carturesti-2022-fandom_costume_party-cover_1200x628px_v2

Cărturești Fandom Costume Party: fanii manga & comics sunt așteptați cu surprize în librăria extinsă din Băneasa Shopping City

În weekendul 18-19 iunie sărbătorim un nou loc de întâlnire pentru fanii manga & comics. Situat în continuarea dinspre cinematograf a librăriei Cărturești Băneasa, Cărturești Fandom adună în aproape 300 mp volume de manga și comics, figurine Funko pop!, căni, postere, carnete și gadgeturi purtând simbolurile supereroilor Marvel & DC Comics, box-seturi speciale și accesorii fun care aduc bucurie în fandom-urile strânse sub cupola Cărturești. Fie că ești fan Sailor Moon, Lord of The Rings, Casa del Papel, Heartstopper, Batman, Pokemon, Star Wars sau Harry Potter, vei găsi aici o lume dedicată eroilor tăi.

Ca să marcăm evenimentul, te așteptăm în Cărturești Fandom (la etajul 1 al Băneasa Shopping City, lângă cinematograf) cu tot felul de surprize în weekendul 18-19 iunie. Dacă îți faci curaj și vii costumat în personajul preferat, primești un premiu pe loc în librărie (în limita stocului disponibil). În plus, te-așteptăm cu un playlist care adună soundtrackurile filmelor care au făcut istorie în ultimele decenii și cu băuturi fresh și sănătoase de la Urban Monkey.

Ia-ți prietenii și vino să ne vizitezi într-un regat dedicat pasiunilor tale! Explorează noutățile, leagă prietenii ad-hoc și dă mai departe vestea: de-acum ai un nou loc de întâlnire pentru tine și gașca ta în Băneasa Shopping City!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.