6 gastronomie

20+ Idei de cadouri de Paște care vor aduce bucuria sărbătorii în inimile celor dragi

Paștele înseamnă pentru cei mai mulți oameni speranță și liniște sufletească. Chiar dacă anul acesta va fi un pic diferit decât până acum, Paștele e o sărbătoare care ne prilejuiește răgazul de a ne reconecta la noi înșine, de a găsi liniștea și bucuria care să ne apropie de oamenii dragi chiar și de la distanță. 

Fie că sărbătoriți sau nu împreună, arată-le celor dragi că sunt mereu în gândurile și în inima ta – copiilor, care îți luminează viața; soțului sau soției care îți este aproape la bine și la rău; prietenilor, care te ascultă, te încurajează și te motivează să devii mai bun; părinților, care au grijă de tine, indiferent dacă ai 3 sau 30 de ani; fraților și surorilor, complicii tăi la nebunii. 

Ca să alegi un cadou de Paște potrivit pentru pasiunile și interesele lor, îți sărim în ajutor cu câteva idei și recomandări. De la cărți, ciocolată și vin la jocuri și accesorii, explorează selecția noastră și descoperă cadoul care va aduce un zâmbet pe buzele oamenilor importanți din viața ta. 

Cadouri de Paște pentru cititorii înfocați

Când vine vorba de cadouri, o carte este întotdeauna o alegere excelentă. O lectură bine aleasă poate fi prilej de relaxare, izvor de învățare sau te poate ghida pe drumul descoperirii de sine. Ce ai mai putea să-ți dorești de la un dar?

Poți comanda cartea aici.

O explorare fascinantă despre evoluția credinței, Istoria lui Dumnezeu analizează fidelitatea societății occidentale față de un singur Dumnezeu și numeroasele conflicte pe care aceasta le-a generat și continuă să le genereze. O poveste despre venerație și război, care dezvăluie pornirile profunde ale naturii umane și istoria provocărilor umanității. Această carte presărată cu întrebări, epifanii și provocări este cadoul de Paște perfect pentru oamenii interesați să exploreze religia dintr-o altă perspectivă

cadouri paste pentru iubitori de carti
Poți comanda cartea aici.

Paștele este o sărbătoare a speranței, așa că, o carte care ne ajută să fim mai încrezători, care ne amintește că, în ciuda distanței dintre noi, suntem înconjurați de dragoste și frumusețe, este cadoul perfect pentru cea mai bună prietenă în preajma acestei sărbători. 

Mesajul lui Eckhart Tolle e simplu: adevărata cale spre fericire și iluminare pornește de la a trăi în momentul de acum. Plină de ideii și inspirație, Puterea prezentului le amintește cititorilor să apuce frâiele propriului destin și să prețuiască prezentul cu tot ceea ce oferă el – o lecție importantă pentru fiecare dintre noi. Cartea dispune și de varianta audiobook via AudioTribe.

Cadouri de Paște pentru cititorii mai mici

cadou paste copii cititori
Poți comanda cartea aici.

Cauți un cadou de Paște care să aprindă în copii scânteia pasiunii pentru lectură? Un cadou care, în spiritul sărbătorilor pascale, să cuprindă adevăruri morale și spirituale și care să-i învețe pe micuți să iubească și să se iubească? 

Cartea lui Max Lucado, Ești prețios, este un dar cu adevărat inspirațional pentru copii. Prin intermediul ei aceștia vor învăța lecții spirituale importante, iar Punchinello, protagonistul, împreună cu prietenii săi îi vor conduce spre o descoperire vitală: indiferent cum te vede lumea din jur și ce părere au oamenii despre tine, Dumnezeu te iubește așa cum ești. 

Poți comanda cartea aici.

Pentru copiii care adoră să ajute la îndeletnicirile dinainte de Paște, fie că este vorba de gătit mâncăruri delicioase sau decoraarea casei, cartea Biancăi Bujor, Paștele în familie este alegerea ideală. O lectură de care se vor bucura atât cei mici, cât și adulții.

Cadouri pentru copiii ingenioși

Poți comanda jocul aici.

