Photo-54_resized

Festivalul de proză scurtă SHORT a adunat sute de cititori la cea de-a doua ediție | patru zile de proză scurtă, cu zeci de scriitori, în patru orașe simultan

Timp de patru zile, Festivalul de proză scurtă Short a adunat sute de cititori în librăriile Cărturești din București, Cluj, Timișoara și Iași

A doua ediție a festivalului organizat de Cărturești și curatoriat de Marius Chivu a adus împreună zeci de scriitori, moderatori și sute de cititori, totul în jurul prozei scurte

Festivalul de proză scurtă SHORT a adus un aer proaspăt în lumea literară românească în perioada 11-14 aprilie, reunind pasionați de literatură din întreaga țară în patru orașe: București, Cluj, Iași și Timișoara.

Cu un format nou și generos, ce a inclus 30 de scriitori și scriitoare, 8 moderatori și muzicieni, festivalul a oferit participanților ocazia de a se bucura de proză scurtă în diverse medii și atmosfere, prin întâlnirile din librăriile Cărturești din cele patru orașe. Cu autenticitatea și accesibilitatea sa, proza scurtă a fost prezentată ca un remediu scurt și intens împotriva plictiselii și a zilelor lungi și angoasante, oferind un impuls de serotonină și o creștere a toleranței la lectură, tocmai pentru că, așa cum au punctat și invitații, „proza scurtă are o putere aparte prin povestea bine prinsă și decupată din realități imediate”.

Participanții au interacționat direct cu autorii publicați în ultimii ani, în serile și diminețile pline de literatură, muzică, vin și cafea. Prin intermediul acestor întâlniri, s-au creat conexiuni valoroase între scriitori și cititori, iar astfel, aprecierea pentru literatura română poate fi întărită și consolidată.

„A fost o ediție care ne-a întrecut așteptările: cu discuții și muzici memorabile, cu public mult și citit, cu o prezență ubicuă în social media. Bucuria celor care au venit la SHORT se poate vedea din fotografiile întâlnirilor. Ne vedem din nou în 2025!” – Marius Chivu

„Iașul are, după atâția ani de FILIT, un public pentru orice eveniment literar de bună calitate. Dar combinația de dialog cu scriitoare și scriitori de succes, lecturi, muzică, vin, cafea și prietenie a fost cheia succesului. Librăria Cărturești din Iași a fost plină de fiecare dată, publicul a întrebat, scriitorii au răspuns si au oferit autografe. Se poate mai frumos? Posibil. Numai la anul, la Short!” – Bogdan Crețu

„Am fost cucerit de atmosfera evenimentului; lipsa acelui stres palpabil pe care îl întâlnești adesea la astfel de întâlniri a fost revigorantă. În jur era un optimism contagios, iar spiritul primăverii accentua senzația că lucruri importante se petrec în lumea literară. Mai mult decât discuțiile în sine, m-au emoționat interacțiunile cu cei prezenți. A fost minunat să aud reacțiile lor față de literatura contemporană și să aflu că unii au început să exploreze literatura română după ce au citit cărțile mele. Aceasta este esența unui astfel de eveniment – să aducem oamenii mai aproape de lumea literară.” – Horea Sibișteanu

Short a fost cu adevărat balul prozei scurte, așa cum a subliniat și Adrian Mureșan, iar evenimentul din Cluj a fost descris ca fiind scurt și intens, că a oferit ceea ce a promis, așa cum a subliniat Ștefania Mihalache pe pagina sa de facebook după eveniment.

„Mulțumiri sincere lui Liviu Ornea și Marius Chivu pentru dialogul deschis și captivant, precum și lui Danaga pentru muzica excelentă, cu speranța că publicul s-a simțit cel puțin la fel de bine ca noi”, a scris Cristina Chira după eveniment.

Experiențele din Cluj, Timișoara, Iași, București au primit calificativul „bine și frumos”, fiind un racord perfect cu „scurt și intens”, în spiritul festivalului.

Printre partenerii media care au susținut evenimentul se numără Radio France Internationale România, 5 minute de literatură, Zeppelin, Revista Familia, MATCA, Bookhub, 4 arte, Capital Cultural, Spot media, Palas Iași, Radio Hit, Radio România Cluj, TVR Timișoara și Observator Cultural.

Partenerii locali, precum Noir Coffee Roasters, Medina Coffee Roasters, Olivo Coffee Culture și Brewzeus, au contribuit la atmosfera plăcută și prietenoasă din cadrul festivalului.

Atmosfera întâlnirilor a fost întregită cu sprijinul generos din partea Jidvei.

SHORT a transmis încă o dată că proza scurtă este o formă literară captivantă și relevantă pentru publicul contemporan și a reafirmat importanța evenimentelor culturale în crearea și consolidarea comunităților literare.

Fotografii de la evenimente găsiți pe paginile de Facebook:

Cărturești

Cărturești Iași

Cărturești Timișoara

Cărturești Cluj



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.