ghidul

Lansare de carte: “Ghidul Finantarilor Europene – de la idee la proiect”

6 martie, Librăria Cărturești, București

Colecţia se adresează tuturor acelora care vor să afle detalii relevante despre fondurile europene, gestionate fie de instituţii din România, fie de Comisia Europeană.

În cadrul colecţiei sunt prezentate şi ilustrate toate oportunităţile de finanţare disponibile pentru perioada de programare, precum şi sursele de informare existente în acest moment, pentru fiecare tip de program descris, modalitatile de accesare ale acestora de către sectorul public şi privat, aspecte legate de achiziţii publice şi audit, dezvoltarea regională a resurselor umane, creşterea capacităţii administrative sau respectarea mediului. Pe masură ce ascultăm povestea fondurilor structurale, suntem îndrumaţi pas cu pas către elaborarea şi implementarea corectă a unui proiect cofinanţat din fonduri europene, ce aduce beneficii nouă tuturor, prin impactul pozitiv.

Colectia cuprinde 5 audiobook-uri:

1 . Politici şi finanţări europene

2. Finanţări europene pentru mediu şi dezvoltare regionala

3. Finanţări europene pentru companii private şi aspect importante în domeniul ajutorului de stat”

4. Finanţări europene pentru resurse umane, dezvoltarea capacităţii administrative şi rolul achizitiilor publice în realizarea proiectelor cu finanţare europeană

5.  Audit şi puncte nevralgice în accesarea fondurilor europene

“Glosarul Fondurilor europene pe înţelesul tuturor” ce cuprinde o selecţie a celor mai relevanţi termeni utilizaţi în domeniul fondurilor europene care se regăsesc în prezenta colecţie de audiobookuri;

Cartea “Ghidul Finantarilor Europene”, o publicaţie de referinţă în domeniul elaborării şi implementării fondurilor europene în România, coordonata de către Doamnei Aida Catană.

  • Cumparand aceasta colectie din librariile Carturesti, veti beneficia de o reducere de 5% în ziua lansării.

 

 

 

 

 

 

 

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.