Paștele este o sărbătoare aparte pentru copii. An de an, ei își amintesc zilele de Paște prin prisma tradițiilor, a pregătirilor intense și pline de entuziasm și a bucuriei indescriptibile de a primi un dar special cu prilejul sărbătorii. Nu putem nega fericirea fără margini pe care cadourile de Paște o aduc copiilor, așa că în fiecare an ne regăsim în goana căutării unui cadou plin de însemnătate care să-i bucure pe copii.  

Copiii pasionați de știință și robotică vor fi încântați de un set de construcții hidraulice robotizate, alimentate cu energie solară, care îi pune în fața provocării de a asambla 12 roboți.  Acesta este cadou ideal nu doar fiindcă va cultiva în cei mici o pasiune pentru cunoaștere și descoperire care se va perpetua pe parcursul întregii vieți, dar și fiindcă oferă o ocazie excelentă de a petrece timpul liber din perioada sărbătorilor pascale distractiv și educativ. 

Sau poți opta pentru un joc educativ care îl va face pe micuț să descopere fascinanta lume a chimiei. Realizați împreună 30 de experimente, observați reacțiile chimice care se produc între diferite ingrediente și adăugați o notă de magie întregului proces. Abracadabra! Și ați găsit un cadou de Paște care îi va fascina pe micii, dar viitorii mari oameni de știință. 

Cadouri pentru copiii aventurieri

Poți comanda puzzle-ul aici.

Dacă, de obicei, cu ocazia sărbătorilor de Paște organizați o escapadă în familie, faptul că în acest an veți sărbători din confortul propriei locuințe, nu înseamnă că nu puteți să explorați țările și continentele, descoperind lucruri fascinante despre oamenii și animalele din toate colțurile lumii. Un puzzle educativ cu minunile lumii va fi un cadou primit cu mult entuziasm de micii aventurieri. Sau globul pământesc în forma unei mingi gonflabile ar fi o altă șansă de a descoperi lumea prin joc. Astfel de cadouri sunt o ocazie excelentă să învățați și să vă pregătiți împreună pentru noi destinații.

Cadouri pentru copiii care iubesc accesoriile

Poți comanda ruscsacul aici.

Primăvara de afară va ajunge și în sufletul celor mici cu un cadou de Paște original. Ghiozdanul cu Mickey și Minnie va fi companionul perfect pentru plecat la grădiniță sau la joacă, iar copiii vor zumzăi de fericire la vederea lui. Chiar dacă nu îl pot folosi acum, acest cadou vesel și colorat îi va face pe copii să aștepte nerăbdători momentul reîntâlnirii cu prietenii. Iar până atunci, vor fi vedeta casei, defilând cu mândrie cu noul lor rucsac preferat. Pentru fetițe, mai poți să alegi un ghiozdan simpatic cu Elsa din Frozen, iar băieții vor fi încântați de un rucsac viu colorat și distractiv care arată ca un monstruleț prietenos. 

Poți comanda ruscacul aici.

Cadouri de Paște pentru îndrăgostiții de artă

Arta este un refugiu, o salvare și ne aduce o liniște sufletească enormă. Din acest motiv, în perioada sărbătorilor de Paște (și nu numai) ar trebui să ne înconjurăm de artă și să împărțim această fericire cu oamenii apropiați sufletului nostru.

cadou de paste pentru iubitori de arta

De Paște, fă o bucurie unei prietene dragi dăruindu-i o geantă care aduce primăvara în suflet sau fă-i cadou un tote bag cu celebrul Sărut al lui Klimt – un memento că în viață, iubirea e cea care conduce lumea. Surprinde iubitoarele de frumos cu niște suporturi de pahare cu adevărat speciale cu picturile lui Monet. 

