Afis Mosteniri coregrafice web

Activitatea maestrului Oleg Danovski, întemeietorul școlii românești de balet modern, adusă în prim-plan de filmul documentar ,,Moșteniri coregrafice: Împlinirea’’

Documentarele despre evoluția dansului scenic românesc, reunite sub numele ,,Moșteniri coregrafice’’, sunt completate, în acest an, cu un nou episod, dedicat regizorului-coregraf Oleg Danovski.

,,Moșteniri coregrafice: Împlinirea’’, o călătorie prin viața artistului Oleg Danovski (1917-1996), invită spectatorul să exploreze etape esențiale din cariera acestuia, atât prin intermediul unor interviuri cu personalități ale dansului, care i-au fost aproape de-a lungul timpului, cât și prin fotografii unice și înregistrări video din diferite spectacole.

Generic: https://www.youtube.com/watch?v=pOEfpBkyZPE

Documentarul va fi proiectat după cum urmează:

Avanpremiera | duminică, 19 Nov, ora 12:00 | Opera Națională București

Premiera națională | miercuri, 22 Nov, ora 18:00 | Cinema Muzeul Țăranului

Proiecție specială | sâmbătă, 25 Nov, ora 17:00 | Cărturești Modul

Intrarea la toate proiecțiile este gratuită. Accesul la evenimente se va face pe baza unei rezervări la dsprojects.contact@gmail.com, cu specificarea locului pentru care se doreşte rezervarea.

Creația maestrului Oleg Danovski, „patriarhul coregrafiei româneşti” se întinde pe aproape șase decenii și se împarte în trei mari perioade:

1934 – 1941 – primii pași în calitate de coregraf la teatrele de revistă ,,Cărăbuș” și ,,Alhambra” unde, ca dansator, a experimentat într-un timp scurt o varietate de genuri și stiluri de dans.

1941 – 1977 – „epoca de aur” a baletului românesc, în care a stimulat și dezvoltat cu geniul său creator baletul Operei Române, unde a pus în scenă spectacole clasice și moderne de cea mai înaltă calitate artistică, cu ecouri peste hotare, fără precedent, contribuind din plin la reputația internațională a baletului românesc.

1978 – 1996 – înființarea Ansamblului de Balet Contemporan și Clasic Fantasio din Constanţa, devenit în 1990 Teatrul de Balet „Oleg Danovski”, primul teatru independent de balet din țară, unde a continuat să monteze alte lucrări cu mare succes în străinătate.

,,Moșteniri coregrafice: Împlinirea” prezintă primele două perioade ale creației maestrului Oleg Danovski, urmând ca a treia perioadă să fie evocată într-un nou documentar.

Echipa proiectului, care a lucrat intens la realizarea documentarului este formată din: Daniela Zaharia, producător, documentarist și scenarist; Valentin Zaharia, coproducător și fotograf; Carmen Tofeni, director imagine; Letiția Ștefănescu, editor film; Cári Tibor, compozitor coloana sonoră; Ioan Bătinaș, voiceover; Mihai Barangă, voiceover; Andy Ionescu, sound designer; Adriana Crăciunescu, colorist; Vivia Săndulescu-Dutton, istoric de dans și consultant documentare și scenariu; Geta-Violeta Răvdan Huncanu, documentarist; Anelise Sălan, documentarist.

Parteneri: Opera Națională București, Cinema Muzeul Țăranului, Cărturești, VZ Fine Art, Taine Multimedia, Luft Film, La Sylphide Academic Balet School, Swan X Dance Studio, Casa Capșa, Jidvei.

Parteneri media: RFI România, Cărturești, Fundația Calea Victoriei, Aarc, Iqads, Zile și Nopți, Bookhub, 4 arte, Spotmedia, Munteanu, Radio România Cultural.

Proiect cultural cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.