kikkerland

Kikkerland: lucruri mici cu simţul umorului

kikkerlandExistă multe lucruri mici. De unele uităm, chiar ne mirăm când dăm peste ele. Nici nu prea știm când le-am luat, de unde, nici chiar de ce! Dar în pofida discreției lor, lucrurile mici sunt pretutindeni în jurul nostru, sunt acolo, la îndemână, slujind promt o nevoie, aparent mică, dar cât se poate de reală. Și de frecventă… O solniță, de exemplu! O cutie de chibrituri! Un briceag sau o scobitoare…

Se întâmplă, însă, că uneori, lucrurile mici nu mai sunt atât de discrete! Uneori ele devin o prezență nu doar notabilă, ci chiar definitorie pentru cel care le are și care alege să le observe. Definesc un spațiu, un gest, o rutină, adăugând nuanță, veselie, nostalgie sau curiozitate. Sunt lucrurile mici, care ne servesc nu doar în mod practic, ci mai mult, ne răspund unor nevoi superioare; nevoia de frumos, nevoia de creativitate, nevoia de joacă! Da, probabil că ”joaca” este cel mai potrivit cuvânt!

Iar designerii de la Kikkerland se pricep de minune să inventeze astfel de obiecte! Ei pot (re)inventa obiectele a căror funcțiune simplă, deloc grandioasă, este îmbogățită! Căci, da, ele își păstrează menirea, dar nu o mai fac mut, inert, ci cu multă poftă de palavre, de râs și de stare de bine. Și este uimitor cât de multe lucruri pot spune lucrurile mici, o dată ce sunt ”asmuțite” de cei de la Kikkerland! Un obiect pentru masaj capilar? Nimic altceva decât un Octopus simpatic , ori un ”Alien” cu aer clasic. Când gătești poate că ai nevoie de un timer, iar dacă tot n-ai ars mâncarea poate că preferi să chemi lumea la masă, sunând dintr-un clopoțel ca cele așezate în recepțiile vechi de hotel. Îți poți păstra banii în capul lui Karl Marx (pușculița Das Kapital) sau poți da șah mat cu o solniță în formă de regină; desigur, pui piper în loc de sare și, gata, joci cu negrele!  Și de ce să nu-ți pui la bicicletă o goarnă lucioasă, din care să avertizezi lumea că pedalezi în ritmul muzicii pe care o asculți în căștile care arată ca ochii unui savant nebun? Altceva? Doar spune ce! Poate un USB? Ori comprese refolosibile? Magneți pentru fixarea programului zilnic pe frigider sau semne de carte? Cântare electronice (mici, cât să intre în palmă), pentru a evita problemele din aeroport cu privire la greutatea bagajului? Huse pentru aparatul foto compact, mustăți de ornat sticlele din care ciocnești cu prietenii sau ”bastoane” refrigeratoare care păstrează cocktailul rece? Brelocuri, ață dentară, husă pentru lentile de contact? Ochelari retro?

k47 k46

Nici o problemă, sunt de toate, în forme și în culori nebănuite! Din materiale naturale și în concepte originale. Ceasuri de perete, globuri pământești ”fixate” prin magneți, cârlige de rufe, toate, dar toate sunt mici povești reduse la esență! Kikkerland îți propune să faci cunoștiință cu obiectele tale mici. Te ispitește să le dai nume; poate chiar să le iubești în secret.

Pe noi ne-a convins și ne bucurăm mult de ungherele noastre pline cu obiecte puse pe glume. Poate că cel mai mult ne plac animăluțele mecanice care merg întoarse din cheiță și a căror funcțiune de bază este aceea de a fi… animăluțe mecanice care merg întoarse din cheiță!! Au ceva extrem de suprarealist!

Da, designerii de la Kikkerland se pricep; de altfel, nu se sfiesc să spună că ei își percep produsele ca pe un gest poetic. Și nu exagerează deloc! Dar pentru că noi vindem și poezie (în sensul ei mai clasic), nu vrem să producem confuzii; așadar poezie sau joacă? Amândouă, am zice…

Sau, și mai simplu, încă: dichis!



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.