sones-de-palacio-340×340

Stolen Roses și Sones de Palacio: cele două concerte care încheie Festivalul de Muzică Veche București

Seria Baroque Concerts din cadrul Festivalului de Muzică Veche București se completează vineri, 25 noiembrie și luni, 28 noiembrie, de la ora 19:00, cu două concerte de trecut în lista de preferințe sonore: Stolen Roses, respectiv, Sones de Palacio.

Primul dintre ele are loc  la Muzeul Național Cotroceni, în Salonul Cerchez  și vă invită să petreceți o seară înmiresmată de notele muzicii baroce. Programul acesteia este ca un  buchet de trandafiri al repertoriului baroc solo neacompaniat, furat din corpusul altor instrumente – în general vioară, transcris și adaptat pentru lăută.
Veți fi, așadar,  martorii unei interpretări solo de cel mai înalt rafinament, marca Xavier Díaz – Latorre pe muzică compusă de Johann Sebastian Bach, Heinrich Ignaz Franz von Biber, Georg Philipp Telemann și Johann Paul von Westhoff.

Luni, 28 noiembrie,  legenda harpelor istorice, Andrew Lawrence King se alătură acestuia pentru spectacolul de final de festival de la Muzeul Național de Artă al României, Sufrageria Regală. Xavier Diaz Latorre la chitară cu cinci choruri și Andrew Lawrence King la harpă spaniolă, își vor face îndrăzneț loc printre lucrări de Sanz, Murcia și Guerau, unii dintre cei mai importanți compozitori care s-au dedicat creației pentru chitară, pe parcursul secolului al XVII-lea, în Spania.

Mai multe informații despre program, artiști și bilete găsiți pe site-ul festivalului: www.earlymusic.ro.

sones-de-palacio-340x340

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.