seri

Seri de Poveste 2010 – a patra iarnă pe tărâmul poveştilor

  Între 13 – 18 decembrie, Fundaţia Principesa Margareta a României şi Cărtureşti îi invită pe toţi copiii iubitori de basme, fie ei cuminţi sau năzdrăvani, într-o călătorie fermecată pe tărămul poveştilor.
Pentru al patrulea decembrie consecutiv, cei mici sunt aşteptaţi în jurul bradului împodobit din mansarda librăriei Cărtureşti din Arthur Verona în fiecare seară, începând cu ora 19.00.
Însoţiţi de povestitori celebri, înconjuraţi de cărţi, într-o atmosferă de sărbătoare, cei mici vor porni la drum pe urmele eroilor preferaţi, într-o lume de basm, presarată cu suprize.

 Pe parcursul celor şase seri tematice, copiii vor descoperi că, pentru a fi spuse, poveştile nu au întotdeauna nevoie de cuvinte: personajele de poveste pot prinde viaţă şi prin intermediul desenului, al diapozitivelor, al fotografiei, prin muzică, teatru de păpuşi sau mimă.
Scopul proiectului este de a-i familiariza pe copii cu poveştile clasice, de a încuraja lectura, dar şi de a oferi celor mici o alternativă de petrecere a timpului liber, departe de televizor şi calculator.

   Programul “Serilor de Poveste”
Serile de Poveste vor debuta luni 13 decembrie cu o poveste muzicală, cântată de mezzo-soprana  Claudia Maru Hanghiuc de la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”.
Marţi 14 decembrie poveştile spuse de Eugen Cristea şi Cristina Deleanu vor fi însoţite de diafilme.
Miercuri 15 decembrie, povestea serii va fi spusă de păpuşile create şi mânuite de copii şi vârstnici  de la Centrul Generaţii al Fundaţiei Principesa Margareta a României.
Joi 16 decembrie, este seara de desen de poveste, iar desenatorul surpriză va da viaţă personajelor de basm evocate de povestitorii Alexandru Arşinel (de la 18.30), Bianca Brad, Liana Stanciu şi George Mihăiţă. Seara este dedicată de organizatori sponsorului PointMax.
Vineri 17 decembrie, Adelaida Zamfira şi Nicolae Nastasia vor crea prim mimă şi gest personaje şi întâmplări de basm, iar NCRR (Noul Cinematograf al Regizorului Român) va oferi copiilor 3 scurt metraje ale marelui pionier al filmului mut, Charlie Chaplin, într-o seară dedicată poveştilor fără cuvinte.
Serile de Poveste 2010 se încheie sâmbătă 18 decembrie cu o seară de fotografie de poveste. Cei mici vor fi invitaţi să vadă lumea prin lentilele aparatului de fotografiat, îndrumaţi de Alice în ţara minunilor şi de Pălărierul Nebun. Aparatele foto sunt oferite de Kodak iar seara este organizată împreună cu Atelierul de Croit Imagini.

CMU Kids şi PointMax, companiile care sponsorizează “Serile de Poveste”, contribuie la “Fondul special pentru copii” – un proiect prin care Fundaţia Principesa Margareta a României oferă ajutoare punctuale unor copii aflaţi în situaţii familiale şi sociale deosebit de grave.

Sponsori: CMU Kids, PointMax
Cu sprijinul: Atelierul de Croit Imagini, Fulga, Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, Asociaţia Culturală Macondo, Noul Cinematograf al Regizorului Român
Parteneri media: România Liberă, Şapte Seri, Elevate, Smart Woman, Urbankid.ro, Gradinite.com



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.