desire haruki

Dorințe, pofte, apetituri

Cineva de la Editura Penguin a venit cu o idee de marketing foarte simpatică:
— Cum ar fi să publicăm o serie de mini-cărți despre cele mai intime experiențe umane? Și pentru fiecare dintre ele să alegem un autor cunoscut care a scris texte relevante pe subiect!

— Da, a zis altcineva. Și hai s-o facem într-un sfert de milion de exemplare, s-ajungă la toată lumea!

Așa au apărut Vintage Minis, douăzeci de cărticele cu un design foarte simplu care explorează — cu mijloacele literaturii — emoții, pasiuni și obsesii omenești, prea omenești: de la dorință la moarte, de la băutură la psihedelice, de la gelozie la înot. Practic, un remix din mari scriitori în câte un “platouaș” digerabil ca aperitiv pentru o imersiune mai profundă în opera respectivilor autori, printre care ne întâlnim cu Virginia Woolf (“Libertate”), Marcel Proust (“Gelozie”), Salman Rushdie (“Acasă”), Joseph Heller (“Muncă”), William Styron (“Depresie”), Julian Barnes (“Moarte”) și alți câțiva aleși pe sprânceană. Apropo, pe site-ul dedicat colecției găsești și un scurt test care te ajută să alegi Mini-ul care ți se potrivește în funcție de stare.

Prima dintre cărțile publicate în această colecție (și poate cea mai delicată, dacă mă întrebi pe mine) este o antologie de cinci povestiri scurte despre “Dorință” ale celui mai cunoscut și citit scriitor japonez în viață, Haruki Murakami. Încă din primul text, “The Second Bakery Attack” (“Al doilea jaf la brutărie”) îți dai seama că ai de-a face cu o bijuterie, oricâte prejudecăți ai avea despre Murakami — și e greu să nu ai când toată lumea vorbește despre el ca despre un superstar literar.

Când, într-un final, m-am hotărât să las deoparte încăpățânarea și să citesc, totuși, un roman de Haruki Murakami, oricât de comercial mi s-ar fi părut “brandul” lui literar, prima impresie a fost că am de-a face cu un soi de Boris Vian japonez, la fel de sensibil, experimental, suprarealist și plin de umor ca autorul “Spumei zilelor”. Senzația asta se confirmă pe deplin în mica selecție de povestiri preluate din alte trei antologii de proză scurtă: “Elefantul a dispărut”, “Salcia oarbă, fata adormită” și “Bărbați fără femei”.

Chiar dacă le-ai citit deja pe toate, merită să iei cartea asta într-o călătorie ca să-i savurezi din nou farmecul în traducere engleză. Recomand sesiuni de lectură cu voce tare pentru prietenii care mai știu să aprecieze acest gest desuet, le e încă dor de fericirea preistorică de a asculta povești la foc sau sub umbra unui copac.

Murakami scrie simplu și direct, are grijă de cititor, îl însoțește cu blândețe și-i explică, fără însă a-l agasa sau a-l face vreo clipă să se simtă prost. Proza lui clară se remarcă prin adâncime și finețe, prin nuanțe ce rezonează cu muzica de jazz (una dintre marile pasiuni ale japonezului) și prin improvizații fantastice pline de mister.

Dacă te intrigă diferitele dimensiuni ale dorinței, de la pofte trupești nestăvilite la mecanicile subtile ale inimii, de la apetituri greu de conținut la sentimentul că ai întâlnit pe stradă persoana pe care ai putea s-o iubești veșnic, dar ai pierdut-o în mulțime fiindcă n-ai îndrăznit să-i vorbești, atunci cartea asta e un loc numai bun de unde să începi să-l citești pe Murakami. Sau în care să revii la magia unui maestru ale cărui texte sunt așteptate ca o nouă doză de drog de milioane de cititori.



There are no comments

Add yours