Istanbul de Orhan Pamuk

“Istanbul” este povestea tulburătoare a transformării ultimei capitale a Imperiului Otoman într-un oraş melancolic, odată cu proclamarea Republicii Turce, şi o pledoarie pentru păstrarea identităţii culturale şi personale, deopotrivă.

Romanul lui Orhan Pamuk – unul dintre cei mai apreciaţi romancieri istanbulezi contemporani, a cărui copilărie şi adolescenţă au fost marcate atât de cultura şi „civilizaţia Bosforului” cât şi de saltul către occidentalizare, este ilustrat cu vechi fotografii alb-negru, realizate pe străzile oraşului, în cartierele mărginaşe, prin parcuri, pe ţărmurile Bosforului, pe Podul Galata şi în Piaţa Taksim, precum şi cu fotografii din arhiva personală a autorului.

Orhan Pamuk se naşte în Nişantaşi, un cartier al Istanbulului, la începutul anilor `50, şi locuieşte împreună cu familia (mama, tatăl, fratele, bunica dinspre tată, unchii şi mătuşile) în „Blocul Pamuk” – o clădire cu 5 niveluri, ridicată de bunicul său, de profesie inginer constructor, în fosta grădină a conacului unui paşă.

Cartea descrie cu lux de amănunte viaţa de zi cu zi a marii familii Pamuk, la 2-3 decenii de la începutul perioadei Atatürk, mesele cu multă lume din casa-muzeu, plimbările duminicale cu barca pe Bosfor, disputele, certurile dintre părinţi şi rudele de sânge, falimentul, lupta pentru împărţirea averii, dorinţa de occidentalizare. Aflăm, astfel, că în familia Pamuk se consumă bere şi lichior la mesele de Bairam şi de Revelion, se joacă pocher, nu se ţine post, iar rugăciunea tradiţională nu se face nici măcar o dată în zi.

În contrast cu clădirile ridicate după anii `50, asemenea “Blocului Pamuk”, conacele din lemn înnegrite de frig şi umezeală, ruinele din oraş, străzile, cartierele sărace poartă toate amprenta prăbuşirii Imperiului Otoman.

Nostalgia faţă de trecut a romancierului, al cărui prenume aminteşte de cel de al doilea padişah otoman, se raportează la imaginea oraşului, cultivată de marii scriitori istanbulezi melancolici ai secolului al XX-lea: Yahya Kemal, Reşat Ekrem Koçu, Hamdi Tanpinar şi Şinasi Hisar, contemporani cu Pamuk în perioada copilăriei.

Splendoarea oraşului de odinioară este consemnată şi de scriitori francezi celebri, în trecere prin Istanbul, cu un secol în urmă (Flaubert, Nerval, Gautier, André Gide, Pierre Loti), ale căror impresii de călătorie îl fascinează pe Pamuk, transpunându-l într-o altă lume.

Odată cu debutul adolescenţei, Orhan Pamuk începe să picteze, trăieşte primele experienţe legate de sexualitate, se iniţiază în tainele “agăţatului”, întâlneşte prima iubire, fuge de la şcoală şi hoinăreşte pe străzi, ocazie cu care descoperă misteriosul şi pitorescul Eyüp, situat la capătul Cornului de Aur, departe de centrul occidentalizat, se lansează în discuţii interminabile cu părinţii privind alegerea profesiei (arhitect sau pictor ?) şi visează cu ochii deschişi “să realizeze într-o bună zi ceva însemnat”.

Pentru descrierea sufletului melancolic al orașului lui natal și a simbolurilor de contrast și sinteză culturală pe care acest oraș le înmănunchează, Orhan Pamuk a primit, în 2006, Premiul Nobel pentru literatură. Este primul scriitor de origine turcă şi cetăţenie turcă, distins cu acest premiu.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.