mihai ignat

Întotdeauna mi-am făcut griji legate de verosimilitatea personajelor mele feminine

Mihai Ignat a publicat recent volumul „Ei sunt printre noi (cartea monologurilor)”, Editura Tracus Arte. „Adunate și rafinate în timp, după cum însuși autorul mărturisește, monologurile din Ei sunt printre noi sunt rodul unei experiențe teatrale directe, multistratificate și, nu mă îndoiesc, oferă un adevărat corn al abundenței pentru artiștii dornici să-și exploreze propriile puteri, atât în recitaluri dramatice, cât și în construcții de echipă. Fiindcă, da, omenetul ăsta pe cât de foșgăitor pe atât de limpede individualizabil e aici, cu noi, printre noi. Ori în noi înșine, adesea. ”, a scris Miruna Runcan.

foto via www.mihaiignat.ro

Monodrama a căpătat un loc privilegiat în arta spectacolului contemporan. Există moduri de expresie care vă sunt mai apropiate sau mai dificil de abordat?

Am încercat până acum drama, comedia, comedia dramatică, tragicomedia şi monodrama. Cred că am reuşit să mă descurc în fiecare dintre acestea, simţindu-mă cel mai bine în comedia dramatică; deşi e cea mai dificilă, dat fiind că trebuie să rămâi la graniţa dintre comedie şi dramă, să iei ce e mai bun din fiecare specie – e şi cea mai profitabilă, fiind, după părerea mea, cel mai aproape de realitate, care, pentru cei mai mulţi dintre noi, nu e doar albă sau doar neagră. De mai multe ori am fost solicitat pentru ceea ce am numi autohton „teatru muzical” – gen în care nu am marşat, pentru că are specificul lui, pentru care nu am competenţa necesară (deşi muzicalul îmi place foarte mult ca spectator). Nu am scris decât două monodrame, poate pentru că nu mă simt atât de confortabil în această formulă, are reguli mai restrictive decât teatrul dialogat, deşi rezultatul nu cred că e rău, fiind confirmat de nominalizarea lui Mi-e frică la concursul de gen de la Bacău sau de montarea lui Voiam doar să ţip la Botoşani. Dar în general cred că mă descurc cu monologurile, începând cu cele (mai scurte) din Crize şi terminând cu cele din Ei sunt printre noi. În mod sigur am şi alte limite, însă până nu le încerc, nu am cum să le descopăr.

Volumul Ei sunt printre noi (Editura Tracus Arte) oferă cititorului incursiuni în lumi feminine și masculine „în derivă”. Cum este să trăiți în pielea personajelor feminine? Ați întâmpinat provocări psihologice și emoționale?

Evident că am întâmpinat provocări psihologice mai mari decât în cazul personajelor masculine (nelipsite nici în cazul acestora, dat fiind că, spre deosebire de personajele mele, de pildă nu am omorât pe nimeni…). Întotdeauna mi-am făcut griji legate de verosimilitatea personajelor mele feminine. Dar chiar despre „a trăi” în pielea lor nu poate fi vorba, ci de a reconstitui perspectivele feminine în aşa fel încât să nu pară masculine – lucrul cel mai dificil, bineînţeles. Nu cred că am reuşit întotdeauna – sau nu integral în ceea ce priveşte unul şi acelaşi personaj. La capitolul ăsta aştept „verdictul” spectatorilor, al colegilor de breaslă, al prietenilor (şi al „dujmanilor”). Tocmai de aceea, una din bucuriile trăite la lansarea de la „Tramvaiul 26” a fost legată de complimentul actriţei Costina Cheyrouze, care a spus că personajele mele feminine sunt… feminine.

Multe trăiri proprii le „împrumutați” personajelor. Vă ajută să vă descoperiți și chiar să vă tratați anumite frici, fobii?

Într-adevăr, „mă împrumut” personajelor, experienţa personală, mai ales de la o vârstă în sus, e o sursă mai importantă decât „împrumutul” de la alţii sau decât documentarea. Şi poate că nu e atât un proces de autodescoperire, cât unul de terapie. Iar însuşirea terapeutică a scrisului reprezintă o idee deloc nouă şi mă raliez ei; sigur scrisul m-a ajutat să „mă tratez”, să scap de (sau să diminuez), vorba ta, fricile, nesiguranţele, neclarităţile mele.

Sunteți și poet. Cum se îmbină teatrul cu poezia?

