De la birou înapoi în sala de clasă. Echipa de social media Cărturești ne arată ghiozdanul din prima zi de școală

Prima zi de școală e un moment unic, care se împarte între emoțiile integrării, stresul descoperirii sălii de clasă, al colegilor și al profesorilor precum și bucuria revelării propriei personalități, prin zâmbete, priviri timide și, mai ales, prin carioci, creioane și caiete colorate. Deși au trecut mulți ani de la absolvirea școlii, colegele din echipa de Social Media au împărtășit în câteva rânduri cum a fost pentru ele acel moment special, dar și cum ar arăta ghiozdanul de acum.

Când aveam șase ani și-un pic, și urma să mă îndrept pentru prima dată spre școală (aceeași pe care aveam să o vizitez timp de doisprezece ani), am fost extrem de nerăbdătoare. Mama îmi povestește și acum cât de mult o băteam la cap despre începutul școlii și de entuziasmul pe care îl aveam.

Într-un fel, mi-am păstrat relația asta cu școala, chiar până spre finalul liceului, inclusiv al facultății. Mi-a plăcut să-mi cunosc colegii, să-mi ascult profesorii, să descopăr, să mă îndrăgostesc, să fiu în prima bancă, să împrumut creioane și să fur radiere. Cel mai mult, însă, îmi plăceau pregătirile: cumpăratul hăinuțelor noi, asortatul uniformei, aranjatul codițelor și achiziționarea rechizitelor; în funcție de etapele în care am fost, ele au variat: cât mai colorate, acoperite de personaje dragi (High School Musical, de exemplu), sau cât mai simple.

Acum sunt într-o perioadă foarte veselă, spontană și energică și, cu siguranță, ghiozdanul meu ar fi vibrant, având la îndemână pixul cu cinci mine diferit colorate, seturi de carioci și stilou cu cerneală colorată (galben, roz și verde; tot timpul mi s-a părut îndrăzneț să-ncerci să scrii cu galben sau oranj).

Și, cred că mi-ar plăcea să repet experimentul din clasa a 12-a când, am cumpărat un singur penar și l-am echipat cu tot ce am considerat necesar, pentru a-l împărți cu colega de bancă – singura condiție fiind aceea ca fiecare să-l aibă în grijă timp de o săptămână. Am pierdut din prima săptămână acel penar și încă mă gândesc la violetul lucios și la emoțiile și amintirile care s-au agățat de el, într-un timp așa scurt, la fel cum m-am agățat și eu timp de doisprezece ani de spontaneitatea și energia începuturilor, asemenea unei prime dragoste care se repeta la nesfârșit.

🪂 Agitația de pe străzile adiacente școlilor din prima zi de școală după vacanța de vară, copiii mai mici sau mai mari, unii bulversați de-a dreptul, atârnând timid de brațele protective ale părinților, alții emoționați de revederea mult așteptată cu colegii și profesorii lor, buchetele dichisite de flori și zumzetul generalizat mă fac nostalgică, amintindu-mi de prima mea zi de școală. 

Pe măsură ce zilele se scurtau, iar nopțile deveneau mai reci, știam că inevitabilul e foarte aproape: urma să înceapă curând școala. Bucuria revenirii în bănci era întrecută doar de entuziasmul pregătirii ghiozdanului și a noilor pantofiori asortați uniformei (mama avea grijă să mi-i aleagă mereu în săptămâna dinaintea începerii școli, iar eu așteptam cu nerăbdare momentul). 

🎒Ghiozdanul a rămas același ani de-a rândul, așa că îmi exersam creativitatea doar în procesul alegerii caietelor dictando, de matematică, muzică sau biologie, a vocabularului (nelipsit pe atunci), dar și a caietului cu foaie velină, care urma să cuprindă în interiorul lui un întreg micro-univers făcut din rochii colorate, schițe de personaje din cărțile pe care le citeam sau portrete naive ale prietenilor mei de atunci. ✒️Pe lângă caiete, aveam o fascinație aparte față de stiloul cu peniță, pe care îl schimbam an de an – felul în care alunecau pe foaie cuvintele izvorâte din condeiul lui conta enorm, mai ales având în vedere obsesia scrisului frumos din acele vremuri.

✏️🌈 De asemenea, adoram creioanele și cariocile colorate – cu cât mai multe, cu atât mai bine, pentru că nuanțele au fost mereu importante pentru mine. Grija față de rechizite, manuale și cărți se confundă în memoria mea doar cu mirosul de frunze uscate tot mai proeminent în aerul de septembrie 🍂, cu diminețile reci și după-amiezile călduroase ☀️, care ne prindeau mereu inadecvat îmbrăcați, dar și cu mâinile ușor înnegrite de la nucile verzi pe care le mâncam cu poftă în serile timpurii de toamnă, odată ce temele erau deja făcute, iar ghiozdanele pregătite cu cele necesare orelor de a doua zi.  