Cadouri pentru copiii care iubesc să ajute în bucătărie

Probabil cel mai frumos cadou de Paște este timpul pe care îl petreci alături de cei dragi. De la tradiții pascale care au rămas la fel de vii pe parcursul secolelor, precum vopsitul ouălor și ciocnitul lor la masa de sărbătoare la obiceiuri moderne pe care fiecare familie le stabilește individual, Paștele este o sărbătoare a familiei. 

cadou pentru micii bucatari

Pregătirea prăjiturilor de Paște poate deveni o aventură în familie. Ce metodă mai bună să-i convingeți pe copii de minunile bucătăriei decât să le faceți cadou de Paște o ștampilă pentru forma prăjiturilor, care le permite să-și pună creativitatea la încercare și să scrie propriile mesaje pe prăjituri? Sau puteți alege o formă pentru fursecuri interesantă, pe care copiii o vor găsi extrem de distractiv de utilizat. Coaceți împreună prăjiturile care vor îmbogăți masa de sărbătoare și descoperiți în timpul petrecut la bucătărie esența sărbătorii – familia.  

Cadouri de Paște care asigură distracția în familie

cadouri interactive de Paste

Jocurile de societate sunt un cadou clasic pentru orice ocazie. Dăruiește copiilor un joc la care puteți participa toți, care să vă amuze, și în același timp, să fie șansa perfectă de a petrece momente memorabile împreună, de sărbători și nu numai. Catan și Dixit sunt cadouri de Paște de care se va bucura întreaga familie. Pentru mai multă inspirație explorează și colecția noastră de board games

Descoperă recomandările noastre de jocuri de societate pentru copii de toate vârstele care vor fi un cadou de neuitat! Iar dacă vrei să-i dăruiești unui prieten un board game, găsește jocul perfect în selecția de jocuri de societate care nu te vor lăsa să te plictisești nicio clipă. 

Idei de cadouri de Paște pentru cei care se întrec pe sine în bucătărie

Pentru cei care consideră bucătăria un templu, iar fiecare fel de mâncare, o operă de artă, Paștele este un motiv în plus de fericire. Este o șansă de a bucura papilele gustative ale celor dragi și de a-i încânta cu preparate delicioase. 

Arată-ți recunoștința cu un cadou de Paște special, o carte de bucate marca Jamie Oliver care se va dovedi asistentul perfect în bucătărie și va ajuta pasionatele de gătit să pregătească rețete pline de savoare cu minim efort. 

cadou de paste pentru familie
Poți comanda cartea aici.

Dacă vrei să oferi un cadou de Paște unei femei dragi din viața ta care să o inspire și să-i alimenteze pasiunea pentru gătit, ce poate fi mai potrivit decât o carte de gătit scrisă de una dintre cele mai puternice și influente femei din lume, Oprah Winfrey? O incursiune în viața femeii care a creat un imperiu de la zero și a avut un impact fenomenal asupra culturii secolului XXI la pachet cu rețete delicioase care să le bucure la fiecare masă? Acesta este cadoul ideal de Paște pentru cele care văd gătitul drept mai mult decât o simplă pasiune!

Poți comanda cartea aici.

Pentru cei care iubesc să îmbine tradiționalul cu modernul în bucătărie, poți opta și pentru o carte de bucate cu rețete tradiționale românești, ce conține peste o mie de rețete – sursa de inspirație pentru o masă de Paște rafinată. 

Poți comanda cartea aici.

Pasiunea pentru gătit nu are vârstă, așa că și pentru cei mici o carte de bucate poate fi un adevărat succes. Cartea de bucate Copiii în bucătărie va fi darul de Paște ideal pentru copiii care adoră să amestece ingrediente, să pună prăjituri la cuptor și să le urmărească transformarea. Până la urmă, cine știe? O carte culinară dăruită la timpul potrivit poate fi primul pas spre a deveni un chef de succes. 

Cadouri care vor transforma masa de Paște într-o operă de artă

cadou de paste pentru nasi
Poți comanda bolurile aici.

Uneori cadoul perfect are întrebuințări  mult mai practice. De Paște, fă-i cadou mamei sau cuiva drag un serviciu de masă deosebit din ceramică , cu design floral, care vor face fiecare cină în familie mai armonioasă, un set de boluri inspirate din cultura japoneză, care vor fi remarcate prin accesoriile de servit masa, sau alege pahare cu modele inspirate din natură, perfecte pentru cocktail-uri. Astfel de cadouri vor face fiecare cină în familie un prilej de sărbătoare.

cadou de paste pentru nasi
Poți comanda paharele aici.