Nu e obligatoriu să se îmbine. Ba chiar multă vreme mi-am propus să nu le îmbin, ci să le disociez pe cât posibil. Pentru că, de pildă, nu-mi place teatrul poetic (ştiu că asta poate să pară ciudat pentru un poet devenit dramaturg). Mi se părea că poezia e un „virus” al textului dramatic, care-l „însiropează”, îi slăbeşte calităţile. Ok, există teatrul unui Blaga, de pildă, pe care nici nu-l iubesc, nici nu-l resping, şi căruia îi pot vedea calităţile. Dar nu era calea dorită de mine – deşi eram poet „la bază”. Pe de altă parte, poezia poate să fie extrem de abrazivă şi de intensă – aşa că până la urmă… i-am făcut, loc, parţial, în texte de teatru precum monodrama Voiam doar să ţip, drama Aici, acolo sau unele monologuri din Ei sunt printre noi. Este vorba, evident, despre „poeticitate”, despre introducerea unui limbaj, a unor turnúri, a unui ritm sau a unei rezonanţe mai puţin prozaice pe care, însă, în acelaşi timp, le doresc nu mai puţin dramaturgice ca efect final. E un soi de pariu pe care sper că l-am câştigat. Iarăşi, însă, aştept părerea actorilor, regizorilor şi a spectatorilor…

Piesele dvs. au fost jucate mai ales în mediul independent. Ce oferă în plus spațiul alternativ?

Nu ştiu dacă oferă (multe) lucruri „în plus”. E un mediu de fapt mult mai supus presiunii gustului popular (de aici şi numeroasele spectacole vulgare) şi aceleia a precarităţii financiare (de aici şi numeroasele spectacole vulgare :)). Asta nu înseamnă că nu găsim şi aici numeroase montări de calitate (aşa cum găsim montări kitsch în teatrele „locale” sau naţionale). Mie nu mi-a oferit „în plus”, ci… mi-a oferit. Vizibilitate (atât prin numărul de montări, mai mare decât acela din teatrele de stat, cât şi prin faptul că am cunoscut tot felul de echipe, companii, actori datorită cărora am mers mai departe), o anumită imagine – par mai cool (sic!), mai „independent” şi mai „alternativ”, deşi, câteodată, imaginea asta se tulbură şi am parte de reacţii negative din „cealaltă tabără”; de pildă, la un moment dat, un regizor foarte bun, pe care-l admir şi cu care mă aflu în relaţii de amiciţie, mi-a reproşat că am acceptat schimbarea unui titlu propriu cu unul… mai strident; avea dreptatea lui, nu zic, însă şi „independenţii” au, până la urmă, specificul lor şi mai ales constrângerile de care nu se lovesc teatrele de repertoriu (necesitatea de a-şi vinde marfa „pe piaţa liberă” îi face să caute maniere de promovare mai „populare”). Pe de altă parte, nu era vorba de un titlu care să depăşească un anumit prag al (in)decenţei; probabil că faptul acceptării lui a însemnat un compromis din partea mea, însă nu mi s-a părut că e atât de grav. Dar discuţia cred că e mai lungă şi mai complicată…

Care ar fi cea mai mare provocare literară pentru viitor?

Hm… Aceea de a evita manierizarea (atât în teatru cât şi în poezie). Şi de a păstra nivelul pe care (sper că) îl au textele de până acum. Altfel, nu aş vrea să vorbesc despre asta, pentru că dacă nu ajung să duc la capăt vreuna din aceste „provocări”, o să par neserios, inconsecvent. Cândva, am făcut o greşeală inversă – am anunţat ce nu voi mai face pe plan literar în viitor, iar „muza”, sau ce-o fi fost, mi-a dat peste nas şi mi-a arătat că niciodată nu e bine să spui „niciodată”.

 

_

Mihai Ignat s-a născut în 1967, la Braşov. Studii de licenţă, masterat şi doctorat la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Actualmente conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov. A debutat cu volumul colectiv Tablou de familie şi cu placheta Klein, în 1995. Au urmat volumele de poezie Eu, Klein spuse, Poeme în doi, kleinpoeme, Cangrena e un animal de casă, Klein spuse Klein, Klein reloaded şi Poate noaptea a şi-nceput. În 2004 debutează ca dramaturg, prin montarea piesei Crize la Radio BBC, Londra. Premiat al concursului Uniter, al concursului Naţional de Dramaturgie al Ministerului Culturii şi al concursului Teatrului de Comedie, cu numeroase montări în ţară şi (câteva) în străinătate, cu piese traduse în engleză, germană, cehă, polonă, rusă, bulgară, spaniolă şi greacă, a publicat volumele de teatru Patru cepe degerate, Crize, Meserii şi fundături, Black Sitcom, Patru piese într-un act, Fermoare, nasturi şi capse, Toţi privesc înainte, Ei sunt printre noi.



There are no comments

Add yours