carturesti-2024-deschidere_targu_mures-plaza_m-cover_event_1080x1080px

Cărturești deschide porțile celei de-a doua librării din Târgu-Mureș, în centrul comercial Plaza M

Îndrăgostiții de cărți și de lucruri care ne fac viața mai frumoasă sunt invitați la deschiderea celei de-a doua librării Cărturești din Târgu Mureș, joi, 18 ianuarie 2024, de la ora 12.00.

Librăria, amplasată în centrul comercial Plaza M, măsoară 200mp și găzduiește pe rafturi o varietate de titluri în limbile română, maghiară și engleză. Totodată, oferta de carte va cuprinde și volume apreciate de tinerii cititori, din categoriile manga și comics. Selecția va fi completată de branduri deja cunoscute și îndrăgite în rețeaua de librării Cărturești, precum Moleskine, Paperblanks, Legami și Kikkerland.

De asemenea, primii 1000 de cititori vor primi un cadou din partea noastră la orice achiziție din librărie, și se vor putea bucura de un moment muzical inedit, de la ora 17, susținut de Alex Cioată și Bobo Sabău.

Acest duo vocal-instrumental, Alex Cioată și Bobo Sabău, doi multi-instrumentiști târgumureșeni, reprezintă un amalgam de îndeletniciri muzicale redus la o formă simplă, acustică, lejeră și sinceră. De pe scena underground, până pe cea a filarmonicii și a festivalurilor, ei au fost alături, conturându-și energia proprie cu ce instrumente muzicale erau mai potrivite. Pentru această ocazie ei au ales o chitară acustică, un cajon, două voci și multă voie bună.

Informații despre deschidere vor putea fi găsite și în pagina evenimentului de Facebook, aici: https://www.facebook.com/events/1823882471358059

Despre Cărturești:

Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit între timp cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 49 de spații, incluzând și cele două spații din Chișinău, care redefinesc ideea de librărie. Librăria din Târgu Mureș este a 50-a din rețeaua Cărturești. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.