superscrieri

Superscrieri – Drumul generației noastre

superscrieriAm 32 de ani. Sunt un adult peter-pan – am un job care-mi permite să cheltuiesc mai tot ce produc pe acte culturale și vacanțe, nu am credit la bancă sau copii, dar stau cu chirie, cel mai apropiat plan e să ajung la New York, ies în stradă pentru diverse cauze, susțin proiecte culturale și jurnalistice și cred că de multe ori lumea în care trăiesc e cea mai bună dintre lumi. Mi-e dragă generația din care fac parte, familia asta mare urbană pe care o știu de la marșuri, cu care beau beri la concerte sau cionesc pahare de vin la vernisaje și-mpart săli pline la festivalurile de teatru și film. Uneori mă regăsesc în versurile RATB-ului – generația mea e-o minciună frumoasă/dacă-ncepi să crezi/ți se iartă tot, alte dăți chiar cred că suntem o generație de supereroi care mișcă lumi și schimbă vieți.

 

Am ales un intro personal tocmai pentru că volumul despre care scriu rândurile de mai jos este unul personal; e despre noi și lumea pe care o împărțim, despre cum am ajuns să fim aici sau poate cum vom reuși să mergem mai departe. Cartea Superscrieri adună unele dintre cele mai bune texte care au fost publicate în ultimii patru ani, online sau în presa scrisă (da, mai avem și așa ceva – Decât o Revistă e-o pepinieră grovază de jurnalism narativ) și premiate în cadrul Premiilor Superscrieri. Pe scurt – cei de la Fundația Friends for Friends s-au gândit prin 2010 c-ar fi  bine să aducă și mai în lumină textele și proiectele jurnalistice și să ofere sprijin material celor care se luptă în țara asta să fie ce și-au dorit mereu să fie – jurnaliști. Așa au apărut în 2011 Premiile, un soi de Pulitzer local, organizate cu juriu și tot tacâmul, și acordate către patru categorii din 2015) – Reportaj, Portret, Opinie, Fotojurnalism; la cele patru s-au adăugat Premiul Juriului și Superscrierea Anului. Ediția aniversară, a cincea, a avut loc pe 18 noiembrie, iar Superscrierea Anului 2015 poate fi citită aici – este despre lumea parcagiilor din Centrul vechi și mafia poliției locale; Ștefan Mako a fost agresat cât lucra sub acoperire pentru acest reportaj, iar procesul se desfășoară încă.

 

Superscrieri – Drumul generației noastre este o carte necesară – nu atât ca existență undeva într-un raft de librărie, dar ca existență fizică printre noi. Trebuie să fie cumpărată și citită, pentru că spune povestea prin ochii și condeiurile unei generații din care facem parte sau cu care vă întâlniți zilnic prin oraș. Probabil cel mai important motiv pentru care acest volum trebuie să vă pice în mâini și sub ochi este că e-un soi de dicționar, cu bune, dar mai ales cu rele, al lumii în care trăim. De la Adrian Năstase, la Radu Beligan, trecând prin scandalul cailor moldoveni uciși și vânduți drept carne de vită în Franța sau prăbușirea avionului în Apuseni, și ajungând la lumea de sub Gara de Nord, torționarii senini care au scris istorie urâtă în lagărele comuniste și descoperirea lui Ion B., superscrierile ultimilor patru ani trebuie citite și cunoscute; doar așa vom avea certitudinea că n-am trecut ca gâsca prin apă, c-am înțeles despre ce-i vorba în lumea din jur sau măcar în mici particule ale ei (apropo, Superscrierea Anului 2014 este un text de-ale Luizei Vasiliu despre găurile negre și cercetătorii de la Măgurele, o mini-lecție de fizică pe înțelesul tuturor). Sau dacă nu am înțeles, măcar ne-am înduioșat la povestea Cristinei, care aproape jumătate din viață a trăit pe străzi, sau la cea a Ralucăi, care s-a născut Bogdan, sau la fotografiile Ioanei Cîrlig cu mamele tinere (România e pe primul loc în Europa cu cel mai mare procent de mame mai tinere de 20 de ani, conform unui raport publicat în 2013).

 

Joan Didion, una dintre scriitoarele mele preferate, scria cândva că we tell stories in order to live. Fie că e vorba de povești-de-adormit-copiii, fie că e vorba de bucăți de jurnalism narativ, ne e greu să trecem prin viață fără ațe care leagă personaje de întâmplări, supereroi de fapte bune. Luați superscrierile din volum drept un personaj secundar, un soi de Regina Albinelor sau Sfânta Vineri – vor ajuta supereroul din voi să iasă din lumea mică în care se învârte și îi vor deschide ochii spre o lume pe lângă care trece zilnic, dar pe care nu are timp să o aprofundeze. Investiția în carte e și-un gest de susținere a jurnalismului narativ, iar în loc de încheiere vă las cu textul meu preferat din volum, care a fost publicat în DoR și-a luat Premiul I la Eseu în 2012. E scris de Philip Ó Ceallaigh, scriitor irlandez stabilit la București și e despre Mihail Sebastian și Bucureștiul interbelic. Sau mai degrabă despre noi, românii, în fața istoriei.


There are no comments

Add yours