Cristian Cosma | „Îmbrățișarea unui copil bate orice bursă / premiu / invitație”

În cadrul ediției a doua a programului de Burse și rezidențe de creație Cărturești în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, Cristian Cosma a fost selectat câștigătorul secțiunii roman. El și-a petrecut o lună în Țibănești, la Conacul Petre P. Carp. Juriul acestei ediții a fost alcătuit din Carmen Mușat (critic literar, redactor-șef Observator Cultural), Alina Purcaru (scriitoare și jurnalistă), Alina Aviana (redactor, membru în departamentul de comunicare Cărturești), Marius Chivu (scriitor, critic literar, redactor Dilema Veche), Cristian Lupșa (editor Decât o Revistă).

Bursele ar trebui să fie o constantă în lumea literară, pentru că reglează premiile (alte concursuri, cu alte reguli, dar cu destule fisuri) și pentru că te mențin pe linia de plutire. Cu banii ăia chiar trăiești o lună. 

La ediția a doua a programului de Burse și rezidențe de creație literară Cărturești, în parteneriat cu Asociația Maria și Pro Patrimonio, ai fost selectat câștigătorul secțiunii roman. Bursele de acest tip sunt o raritate în peisajul literar românesc. 

E o idee foarte bună instituirea burselor (prin concurs). Te stimulează ca aplicant (crește mai repede firul de păr din nas după ce câștigi), plus că e vorba și de un brand. La Cărturești am aplicat acum niște ani pentru un post de librar, m-am simțit bine acum că n-am luat (deși recomandările de-atunci se potriveau de minune azi – promovarea literaturii române contemporane, să zicem). Glumesc, mai bine c-am picat, munca de librărie mi se pare foarte complicată. Revenind, contează și pentru câștigător (te vede lumea pe gard, vorb-aia), contează cine dă bursa (una e să fie o asociație locală, alta e să vină cu girul Cărturești). Bursele ar trebui să fie o constantă în lumea literară, pentru că reglează premiile (alte concursuri, cu alte reguli, dar cu destule fisuri) și pentru că te mențin pe linia de plutire. Cu banii ăia chiar trăiești o lună. 

A fost greu să te decizi să aplici? Cum arăta o zi normală înainte de rezidență vs cum arăta o zi în Țibănești, în cadrul rezidenței?

Am fost foarte reticent să aplic, am trimis cu cinci minute înainte de termenul limită, ce am trimis mi se părea (fără falsă modestie) bun. N-am anunțat-o nici pe Oana, soția, am vrut să fie o surpriză totală. În sinea mea știam că voi câștiga bursa (nu exagerez sau supralicitez), am vrut efectiv să mă bucur de moment. La mine zilele normale arată cu Ingrid și Andrei, copiii mei, în brațe, așa că lucrurile au devenit realmente dramatice după anunțarea câștigătorilor. Mă bucuram și nu mă bucuram, ba chiar m-am gândit serios să renunț la bursă, nu mai plecasem de-acasă fără cei mici (practic, în cinci ani de zile din viața lui Andrei, lipsisem doar șase nopți de-acasă, am lăsat baltă efectiv orice proiect literar). M-am desprins foarte greu, am avut noroc și cu organizatorii, care au înțeles că nu pot să stau la 500 de km cu doi copii mici în fața ecranului, așa că am scurtat șederea cât am putut și m-am întors acasă. O zi normală la Țibănești se împărțea între telefoane acasă și citit (am găsit cam 100 de cărți din colecția Cotidianul acolo, am citit spre 20 de cărți în timp record, de stres probabil).

Ai împărțit spațiul rezidenței cu încă doi scriitori: Ruxandra Burcescu și Raluca Nagy. A fost mai ușor să-ți petreci o lună și în compania altor scriitori sau ai fi preferat să fii izolat? 

Eram și-așa izolați, la prima furtună serioasă pica curentul, așa că nu avea sens să vorbesc singur prin casă. Ruxandra și Raluca au fost foarte ok, am ajuns să ne suim și prin copaci (ceea ce urăsc la propriu), nu doar pe căpițele de fân. A fost liniștitor să știu că mai pot vorbi cu cineva.

În timpul acestei rezidențe ai scris și câteva cărți pentru copii. 

Am scris patru cărticele pentru copii, două au picat, celelalte au rămas. Îți dai seama că dacă mă gândeam la cei mici, asta conta, să le scriu lor ceva. 

Revenind după bursă în București, ce ți-a lipsit cel mai mult?

A fost liniștitor sejurul, dar odată revenit m-am simțit excelent. Îmbrățișarea unui copil bate orice bursă/premiu/invitație. O să vezi.

Ai mai aplica la burse și rezidențe în țară sau în străinătate?

Doar dacă pot pleca acolo cu familia, altfel e un chin.

Cum ar arăta o rezidență și spațiul ideal pentru aceasta, dacă tu ai dispune de un buget generos și de o echipă minunată pe care să o coordonezi?

Depinde foarte mult de locul rezidenței. M-aș mulțumi să mă-ntâlnesc cu elevii din localitatea respectivă (nu cu oficialitățile). Țin minte că așa-ziși scriitori ne erau nouă prezentați prin școală și sunt sigur că aș putea să mă pun în pielea elevului de-acum niște ani și să-i fac să iubească măcar o carte, nu doar să le-o vândă. Aș propune ca rezidentul să facă o demonstrație despre ce înseamnă scrisul, nu doar să citească dintr-un text. Ideea nu ar fi să vin să le arăt eu sau altcineva ce-am făcut cât m-am plimbat pe la ei prin localitate, ci să le povestesc de ce-mi place lumea cărților. Cred că ar fi mai folositor pentru toată lumea.

Interviu realizat de Andra Rotaru, în seria dedicată scriitorilor câștigători ai Burselor și rezidențelor Cărturești.

🔹🔹🔹

Bursele de creație literară Fundația Cărturești, Asociația Maria & Pro Patrimonio au luat naștere din dorința de a promova și încuraja dezvoltarea literaturii române contemporane, începând cu sprijinul acordat autorilor ei. Într-o piață de carte dominată de traduceri, unde pentru majoritatea autorilor, scrisul este al doilea, dacă nu chiar al treilea job, proiectul acestor burse și rezidențe își propune să redea scriitorilor contextul necesar pentru a se dedica scrisului: timp, „o cameră doar a lor” și cât mai puține constrângeri exterioare.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.