unnamed

Cristina Jacob organizează un curs de scenaristică alături de profesorul Roger Hyams de la London Film School

După regizarea filmului “Oh, Ramona”, care a adus 260.531 spectatori la cinema, Cristina Jacob își îndreaptă atenția către formarea și descoperirea altor talente cu care va colabora la viitoarele ei proiecte cinematografice.

Dacă în iunie anul acesta a organizat un workshop de actorie, acum, regizorul Cristina Jacob a pus la cale un workshop de scenaristică, curs organizat prin Asociația Scenariștilor Români (ASCER).

Despre noul workshop organizat în limba engleză, Cristina Jacob spune: 

Este un curs pentru profesioniști. Pentru cei care au deja cel puțin un scenariu scris.  Vreau să cunosc scenariști buni despre care n-am auzit sau cu care n-am apucat încă să lucrez. Sunt interesată de poveștile lor în eventualitatea unor noi producții .

Astfel, în weekendul din 8-10 noiembrie, la Hotel Susai din Predeal, are loc Screenwriter’s Seminar, sub îndrumarea profesorului Roger Hyams de la London Film School.Roger Hyams are o experiență de peste 25 de ani în scrierea scenariilor, cu un portofoliu complex, ce cuprinde materiale de succes pentru BBC, Amber Films, cursuri predate la London Film School și multe altele.Subiectele discutate în timpul workshop-ului sunt:

🔵Poveste – cum să creezi o poveste puternică și cum să creezi un scenariu care să atragă atenția – idei, teme și concept;

🔵Personaje – cum să creezi personaje, cum să le conturezi personalitatea, atât pentru eroi, cât și pentru antagoniști;

🔵Dialog – ce funcționează în filme și ce nu.

Înscrierile se fac la adresa înscrieri@asociatiascenaristilor.ro până pe 28 octombrie printr-un synopsis sau un treatment la scenariul pe care îl aveți deja scris, în format PDF, atât în limba română, cât și în engleză, maximum 4 pagini.Preț: 500 Lei, iar organizatorii oferă gratuit cazarea, urmând ca participanții să își achite transportul și mâncarea la locație.

Locuri disponibile: 10



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.