Interviu Andrei Dósa

Andrei Dósa: “În apele mele teritoriale înoată mici lebede negre, ce par inofensive la prima vedere. Pe astea încerc să le împuşc.”

Andrei Dósa scrie poezie şi o face cu zvâc. De curând i-a apărut la Cartea Românească cel de-al doilea volum. Până vă faceţi avânt spre raftul din poezie de la Cărtureşti (la etaj, pe dreapta), citiţi mai jos un interviu cu Andrei şi savuraţi o poezie de pe blog:

ca într-un buzunar

se trezește prima, culege ardei și roșii din grădină, prepară o salată, eu îi pregătesc un cocktail screwdriver. stăm turcește pe preșul de cârpe. își înfășoară mâinile în faldurile rochiei, le ține ca într-un buzunar sau mănușă de box și îmi povestește cum fierbea bunica ei laptele pe tuci. crusta de mămăligă se dezlipea de pe margine, o pescuiam cu lingurile. poate găsim rețeta pe net, zic.

Oricât de desuetă e descrierea, îmi pari un poet al vremurilor noastre – te-am văzut în stradă la protestele pentru salvarea Roşiei Montane, ai şi scris un poem legat de asta. Ce te “îndeamnă” la scris?

Zonele albe ale personalităţii mele. Lucrurile trăite, dar neînţelese în totalitate. Scrisul e o substanţă de limpezire, de contrast. Simt nevoia să mă refer aşa, tangenţial, şi la black swan theory. În apele mele teritoriale înoată mici lebede negre, ce par inofensive la prima vedere. Pe astea încerc să le împuşc.

Spuneai într-un interviu că marii scriitori aveau o putere de convingere ieşită din comun. Păstrând proporţiile, te gândeşti la asta atunci când scrii? Eşti atent cu ceea ce aşterni pe hârtie?

Nu încerc să conving, încerc să înţeleg, aşa cum am zis şi mai sus. Munca de convingere e treaba politicienilor, a agenţilor de vânzare etc. Puterea de convingere a unui scriitor bun este dată de forţa textelor sale.

Cred că doar în perioada în care dicteul automat era la modă, scriitori n-au fost atenţi la ceea ce scriau. Sau poate nici atunci. Cred că nu există autor care să nu revină asupra textelor scrise la cald. Poetul care scrie din prima lucruri geniale şi nu mai revine asupra lor e un mit. Poeţii care încep să creadă în acest mit riscă să scrie prost. La un moment dat, Nichita Stănescu a început să creadă. Îi dicta Dorei zi şi noapte. Bad bad not good.

Lucrezi cu ciorne? Cum scrii? Ai vreun ritual anume?

Am un carneţel în care îmi mai notez idei, scriu primul draft al textelor. Alteori scriu direct pe laptop. Sau pe telefon. Nu m-am ataşat în mod deosebit de niciunul dintre aceste suporturi, deşi trebuie să recunosc că îmi place Moleskine. Dar poate chiar mai mult decât Moleskine, îmi plac notebook-urile produse de firma Leuchtturm1917. Cred că în România nu se găsesc. În fine, cred că n-aş suferi prea mult dacă cineva mi-ar lua toate aceste fiţoşenii şi mi-ar da în locul lor unul dintre acele caiete dictando nereuşite pe care eram nevoiţi să le folosim în şcoala generală.

Salinger, Whitman, Pynchon… Mai zi-ne ce citeşti.

Acum citesc jurnalul lui Kafka. În paralel citesc Ezra Pound, Poems selected by Thom Gunn. Citesc foarte multă poezie în ultimul timp, nu prea am răbdare să citesc romane.

De curând ţi-a apărut la Cartea Româneasca cel de-al doilea volum de poezie; spuneai pe undeva că ai ales să nu-l uneşti cu primul. Ai mai lucrat pe poeziile din “American Experience” în ultimii doi ani?

Prima partea a volumului am scris-o când eram încă în State. Apoi n-am mai scris nimic aproape doi ani de zile. Am crezut că “American Experience”va rămâne un ciclu dintr-o carte de poezie. Apoi, toamna trecută, s-a redeschis robinetul şi am scris celelalte două părţi ale volumului. Înainte de predarea manuscrisului am revenit de mai multe ori asupra manuscrisului, pentru că aveam mereu senzaţia că nu e perfect.

Volumul ăsta nou m-a dus un pic cu gândul la poeziile lui Marin Mălaicu-Hondrari despre experienţa spaniolă – un alt poet într-un soi de autosurghiun pe termen limitat, iar imaginea New Yorkului cu 45 de poduri, dar nici o ieşire, mi-a redat ideea unui Ieud modern. Cum ai scris volumul ăsta – fiind acolo, întors acasă şi amintindu-ţi?

M-am gândit şi eu la paralela asta între ce încercam eu să fac şi „Poemele din Cordoba”, scrise de Marin. Ţin minte că mi-a stat un pic inima în loc atunci când am realizat că demersul lui e asemănător cu al meu. Mi-au plăcut poemele de acolo, dar, din fericire sunt destul de diferite de “American Experience”.

Am început să scriu la „American Experience” ca să nu devin un roboţel. Ajunsesem să lucrez şi câte 16 ore pe zi. Scriind, încercam să mă opun alienării. Scriam mai ales noaptea. Câte o secvenţă sau două. Nu ştiam încă cum o să le aranjez, care va fi ordinea lor, mi le formulam în minte înainte să ajung acasă. Acumulam detalii pe drum. Eram ca un burete care absoarbe. Penultima secvenţă am scris-o într-o stare de epuizare totală, în ultimele zile de muncă. Ţin minte că ploua foarte tare şi au închis restaurantul. Mi-au dat liber, iar eu am profitat de ocazie. De la bun început, alternanţa ritmurilor circadiene stătea la baza întregului text, dar nu ştiam încă unde voi intercala textele intermediere.

Ultimele două părţi ale volumului le-am scris după revenirea în ţară. Acolo deja este un amestec de amintiri, false amintiri şi muncă de documentare (nu multă, ce-i drept), scenarii inventate, atmosferă americană trăită, amestecată cu atmosfera din cărţile unor autori americani.

Ce adjectiv ai pune in faţa numelui volumului, daca ar trebui să o faci: the … American Experience?

first – atunci când sunt optimist
great – când mă chinuie orgoliul
peripheric – când sunt realist (adică hai să fim serioşi, am văzut 5% din ţara aia)
insufficient – când sunt lacom
inadequate – când simt nedreptatea socială sau aşa ceva

Eşti din Braşov, te-ai mutat în capitală. E Bucureştiul mai poetic decât Braşovul?

Este mai ofertant. Braşovul îmi pare din ce în ce mai mult un oraş părăsit, locuit doar de pensionari şi oameni care n-au apucat sau n-au vrut să plece afară. În Bucureşti se întâmplă tot timpul câte ceva, dar e şi locul în care introspecţia este mai dificilă.

Te-ai apucat de scris din “vina” lui Salinger. Pentru ce/cine continui?

Pentru sufleţelul meu. Dacă nu scriu, nu mă simt bine. Da, cred că sufăr în oarecare măsură de grafomanie. Mi s-a mai spus.

Cu ce continui?

Nada Surf. Am publicat deja o parte din textele care vor fi acolo. Link pentru cei interesaţi.

Photo Credit: Maria Ghiurţu, Cătălin Georgescu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.