atelier interactiv

Să descoperim misterele Greciei antice – atelier interactiv de istoria artei

Atelierele interactive de istoria artei şi creaţie despre Grecia Antica se adresează în special copiilor începând cu 4 ani şi sunt organizate de Oana Marinache în perioada 13 martie – 3 aprilie 2011, duminica între 11:00 si 12:30 la librăria Cărtureşti, str. Arthur Verona nr. 13-15.

Activităţile propuse pentru atelierul 1 sunt:
* Scurtă introducere în lumea Greciei Antice: popoare şi geografia insulelor, oraşe-cetate
* Arta cicladică
* Povestea Meduzei şi a lui Perseu, joc de mimă
* Realizarea măştii cu chipul Meduzei

Activităţile propuse pentru atelierul 2 sunt:
* Jocurile panelenice
* Realizarea unei cununi de lauri/măslini
* Templul din Efes, statuia lui Zeus din templul din Olimpia
* Povestea lui Apollo şi Daphne
* Realizarea unui scut de carton cu decoraţii

Activităţile propuse pentru atelierul 3 sunt:
* Vase greceşti – forme şi stiluri
* Decorarea vaselor (colaj, puzzle, vase de lut de pictat)
* Prezentarea zeilor importanti şi a atributelor lor, pictare şabloane
* Fiinţe fantastice

Activităţile propuse pentru atelierul 4 sunt:
* Costumul grecesc: decupare, colaj (figuri de hărtie de îmbracat)
* Colosul din Rodos şi Mausoleul din Halicarnas
* Teatrul grecesc. Realizarea unor măşti
* Calul troian

Modalitatea de lucru constă în prezentări vizuale interactive urmate de activităţi practice (desen, pictură, colaj, modelaj, decupaj, mimă şi scenete, puzzle, creaţie vestimentară şi decoraţie interioară) care au rolul de a fixa mai bine cunoştinţele şi de a le dezvolta copiilor creativitatea şi spiritul artistic.

Încurajăm prezenţa unui părinte mai ales în cazul copiilor de vârstă 4-5 ani. Toate materialele lucrate sau primite în timpul atelierelor rămân în posesia copiilor.

Pentru detalii şi înscrieri vă rugăm să ne contactaţi precizând numele şi vârsta copilului la istoriaarteipentruceimici@gmail.com şi info@carturesti.ro . Locurile disponibile sunt în număr de 20 şi înscrierea se face pentru toate cele 4 ateliere duminicale; în cazul în care nu se poate ajunge la un atelier, un alt copil trimis de dvs. poate participa. Costul de 130 Ron pentru modulul lunar se poate achita în contul deschis la banca Transilvania sucursala Obor RO83BTRL04401201834602xx pe numele Oana Marinache. Inscrierile se incheie pe data de 5 martie 2011.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.