2021

Cum arată anul 2021 din punct de vedere al muzicii?

Sunt câteva lucruri foarte interesante. După un recul al lansărilor, artiștii au scos din sertare materiale și volumul lansărilor s-a mai echilibrat. Consumul de muzică, atât fizică cât și digitală, a crescut, vinyl-ul cunoaște, practic, a doua viață, cd-ul are și el creșteri spectaculoase (nu, nu pentru atârnat la oglinda retrovizoare!). 

Foarte multe trupe amână lansările fizice, dar nu din cauza pandemiei, ci din cauza întârzierilor la fabricile ce presează vinyl-uri. Situația este puțin amuzantă și probabil va fi reglată de întâlnirile fizice cu artiști pe scenă. 
Selecția următoare încearcă să împace și latura de volum dată de ascultările masive pe platformele de streaming, dar și pe cea la limita dintre mainstream și underground. 
ENJOY!

Adele – 30

30 este primul album după șase ani de pauză și a devenit imediat un fenomen mondial. Discul este considerat de critici ca fiind cel mai bun album după revoluționarul 21 și o găsește pe Adele examinând, cu calm, rămășițele relației cu fostul soț. După ce a fost acuzată de critici că joacă numai la siguranță, Adele a avut curajul să intre într-un mic experiment sonor, destul de îndrăzneț pentru tot ceea ce a făcut până acum.

Billie Eilish – Happier Than Ever

Pe cel de-al doilea album, Billie Eilish a sfidat presupunerea tacită că primul disc a fost o provocare mult prea mare pentru a fi egalată. Mai mult, a reușit să revigoreze toate clișeele din primul album. Billie cântă acum despre fantezii sexuale, despre relații și despre puterea de manipulare pe care o poate exercita asupra partenerilor ei. Alături de fratele ei, Finneas, au adus același fior de intimitate ca și la discul de debut.

Olivia Rodrigo – SOUR

Olivia Rodrigo a apărut practic de nicăieri, iar Drivers License, o baladă pop cât se poate de clasică, care a dărâmat însă toate recordurile Spotify. În doar patru zile. Dar asta n-a fost tot, în sensul că piesa nu a fost doar un foc de paie. Deloc. Discul este inspirat tot de o despărțire și filtrează sentimentele adolescentei de abandon, anxietate sau furie. SOUR poate fi considerat o capodoperă pop.

Taylor Swift – Red (Taylor’s version)

Taylor Swift a reînregistrat albumul din 2012, modificând melodii și adăugând altele. Rezultatul? Un amestec de vată de zahăr rezultat din stilurile muzicale atât de numeroase folosite: country, pop, rock, folk  până la elemente electro și dubstep. După Fearless, Taylor Swift ajunge la a doua parte a proiectului ei, acela de a reînregistra și a recâștiga proprietatea asupra celor șase albume pe care le-a lansat pentru casa de discuri Big Machine, Taylor Swift – Red (Taylor’s version)

Lana Del Rey – Chemtrails Over The Country Club

Cine este cu adevărat Lana Del Rey? Întrebarea care i-a animat cariera de peste un deceniu a enervat-o uneori, dar primul dintre cele două albume pe care le-a lansat în 2021 devine introspectiv și încearcă să răspundă la întrebare. Și nu știu dacă această încercare nu este decât o altă fentă de marketing, dar știu sigur că mitul și melodrama, cel puțin, rămân neschimbate pe un alt album realizat de Lana. Este un splendid déjà vu.

Tori Amos – Ocean To Ocean

Nici Tori Amos nu credea că acesta este albumul pe care și-l dorea. Ea scria cu totul altceva când Ocean To Ocean i s-a înșurubat în minte. Tori a citat pierderea mamei sale, turneele și oboseala psihică generată de izolare. Această tripletă a determinat-o să-și abandoneze vechiul proiect și să lucreze la ceea ce a devenit Ocean To Ocean. Fiecare melodie de pe album o plasează pe Tori în diferite cadre și procese de gândire asupra durerii și a instinctului de supraviețuire. Promisiunea de a rupe lanțul tristeții nu a funcționat nici de data aceasta.

Abba- Voyage

Cât de relevantă mai poate fi o trupă ce s-a oprit din cântat acum 40 de ani și care a marcat adânc istoria muzicală și s-a confundat cu stilul pop? Ba nu, o trupă care este stilul pop, fără îndoială formația perfectă de pop. Mașina suedeză de hituri s-a întors în anul 2021. Abba înghite o gaură de 40 de ani. Totul este ca și cum “I Still Have Faith In You” este făcută a doua zi după ce terminaseră ultima piesă de pe “The Visitors”. Simți cum ceasul se întoarce și te trage și pe tine. 

The War On Drugs – I Don’t Live Here Anymore

Elementele psihedelice și cele de shoegaze s-au îndepărtat treptat din trupa lui Adam Granduciel, pe măsură ce succesul trupei a crescut. Acum se află la miezul zilei din carieră cu acest al cincilea album care îmbrățișează pe deplin rock-ul clasic, strălucitor. Un album bântuit de melodii de mare amploare atât prin aranjamente și producție muzicală, dar mai ales prin puterea sentimentelor pe care le degajă. 

Elton John – The Lookdown Sessions

Este foarte plăcut, dar și enervant ca un tip, Elton John, ce cunoștea cele mai mari succese în anii ‘70, să lanseze în 2021 The Lockdown Session. Ce este discul ăsta? O colecție de duete, optimiste și care arată interesul lui John pentru toate formele de pop. Dar, peste toate, este redefinirea unui stil. The Lockdown Sessions este o serie captivantă de instantanee ale timpului petrecut bine, fie el și în carantină.

YouTube Playlist:



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.