🔔Dacă prin minune s-ar întâmpla să aud din nou clopoțelul, iar în loc de o zi de luni petrecută printre email-uri și ședințe, aș reveni în bănci la orele de mate și română, cu siguranță aș avea un ghiozdan funky, cu motive botanice (de unde se poate ușor deduce că am o relație specială cu plantele și natura), un stilou evident roz (culoare al cărei farmec l-am descoperit doar la vârsta adultă), un termos încăpător cu floricele pastelate (se știe că secretul tinereții fără bătrânețe constă în hidratare), un penar bleu azur (pentru contrast), o agendă Moleskine pentru că se pliază perfect pe nesfârșitele liste de to-do, dar și multe creioane viu colorate, pentru zilele în care peisajul devine prea sobru și are nevoie de un pic de culoare.

Dincolo de fluturii în stomac, mi-am dat seama că de câțiva ani buni nu m-am mai gândit la emoțiile începutului de an școlar. Mai ales că de când am terminat și cu anii de facultate, chiar am pierdut și noțiunea. Îmi amintesc, era o întreagă pregătire, care se lăsa și cu frustrări, nemulțumiri, că nu am rucsac nu știu de care sau caiete cu model diferit de al tuturor. Însă, ca prin minune, după toate încercările de a ajunge la rechizitele perfecte din mintea mea, în seara de dinaintea primului sunet nu mai conta nimic. Verificam încă o dată dacă am toate hainele pregătite, pantofiorii neapărat noi, rucsacul încăpător (eventual, făceam zeci de probe în oglindă cu el în spate) și toate aliniate astfel că dimineața numai să le fac transferul de pe masa de scris de-acasă direct în rucsac. Acum, dacă m-aș întoarce la rucsacul de școală, nu aș mai alege culori neutre, sobre, mi-aș da voie să văd școala-n pink, după cum se vede.

Cum ar arăta ghiozdanul meu dacă m-aș întoarce la școală azi? Fără îndoială, alb. Deși la vârsta adultă de la care scriu acum, iubesc culorile, în acest #BTS contrafactual îmi dau voie să port ghiozdanul alb la care am visat atâta. Nu m-ar fi lăsat mama în vecii vecilor să-mi iau ghiozdan alb la școală – știind bine că în drumul de aproape 2 km între casă și școală, acest obiect, purtător al cunoașterii împovărătoare, lua contact cu toate suprafețele întâlnite pe drum – fie de unul singur în vreo competiție de aruncare a greutății (și în afară de chef și speranțe, nimic nu se scutura din el până la finalul zilei), fie cu mine ca tampon la aterizare, blocându-i contactul direct cu asfaltul, după un traseu împiedicat cu mintea aiurea (update la scenariu: cu ochii în telefon). Așadar, ghiozdan alb, mulțumesc foarte mult. 

Apoi restul rechizitelor le-am ales cu inima ușoară. Penarul, o rachetă spațială, cu ascuțitoare, busolă, suport pentru creioane – apeși pe butoane și sar tot felul de compartimente. Un motiv să mergi la școală bucuros. Caiete colorate, cu motive și imprimeuri vesele. Și ceva ce nu exista când eram elevă, ca atare cădeau la sacrificiu capete de pixuri și creioane, de parcă ieșeau din penarul lui Firmin – mingea antistres. Există și versiuni mai vesele ale ei probabil, dar nu strică un pic de dramă în prima zi de școală. 

Pe când eram elevă cel mai greu din goana pentru rechizite era să găsești ceva, orice cu serialul tău preferat. Cel mult aveai șanse să găsești un set de etichete pentru caiet la magazinul din colț, cu numele personajelor scrise greșit. Mai târziu am învățat să îmi fac singură „rechizite” din pozele care pe care le salvam de pe internet și multe drumuri la magazinul de print; erau acel element de confort de care aveam nevoie într-o zi grea de școală. Ash nu s-ar fi lăsat descumpănit după o oră grea de matematică, Harry Potter ar fi destins situația cu o glumă bună. Personajele pe care le luam cu mine erau în egală măsură parte din colegii mei de clasă. Acesta este un ghiozdan plin cu rechizite care mi-ar fi făcut fiecare zi de școală plină de bucurie, chiar dacă ar fi sfârșit cu o notă mai mică, pentru că aș fi fost înconjurată de cei mai optimiști prieteni 2D.

Întotdeauna a contat cu ce fel de obiecte mă înconjor – de mică îmi plăcea ca lucrurile pe care le am să fie o reprezentare cât mai bună a personalității mele. Școala pentru mine a reprezentat multă muncă, lungi perioade în care stăteam închisă în casă pentru a învăța și multe nemulțumiri provocate de neîmplinirile academice. Singura parte veselă o reprezentau rechizitele, care întotdeauna îmi doream să fie cât mai colorate și pline de personalitate (câtdeodata chiar prea pline) pentru că mă ajutau să învăț mai ușor, să fiu mai motivată dar și să cunosc oameni noi (toate prieteniile mele au început cu întrebarea “De unde ai pixul ăla?”). Desigur, mai demult nu aveam atâtea opțiuni ca acum, așa că mă mulțumeam cu orice era roz sau avea print cu pisici. Astăzi. dacă ar trebui să mă întorc la școală, m-aș îndrepta tot către ceva asemanator: culori pastelate, pisici sau personaje Disney.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.