Cele-mai-frumoase-carti1-e1346834982613

Cărţile frumoase vor fi premiate în primul concurs naţional dedicat designului de carte

Pe lângă textul creat de autor, o carte îi dezvăluie cititorului o aşezare în pagină, un tip de font, o copertă, un format, o îmbinare de culori sau un anumit tip de hârtie. Adică tot ce ţine de designul de carte, un domeniu care pare să aibă un an bun în România.

În mai 2012 a avut loc Gala Bun de Tipar, care a premiat, printre altele, cele mai frumoase cărţi la categoriile concept grafic şi carte ilustrată, iar în octombrie se anunţă prima ediţie a concursului naţional de design de carte intitulat Cele mai frumoase cărţi din România. Era timpul ca eforturile acelor edituri, designeri şi tipografii care aduc pe piaţă cărţi lucrate cât mai atent şi mai inovator să fie recunoscute şi încurajate. Conform Asociaţiei pentru Performanţă şi Cultură, care organizează evenimentul din octombrie, era timpul şi pentru o dezbatere profesionistă pe tema designului de carte. În acest sens, juriului  alcătuit din cinci specialişti români (Tim Nădăşan, Mircia Dumitrescu, Stela Lie, Nicu Ilfoveanu, Mario Demezzo) i s-a alăturat un consultat extern: Uta Schneider, una dintre cele mai apreciate specialiste în domeniul graficii de carte, directoare timp de 11 ani a Fundaţiei Buchkunst din Frankfurt (organizator al competitiei „Best German Book Design” şi al concursului „Best Book Design from all Over the World”). Uta Schneider va susţine în octombrie un master-class pe tema tendinţelor actuale şi a criteriilor de evaluare în domeniul designului de carte.

Concursul îşi propune să evalueze produsele editoriale ale ultimilor 2 ani din România şi Republica Moldova. Înscrierile vor avea loc până în data de 2 octombrie, iar anunţarea finaliştilor pe 8 octombrie. Cei interesaţi pot găsi mai multe detalii despre concurs pe site-ul proiectului, www.celemaifrumoasecarti.ro.

Cărţile finaliste vor fi expuse într-o expoziţie itinerantă la Bucureşti şi Frankfurt (cu prilejul ediţiei de anul acesta a Târgului Internaţional de Carte de la Frankfurt, 10 – 14 octombrie) cu scopul de a intra atît în atenţia specialiştilor, cât şi a publicului larg. În cadrul vernisajului expoziţiei Celor mai frumoase cărţi din Bucureşti va avea loc şi ceremonia de premiere.

Dintre cărţile nominalizate, juriul va acorda 3 distincţii (Premiul I, Premiul al II-lea şi Premiul al III-lea) şi un Premiu de încurajare pentru tinerii graficieni.

Proiectul  Cele mai frumoase cărţi din România este realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN).



There is 1 comment

Add yours
  1. Sanda

    Daca nu cunosti cartea sau autorul este vitala coperta.Adevarul este ca sunt din ce in ce mai multe carti cu coperti frumoase si chiar cu ilustrate superbe in inteior.Din pacate astfel de carti costa mult si de multe ori te privezi de placerea de a le citi pt. ca nu-ti permiti sa le achizitionezi.Cred ca un astfel de concurs va stimula aparitia mai multor carti tiparite frumos.Din pacate sunt multe carti care sunt prost legate si este chiar frustrant sa ti se dezlipeasca in mana de la prima citire!


Post a new comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.