Cadouri de Paște clasice, dar de impact

Goethe spune că vinul bucură inima omului, iar bucuria este mama tuturor virtuților. Tocmai din acest motiv, o sticlă de vin poate deveni cadoul perfect de Paște. O sticlă bine aleasă este un semn de respect deosebit și este un cadou care, cu siguranță, va fi apreciat. Cu atât mai mult cu cât, adeseori, cele mai frumoase momente alături de familie și prieteni sunt însoțite de clinchetul paharelor de vin. 

cadouri paste pentru iubita
Poți comanda vinul aici.

Vintage – Merlot de la Milestii Mici este un cadou  de lux, mai ales pentru cei care apreciază un vin bun. Un vin rubiniu cu un gust un gust plin, catifelat, cu aromă de fructe de pădure răscoapte și care merge excelent alături de peraparate din carne de miel și brânzeturi tari.

Poți comanda vinul aici.

O altă opțiune excelentă este Sauvignion Blanc marca 7 Arts sau un elegant vin rose de la crama Liliac. Dacă vrei să faci cadou o sticlă de vin unui prieten, ai putea să-l surprinzi și cu un tirbușon în formă de panteră. Oricât de trăsnit ar suna, designul extrem de creativ și unic al tirbușonului nu vor lăsa darul să treacă neobservat.

Cadouri dulci de Paște

cadou dulce de paste

Ce-ar fi Paștele fără dulciuri și ciocolată? Doar că anul acesta îți recomandăm să alegi o versiune mai nonconformistă a acestor bunătățuri. Dăruiește copiilor o cutie cu migdale glazurate cu ciocolată, iar iubitei o ciocolată gourmet de la Comptoir de Mathilde. Cu aceste cadouri dulci și originale de Paște, cu siguranță vei lumina ziua destinatarului. 

Poți comanda cutia aici.

Cadouri pentru cei care văd moda ca pe o expresie a sinelui

cadou de paste pentru prietena

Pentru persoanele din viața ta pasionate de modă, artă și exprimare prin vestimentație, ți-am pregătit colecția Mink. Un tricou cu motivul păsării măiestre din folclorul românesc este cadoul de Paște personalizat perfect pentru persoanele cu spirit ludic din preajma ta. Stilul modern suprapus cu elemente din cultura românească fac din tricourile Mink cadoul perfect pentru apropiați. 

Iar dacă ești în căutarea unui cadou pentru o fashionistă, nu ai cum să dai greș cu o pereche de ochelari de soare Audrey. Simpli, dar eleganți, aceștia o vor face pe prietena ta să intre în pielea minunatei Audrey Hepburn. 

Idei de cadouri de Paște pentru cei pasionați de arta scrisului

cadou original de Paste

Dacă vrei să-i surprinzi pe cei care au scrisul în sânge, de Paște fă-le un cadou care să-i inspire și să-i încurajeze să-și continue călătoria în lumea cuvintelor. O agendă Nuuna cu un design de efect este perfectă pentru spiritele creative și visătoare, care adesea se regăsesc înșirându-și gândurile pe hârtie sub lumina lunii. Sau poți opta pentru un carnet original marca ROD pentru cei care, chiar și în era digitalizării, preferă să-și vadă ideile și planurile imortalizate prin scris. 

Iar dacă ești în căutarea  unui cadou pentru un prieten drag care să îmbine pasiunea pentru scris cu o nouă activitate fascinantă, încearcă un set de caligrafie care îi va permite să-și încerce mâna la o nouă artă. 

Cadouri de Paște pentru cei care iubesc tot ce ține de cărți

cadou dragut paste

Dacă vrei un cadou de Paște original pentru oamenii îndrăgostiți de cărți din viața ta, alege un semn de carte cu totul deosebit, cum ar fi o vulpiță care se încolăcește armonios pe colțul cărții, sau un suport lateral pentru cărți care nu doar că va da un aer special bibliotecii lor, ci le va trezi și pofta de citit de fiecare dată când când vor da cu ochii de el.

cadou de paste pentru prieteni
Poți comanda lampa aici.

