în vacanță. 

Cum să prinzi o cârtiță de Marc Hamer

recomandari de carti perfecte pentru vacanta
Poți comanda cartea aici.

Viața unui hoinar cu o carieră cât se poate de neconvențională: vânător de cârtițe. Aceasta este premisa de la care pornește Marc Hamer în Cum să prinzi o cârtiță, o carte care reunește istoria neașteptată a animalui mic, catifelat și atât de misterios, o meditație profundă asupra conexiunii strânse dintre om și mediul înconjurător și memoriul unei vieți trăite în sânul naturii. Nu lăsa ideea că e o carte despre cârtițe să-ți taie din elan. Scriitura poetică și artistică te va încânta, iar povestea te face să vezi natura cu alți ochi și să apreciezi infinit mai mult fiecare creatură, chiar și pe cele mici, oarbe și care se refugiază în întunericul de sub noi. 

Piranha: Copiii Camorrei de Roberto Saviano

Poți comanda cartea aici.

Romane despre mafia italiană sunt multe, dar acesta este probabil primul în care protagoniștii sunt adolescenți, în care îi vezi cum evoluează chiar în fața ochilor tăi de la infracțiuni minore la crime mult mai grave. Piranha: Copii Camorrei este povestea unui grup de tineri, în frunte cu Nicholas Fiorillo, zis Maharajahul, și dorința lor mistuitoare de a pune mâna pe putere, cu orice preț. Deși este în esență ficțiune, cartea este bazată pe ampla documentare a lui Roberto Saviano asupra crimei organizate din Italia. De la jocuri de putere și violență la droguri, răzbunare și trădare, romanul are toate elementele pe care le așteaptă cititorii de la o astfel de carte. 

Recviem vesel pentru tata de Radu Paraschivescu

cele mai bune carti de citit in vacanta
Poți comanda cartea aici.

Cu o profundă încărcătură emoțională, Recviem vesel pentru tata, este o colecție de nouă povestiri emoționante despre un fiu, tatăl său și relația dintre ei – o relație de prietenie, sinceră și caldă. Această carte a lui Radu Paraschivescu este o aducere aminte, un mod de a ține vie memoria celei mai dragi persoane. Nu e despre fapte excepționale sau aventuri nebănuite. E povestea vieții unui om simplu, cu dialogurile și ironiile zilnice și cu toate momentele – mai mult sau mai puțin amuzante – care au marcat acești ani. 

Fie că mergi la mare, la munte sau alegi să te relaxezi acasă, secretul unei vacanțe reușite e să ai o carte bună la îndemână. Cele mai bune cărți de citit în vacanță sunt cele care, pentru câteva ore, te fac să uiți cum trece timpul, sunt cele care te invită în lumea lor și nu te mai dai dus de acolo. Găsește cartea care face acest lucru pentru tine și te vei bucura de o vacanță cu adevărat specială. 

Explorează vasta colecție de cărți Cărturești și descoperă lectura care îți va transforma vacanța!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.