0602527779034-2868575

NIRVANA — Nevermind

Numai uitându-te la tracklistul ăsta îți poți da seama că discul este unul dintre cele mai bune de la Nirvana, dacă nu chiar cel mai bun. “Smells Like Teen Spirit” e în mod clar imnul, cu care albumul se și deschide, urmat de la fel de iconica, cu tot cu clip, “In Bloom”, în care cei patru Nirvana apar îmbrăcați în alb-negru ca pentru niște ani ’60 fără destule piese bune de surf rock. Piesa următoare ar putea intra bine la categoria “blues”-uri, “Come as You Are” fiind aproape monotonă față de următoarea, “Breed”, agresivă din titlu și punk în cel mai bun fel.

“Lithium”, care urmează pe primul CD al acestei monumentale ediții aniversare, e mărturia de bipolar a lui Kurt Cobain, afecțiune tratată, printre multe alte antidepresive și stabilizatoare de stare, cu litiu, folosit de altfel încă de antici pentru sănătatea mentală. “Polly”, apare în total pe cele două discuri de nu mai puțin trei ori, în variante mai soft sau mai gresive, pe când “Territorial Pissings” vine cu o atitudine “raw” și cu versuri tipice lui Cobain: “Just because you’re paranoid/ Don’t mean they’re not after you”.

Albumul continuă punk și în forță, cu riff-uri de grunge și cu refrene numai bune de pogo de școală veche. Pe “Something in the Way” am rupt boxele școlii la petrecerea de final de clasa a 8-a, dând mai mult bas decât puteau duce și arzându-le pe rând. Stația nu avea protecție și nu știa când “dă” prea mult, așa că am dus toate 8 difuzoarele. Petrecerea, însă, a continuat pe alt sistem de sunet, improvizat dar funcțional.

Restul primului disc și majoritatea celui de-al doilea conțin fie rarități, fie versiuni live, mai necosmetizate ale pieselor cunoscute, din concerte legendare cum a fost cel din Seattle din 1991 sau cel de la Paramount, filmat cu multe camere și disponibil integral pe YouTube, tot din 1991, în care Cobain își taie degetele în chitară și cântă cu sânge pe el, într-o cămașa de forță în care stă, de altfel confortabil, întreg concertul. Apare de exemplu piesa “Lounge Act”, într-o versiune mult mai interesantă decât cea clasică, în timp ce “Sappy”, piesă mai rară, vine să concluzioneze dar și să prepare asaltul final, începând cu “Smells Like Teen Spirit” și terminând cu “Old Age”.

Boxsetul are și un booklet cu multe poze destul de rare și merită avut în orice fonotecă ați forma cu gusturile voastre muzicale. Etica grunge are încă multe de spus, la fel de multe cel puțin ca atitudinea punk pe care o dezvoltă și venerează, care a înlocuit de mult estetic kitsch-ul metal sau optzecist. Iar spiritul lui Cobain, cu toată influența masivă primită de la Pixies, pe care-i menționează la fiecare câteva pagini ale jurnalului său, rămâne bine instituit în istoria muzicii și într-o generație care încă se inspiră din versurile lui fruste și din atitudinea de “I don’t give a fuck” pe care a promovat-o mereu.

 

 



There are no comments

Add yours