În cazul în care cauți un cadou mai inovativ pentru iubitorii de lectură, îți recomandăm o lampă de tipul Smart Book Light. Este un accesoriu grozav care parcă te cheamă între paginile cărții  Această lampă crează o atmosferă cu adevărat unică, așa că este cadoul de Paște ideal pentru pasionații de design interior care pun preț pe fiecare detaliu din locuința lor. 

Cadouri de Paște pentru iubitorii de fotografie

Se spune că o fotografie valorează cât o mie de cuvinte. Pentru cei care deja vorbesc fluent limba culorilor și a umbrelor, sau pentru prietenii care cochetează cu ideea de a găsi un nou hobby, cadoul desăvârșit de Paște ar fi un aparat foto instant, care le va permite să imortalizeze fiecare moment deosebit. 

Poți comanda aparatul foto aici.

Iar pentru cei care pun preț pe valoarea amintirilor, o ramă foto ingenioasă este un cadou potrivit de Paște. Fiecare poză reprezintă un moment suspendat în timp, un zâmbet și o amintire valoroasă, de aceea o ramă foto va bucura sufletele nostalgice.

Poți comanda rama foto aici.

Cadouri de Paște pentru cei fascinați de arta designului interior

Poți comanda lampa aici.

Lampa pliabilă inspirată de forma unui acordeon este cadoul perfect pentru cei mai nonconformiști, indiferent de vârstă. Atât celor mari cât și celor mici, lumina caldă a lămpii le va induce o stare de bine. Alege un obiect decorativ pe placul prietenei tale fascinate de plante, cum ar fi o vază decorativă din porțelan. Iar dacă ești în căutarea unui cadou pentru sufletele romantice din viața ta, alege un suport deosebit de lumânare, care va oferi o notă de armonie și căldură oricărei încăperi. 

Poți comanda vaza aici.

Cadouri de Paște pentru femeile atente la detalii

Poți comanda suportul de bijuterii aici.

Femeile care îndrăgesc bijuteriile și-ar dori cu siguranță  un suport elegant și special pentru ele. Și o cutie de bijuterii chic va fi primită cu  mult entuziasm de doamnele și domnișoarele care știu că nici o ținută nu e completă fără accesoriile potrivite. 

Cadouri pentru iubitorii de muzică și film

Fie că vrei să-i faci cadou de Paște unui bărbat important din viața ta sau unei prietene care urmărește îndeaproape cultura pop, nu ai să dai greș dacă îi îmbogățești colecția de filme de acasă cu creații cinematografice care au făcut furori în ultimii ani, precum pelicula lui Tarantino Once upon a time in Hollywood, mult aclamatul Joker al lui Todd Phillips, sau filme clasice precum The Shining ori Inglorious Bastards. Iar dacă ești în căutarea cadoului perfect pentru cineva care nu își vede viața fără muzică, descoperă sute de alte opțiuni pe rafturile Cărturești.

cadou de paste pentru barbati

Cadouri pentru spiritele libere

cadouri de pasti cupluri

De Paște, acordă o atenție deosebită și spiritelor aventuriere din viața ta. Dăruiește o hartă din plută prietenilor care plănuiesc o nouă călătorie. Sau bucură-ți iubitul ori iubita cu acest cadou original pe care veți putea marca toate locurile minunate pe care le vizitați împreună. Fără îndoială, să facă înconjurul lumii chiar de la ei din sufragerie este un cadou valoros pentru iubitorii de călătorii. 

Sau poți alege un portofel chic cu harta lumii. Un dar care le va aminti prietenilor tăi că o lume extraordinară abia așteaptă să fie explorată.

Sperăm ca ai găsit cadoul perfect de Paște în lista noastră și că ești gata să aduci o rază din lumină și bucurie în viața oamenilor dragi.

Descoperă și alte idei cadouri de Paște în colecția Cărturești!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.