newyork

New York-ul de altădată, de Edith Wharton

newyorkTotal fascinată de aura New York-ului, oricare ar fi timpurile în care ea apare, odată cu lectura asta m-am întors la clasici. S-a întâmplat așa și pentru că sunt curioasă din fire și mă interesează într-o oarecare măsură evoluția formelor literare, dar recunosc că uneori îmi place să fiu snoabă în dezbateri – c’mon, câți dintre interlocutorii voștri se pot lăuda că au citit scriitorese de la 1800?! Probabil e dovada unei gene de tocilărism maxim care m-a urmărit din copilărie și care din când în când apare la suprafață; ultima oară când a ieșit la iveală eram în facultate și m-apucasem să citesc romanul Desculț. Dar, revenind.

Patru nuvele și 300 de pagini mici (volumul e ideal de cărat prin mijloace de transport în comun) despre New Yorkul anilor 1840-1880 de la o autoare-pionier: Edith Wharton a fost prima scriitoare care a câștigat premiul Pulitzer pentru ficțiune (se întâmpla în 1921), și se pare că numele ei a fost vehiculat în trei ani diferiți în preajma acordării Nobelului pentru literatură.

Viața plină sau mai degrabă bună a lui Wharton – a făcut parte dintr-o familie înstărită, a călătorit în Europa de mai multe ori (vorbim de anii 1870!), a avut prima tentativă de a scrie un roman la 11 ani, vorbea fluent mai multe limbi străine, se regăsește în povestirile pe care le așterne și-n personajele pe care le creează. Fiecare text ilustrează un deceniu al secolului al 19lea, dar acțiunea din ele se întinde pe toată jumătatea secolului – New Yorkul în plină dezvoltare (era ceva nemaivăzut să locuiești mai sus de Union Square în Manhattanul anilor 1850), cu bogați și mai puțin bogați, dar mai ales cu iubirile lor.  Wharton nu intră în detalii când vine vorba de pături sociale distincte – scrie despre cei înstăriți sau despre cei care nu mai sunt, din varii motive, înstăriți – “Era în obiceiul New York-ului de altădată ca familiile să mascheze astfel gesturile excentrice ale vreunui membru al lor, și acolo unde erau «bani destui pentru toată lumea» moștenitorii ar fi fost socotiți înjositor de avari dacă ar fi protestat la înstrăinarea unei sume atât de mici din moștenirea totală.” Cei săraci sunt numai un pretext pentru a justifica bunătatea celor cu bani, dar vorbim totuși de un secol în care subiecte precum sclavia, nesupunerea socială sau independența femeilor sunt tabu.

Și de fapt ăsta mi se pare adevăratul merit al povestirilor ăstora – în vreme ce bărbații decid în ochii lumii soarta societății și a familiei, femeile sunt bătăioase și cât se poate de moderne pentru epoca respectivă, reușind să schimbe lumile mai mici – dacă rămân fete bătrâne este pentru că ele fac această alegere, dacă le iese o căsătorie bună este pentru că au un țel precis în asta (un copil de crescut, o rudă mai săracă pe care trebuie să o ajute financiar). Wharton abordează cu îndrăzneală, dar fără să judece, subiectul inegalității sexelor – “Toleranța pe care o manifesta societatea nu era aceeași față de femei și de bărbați, și nici Delia, nici Charlotte nu s-au întrebat niciodată de ce; asemenea tuturor femeilor din lumea lor se supuseseră, pur și simplu, inevitabilului.” și pe cel al rolului singular al femeii în societatea americană a secolului al 19-lea (ironic cum o parte dintre discursurile politice la alegerile de anul acesta din SUA merg în aceeași direcție) – “După aceea: desigur, urma acea supunere umilă și deconcertantă în fața exigențelor greu de înțeles ale tânărului căruia i-ai oferit cel mult obrazul tău cel rumen, în schimbul unei verighete; urma apoi acel mare pat matrimonial, teroarea de a-l vedea bărbierindu-se, calm, a doua zi de dimineață, doar în cămașă […]; urmau eschivările, insinuările, zâmbetele resemnate și textele Bibliei ce aparținuse odată mamei; ecoul cuvântului «supunere», asociat cu vaga amintire a ceea ce fusese oficierea căsătoriei […] Și apoi urmau copiii; copiii care trebuiau «să înlocuiască totul», dar n-o făceau – deși erau atât de drăguți; și nu-ți mai puteai da seama care anume era acel lucru pe care-l pierduseși și pe care ei trebuia să ți-l ofere în schimb.” De altfel, în viața personală, Wharton a rupt, fără explicații, cu câteva zile înainte de nuntă, prima logodnă și a și divorțat de primul soț, după aproape 30 de ani de căsnicie.

New York-ul de altădată e-un volum despre americanii de atunci (“… dar această grabă nu se potrivea cu firea domoală a newyorkezilor, la care ritmul vieții era încă menținut la o prudență specific olandeză. ”) și demonstrează că în pofida vremurilor care se tot schimbă, natura umană e la fel de când lumea și pământul.



There are no comments

Add yours