marea cautareOCS

OCS: întâlnire cu presa și fanii la Cărturești

marea cautareOCSOmul cu Șobolani, una dintre cele mai longevive trupe de rock alternativ din România, lansează pe piață un disc nou  – cel de-al 8-lea album din carieră – Marea Căutare. Înainte de concertul din 11 octombrie, fanii OCS au ocazia să îi întâlnească pe cei patru membri ai trupei în Café Verona, la o discuție despre noul album, joi, 10 octombrie, de la ora 15:00.

În 2012, Omul cu șobolani au pornit într-o nouă căutare muzicală și spirituală, deopotrivă. Marea Cautare este un album muncit aproape doi ani de zile, un album care nu a venit deloc de la sine, dar nici nu a fost căutat, are 11 piese, și dă deja semne că este cel mai “introspectiv” album OCS de până acum.

În primăvară a fost lansat primul single de pe acest album, „Caută”, iar “Visule”, un featuring cu MC Bean (Subcarpați) sau “Ridică-te și mergi în mâini”, ating subiecte tăioase care îndeamnă la autoanaliză, și ajung prin locuri nebătătorite de trupă, atât din punct de vedere muzical, cât și conceptual.

Marea Cautare înseamnă un album-manifest prin care cei patru membri Omul cu Șobolani reușesc să-și scoată ascultătorii din zona de confort, dar în același timp să se surprindă pe ei înșiși într-un moment de cotitură, în care trebuie sa alegi dacă te uiți în urmă sau privești spre viitor.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.